[ACTUALIZARE 5] Prima condamnare în cazul DIPLOME FALSE PENTRU STUDENȚI STRĂINI. Profesorul de morfopatologie de la „Goldiș” Lucian PĂIUȘAN a primit 2,6 ani cu suspendare pentru o MITĂ de 1850 de euro de la 11 studenți arabi

descinderi uav uvvg 1
Distribuie:

Profesorul de morfopatologie Lucian Păiușan a scăpat destul de ieftin în prima instanță care s-a pronunțat față de fapta sa: 2, 6 ani cu suspendare a hotărât completul de judecată că merită aceasta. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția, asta contribuind mult la clemența instanței.

Complementar, profesorul nu va mai avea ce căuta la catedră cel puțin 6 ani, va trebui să facă un curs de pregătire școlară și  să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunități – pe lângă o mulțime de alte interdicții, pe care le puteți citi mai jos. I s-a confiscat suma de 1850 de euro primită cu titlu de mită de la 11 studenți de origine arabă și trebuie să plătească 1000 de euro cheltuieli de judecată.

Soluția pe scurt – așa cum apare ea pe portalul oficial al Ministerului Justiției

Tip solutie: Condamnare cu acord de recunoaştere

Solutia pe scurt: În baza art. 485 alin.1 Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 08.01.2018 între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 526/P/2017 şi inculpatul PĂIUŞAN LUCIAN. În baza art. 289 alin 1 din Cod penal, rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal (2 acte materiale), cu aplic. art. 480 alin. 4 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul PĂIUȘAN LUCIAN la pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită, comisă în formă continuată. În temeiul art. 91 al. 1 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, rap la art. 93 alin. 1 Cod penal în perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 lit. a-e Cod penal, respectiv: – să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin. 2 din Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul Păiușan Lucian este obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În temeiul art. 93 al. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Păiușan Lucian este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Consiliul Local al comunei Vladimirescu, jud. Arad sau Consiliul Local al municipiului Arad, jud. Arad, pe o perioadă de 90 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul dispoziţiile art. 95 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra posibilităților de modificare sau încetare a obligațiilor stabilite în sarcina acestuia, dacă pe parcursul termenului de supraveghere intervin motive care să le justifice. În temeiul art. 404 Cod procedură penală, rap la art. 91 al. 4 Cod penal, coroborat cu art. 96 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului Păiu?an Lucian asupra dispozițiilor art. 96 Cp privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și asupra dispozițiilor art. 97 Cod penal privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin. 1 cu aplic art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de cadru didactic universitar, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale . În temeiul art. 67 alin. 2 Cp rap la art.66 alin. 2 şi 66 alin. 1 lit. a, b ?i g Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de cadru didactic universitar, pe o perioadă de 3 ani de zile de la rămânerea definitivă a sentinței. În baza art.72 din Cod penal rap la art. 404 alin. 4 Cpp și art. 399 alin. 9 Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată, reținerea de 24 de ore, de la data de 26.07.2017, ora 22.30, până la data de 27.07.2016, ora 22.30 precum și durata arestului la domiciliu, începând cu data de 27.07.2017, până la data de 24.08.2017 În baza art.289 alin. 3 din Cod penal rap la art. 404 alin. 4 lit d Cod procedură penală, confiscă de la inculpat suma de 1850 de euro primită cu titlu de mită În temeiul art. 404 alin. 4 și art. 397 Cod procedură penală, dispune anularea mențiunilor înscrise la disciplina morfopatologie din luna iulie 2017 din lucrările de examen, registru matricol și cataloagele de examen privind pe studentul Sager Muhammad, dar și pentru studenții Awad Mohammad, Shalata Haya, Dahamshi Emad, Dahamshi Mohammad, Sanallah Madhat , Aboo Obaid Hesham , Abu Rabia Anian , Madjid Hussaini , El Fakir Walid și Nasser Rami, toți de la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității Vasile Goldiș din Arad. În temeiul art. 398 Cod procedură penală, art. 404 alin. 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.100 de lei. Cu drept apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 ianuarie 2018.

Document: Hotarâre  55/2018  31.01.2018

………………………………………………………………….

[ACTUALIZARE 4] (29 iulie, 2017) Un cadru didactic și doi informaticieni- după gratii. Alți trei universitari – arestați la domiciliu. E doar „vârful aisbergului” în cauza DIPLOME FALSE PENTRU STUDENȚI STRĂINI!

COMUNICAT DE PRESĂ

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procuror al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a propus instanței arestarea preventivă a șase persoane în cauza denumită generic „Diplome de licență fără studii”, ce are ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție în două universități. Inculpații au fost prezentați ieri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, care a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile față de ORĂȘAN-ALIC VIOREL-EDUARD și TORCEA BOGDAN ALEXANDRU (informaticieni), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal, fals informatic în formă continuată prev. de art. 325 din Codul penal şi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000, precum și față de ORĂŞAN-ALIC IRINA-MONICA (cadru didactic), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, fals informatic și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000), precum şi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 308 din Codul penal.

De asemenea, față de alte trei persoane instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile:

– PĂIUŞAN LUCIAN (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (17 acte materiale);

– VINCZE-IANCSI VIORICA DANIELA (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ( 3 acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

– MOLDOVAN OLGA-DOMNICA (cadru didactic), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

Reamintim că în cauză au fost efectuate 106 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate sume de bani totalizând peste 350.000 de euro. De asemenea, reiterăm faptul că procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr total de 36 de persoane, față de nouă dintre acestea dispunându-se măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cursul zilei de 26 iulie 2017. Dintre cele nouă persoane, patru sunt cadre didactice care au interdicția de a mai activa în respectivele universități pe perioada pentru care a fost dispus controlul judiciar.

Totodată, procurorul a dispus ieri măsura controlului judiciar pentru alți doi studenți:

NSEIR BAHIJ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, și DI MATTEO MARIA GIUSEPPINA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită în formă continuată prev. de art. 290 din Cod penal cu aplic art. 35 alin. 1 din Cod penal, complicitate la infracţiunea de  fals informatic prev. de art. 48 rap la art. 325 din Codul penal şi de complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 48 rap. la  art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

28 iulie, 2017

…………………………………………………………………………………..

[ACTUALIZARE 3] (27 iulie, 2017) NUME CELEBRE în Arad, între cei 16 inculpați propuși pentru măsuri restrictive de libertate la TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în cauza DIPLOME FALSE PENTRU STUDENȚI STRĂINI

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Procuror al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza denumită generic „Diplome de licență fără studii”, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 36 de persoane (angajați și studenți din cadrul a două universități, precum și absolvenți ai acelorași universități), față de 16 dintre acestea dispunându-se măsuri preventive restrictive de libertate.

Astfel, au fost reținute următoarele șase persoane:

Păiușan Lucian (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (17 acte materiale);

Vincze Iancsi Viorica Daniela (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ( 3 acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

Moldovan Olga Domnica (cadru didactic), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

Orășan Alic Irina Monica (cadru didactic), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, fals informatic și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000), precum şi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 308 din Codul penal;

Orășan Alic Viorel Eduard și Torcea Bogdan Alexandru (informaticieni), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal, fals informatic în formă continuată prev. de art. 325 din Codul penal şi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000.

În cursul zilei de joi, 27 iulie, cei șase inculpații vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Totodată, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de alte nouă persoane:

Urtilă Emil Nicolae (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (9 acte materiale);

Jipa Allbertto Radu (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ( 19 acte materiale);

Nicolescu Laura Corina (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

Gligor Ramona (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (5 acte materiale);

Taha Abed El Kader (intermediar), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (16 acte materiale) prev. de art. 48 rap. la art. 290 Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a complicității la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (16 acte materiale) prev. de art. 48 rap. la art. 290 Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

Dahamshi Ahmad (intermediar), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 48 rap. la art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (19 acte materiale) și a complicității la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 48 rap. la art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (19 acte materiale);

Rinaldi Matteo și Procopio Marco Antonio (studenți), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 290 din Codul penal, a complicității la săvârșirea infracţiunii de fals informatic prev. de art. 48 rap. la art. 325 din Codul penal şi a complicității la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 48 rap. la art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000;

Heib Khattab (student), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit procurorilor, din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat următoarea situație de fapt:

„pe parcursul anilor universitari 2015 – 2016 și 2016 – 2017, în schimbul unor sume de bani de până la 400 de euro, cadre didactice din cadrul celor două instituții de învățământ superior nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv nu au procedat la examinarea corespunzătoare a studenţilor cu ocazia desfăşurării examenelor de an la materiile la care sunt titulari sau chiar la susținerea examenului de licență, la probele practice, permiţându-le studenților susținerea lor în mod formal, cu încălcarea cadrului legal. În mod concret, studenții primeau de la informaticieni, prin SMS, răspunsurile la testele grile de la examenele de an derulate on-line. De asemenea, prin intervenția informaticienilor în softurile universităților, răspunsurile date de studenți la testele grilă erau modificate în sistem astfel încât în final să obțină note cu care să poată promova examenele. Totodată, așa cum a reieșit din probele administrate, în unele situații s-a operat direct modificarea notelor în scopul promovării la disciplinele respective. În ceea ce privește lucrările de licență, în schimbul unor sume de 500-600 de euro, acestea erau achiziționate de studenți direct de la profesori, în format electronic, conținând inclusiv prezentări în format power point”.

……………………………………………………….

[ACTUALIZARE 2] Cadre didactice, secretare și alte categorii de personal de la cele două UNIVERSITĂȚI arădene au constituit REȚELE INFRACȚIONALE pentru a elibera DIPLOME FALSE PENTRU STUDENȚI STRĂINI. La doctorul timișorean Emil Urtilă se „strângeau banii”. Sumele sunt spectaculoase

Peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice au fost ridicate, în urma celor peste 100 de percheziţii efectuate în dosarul „Diplome de licenţă fără studii“, la cele două universități din Arad, în urma demarării anchetei fiind reţinute şase persoane, conform Inspectoratului General al Poliţiei Române. Față de 15 persoane au fost dispuse măsuri restrictive de libertate – 6 au fost reținute cu propunere de arestare preventivă iar 9 vor fi cercetate sub control judiciar.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului General, au făcut joi 106 percheziţii domiciliare, într-un dosar în care 36 de persoane sunt cercetate pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

„În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice utile cauzei. Pana în acest moment, şase persoane au fost reţinute şi urmează să fie prezentate instanţei, cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de alte nouă s-a dispus măsura controlului judiciar“, conform IGPR.

Din anchetă a reieşit că, în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, s-ar fi constituit reţele infracţionale

din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenţi la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, pentru a promova în mod fraudulos examenele.

„De asemenea, în acest mecanism, studenţi care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alţi colegi. În anumite cazuri, banii oferiţi în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsaţi la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relaţii de prietenie cu cadrele didactice“, conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie.

Cadrele didactice ar fi cerut şi primit bani şi bunuri de la studenţi pentru a le oferi lucrări de licenţă deja elaborate sau pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceştia să înţeleagă limba.

Totodată, informaticienii instituţiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare şi ar fi modificat rezultatele obţinute de unii dintre studenţi ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.

Surse judiciare au declarat că anchetatorii au găsit la medicul timişorean Emil Urtilă, cadru universitar al uneia dintre cele două universităţi din Arad vizate de ancheta procurorilor, 200.000 de euro şi liste cu numele unor studenţi. Totodată, la o altă persoană au fost găsiţi 81.000 de euro, în numerar.

Potrivit sursei citate, peste 10.000 de euro, în numerar, au fost găsiţi în maşina unui intermediar, student arab al uneia dintre cele două universităţi din Arad vizate de ancheta procurorilor, iar la unele din cadrele didactice vizate de anchetă au fost găsiţi zeci de mii de euro.

Intermediarii erau studenţi din cercul profesorilor, care colectau banii, opreau un comision, iar restul ajungea la cadrele didactice, potrivit sursei citate. Profesorii ar fi ţinut evidenţa celor care au dat banii, fiind vorba despre sute de plătitori.

Cei care şi-ar fi cumpărat diplomele sunt studenţi tunisieni, algerieni, marocani, egipteni, dar şi italieni, cei mai mulţi urmând cursurile Facultăţii de Stomatologie.

………………………………………………………………….

[ACTUALIZARE] Procurorii au pus sub acuzare 36 de suspecți de la două secții ale Universităților VLAICU și GOLDIȘ în cazul DIPLOME FĂRĂ STUDII PENTRU STUDENȚI STRĂINI. Poziția instituțiilor „călcate” de polițiști și procurori în ZIUA DE EVALUARE a absolvenților este defensivă

În această cauză procurorii au început urmărirea penală pentru 36 de persoane ce au calitatea de suspect

Numele suspecților nu a fost făcute, încă, publice – dar se știe că vizate de perchezițiile procurorilor sunt Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad și Facultatea de Teologie, respectiv Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu Arad.

Conducerile celor două universități au pus la dispoziţie documentele solicitate de procurori.

Poziția oficială a Universității Aurel Vlaicu

„În această dimineaţă procurori din  cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza unui mandat, au efectuat percheziţii  la  două corpuri de clădiri  ale universităţii. Conducerea UAV a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate pentru derularea anchetei.

Suntem convinşi că organele judiciare îşi vor face datoria cu profesionalism şi ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru elucidarea faptelor. Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice din universitatea noastră, dar suntem convinşi  că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor.

Vrem să asigurăm opinia publică de faptul că Universitatea Aurel Vlaicu din Arad condamnă orice fel de acte de corupţie şi va fi întotdeauna un partener al organelor judiciare pentru eliminarea oricăror suspiciuni  legate de universitatea noastră”, se arată în comunicatul Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Poziția Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad

„În cursul zilei de astăzi, 26.07.2017, reprezentanți ai Ministerului Public efectuează o verificare la sediul Universității şi la sediul Facultăţii de Medicină și Facultății de Medicină Dentară. Verificarea vizează modul de dsfășurare al unor activităţi didactice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” (Rectoratul, Consiliul de Administrație, Senatul Universitar) susține un mediu de colaborare transparent, Codul etic și deontologic profesional prelucrat atât în cursul anilor universitari anteriori, cât și în cursul acestui an, dezbătut și asumat de toate cadrele didactice universitare, personalul administrativ, tehnic și secretariat, fiind dovada pragmatică a atitudinii etice interne a Universității.

Conducerea Universităţii se dezice total de orice încălcare flagrantă, eventuală, a legii și își exprimă disponibilitatea de colaborare cu instituțiile publice implicate în această investigație. De asemenea, asigurăm opinia publică și pe toți colaboratorii noștri de transparență totală și comunicare pentru a lămuri pe deplin aspectele verificate.

Verificările efectuate de reprezentanții Ministerului Public nu au afectat în nici un fel buna desfăşurare a procesului didactic și de evaluare a sesiunii de examene, care și-a urmat cursul firesc”, se arată în comunicat Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad.

…………………………………………………………………………..

[BREAKING NEWS] (26 iulie, 2017) Peste 100 de DESCINDERI și PERCHEZIȚII la cadre didactice și studenți străini vizând DIPLOME FRAUDULOASE eliberate de UNIVERSITĂȚI din vestul țării. Sunt vizate inclusiv „Goldiș” și „Vlaicu”
[COMUNICAT DE PRESĂ – I.G.P.R.]
DIPLOME FĂRĂ STUDII PENTRU STUDENȚI STRĂINI

La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române efectuează peste 100 de percheziții la cadre didactice, studenți și la alte persoane din cadrul unor instituții de învățământ,  care ar fi implicate în promovări frauduloase de examene. 36 de persoane sunt cercetate pentru infracțiuni de corupție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astăzi, 26 iulie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 106 percheziţii domiciliare, într-o cauză în care 36 de persoane sunt cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție.

Din anchetă a reieșit că, în cadrul unor instituții de învățământ superior, s-ar fi constituit rețele infracționale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare și alte categorii de personal nedidactic, precum și foști absolvenți care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenți la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor.

De asemenea, în acest mecanism, studenți care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alți colegi.

În anumite cazuri, banii oferiți în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsați la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relații de prietenie cu cadrele didactice.

În fapt, cadrele didactice ar fi pretins și primit bani și bunuri de la studenți pentru a le oferi lucrări de licență deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenți străini, înscriși la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceștia să înțeleagă limba.

Totodată, informaticienii instituțiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidența situațiilor școlare și ar fi modificat rezultatele obținute de unii dintre studenți ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.

Din cercetările efectuate au rezultat următoarele modalități de comitere a infracțiunilor:

– Primirea de către studenți în timpul examenelor susținute on-line, în schimbul unor sume de bani, a răspunsurilor corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituției de învățământ, prin mesaje text (SMS);

– Modificarea notei de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituții a softului creat pentru evidența situațiilor școlare, având drept consecință promovarea;

– Intervenția informaticienilor în contul electronic al studentului și modificarea răspunsurilor de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră;

 – Achiziționarea de către studenți, direct de la profesori, a unor lucrări de licență gata elaborate, în format electronic, inclusiv a prezentărilor în format power point necesare pentru susținerea lucrării în fața comisiei de examinare.

La acțiune participă și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, a Direcției de Investigații Criminale și a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române și polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, precum și jandarmi.

 

Articol asociat:

O avere demnă de COMORILE PIRAȚILOR a fost descoperită la doi dintre angajații Universității „Vasile Goldiș” în dosarul „Diplome false pentru studenți străini”: 64.200 de euro, 31.000 de dolari, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elvețieni, 500 g. de aur, 110 g. de perle, 200 g. de rubine și 2 inele cu diamant. 120 de oameni au fost audiați

Categorie: Știri
Etichete: diplome, Emil urtila, fraudulos, IGPR, ORĂŞAN-ALIC IRINA-MONICA, ORĂȘAN-ALIC VIOREL-EDUARD, parchetul de pe langa inalta curte, percheziții, TORCEA BOGDAN ALEXANDRU, UAV, universitatea de vest vasile goldis arad, Vasile Goldis
Distribuie:
Articolul anterior
Către o nouă estetică
Articolul următor
Tenismanul arădean Marius Copil a adus victoria pentru România în Cupa Davis

6 comentarii. Leave new

  • Au pus la dispozitie . Bla bla. Din moment ce aia au mandat erau obligati sa puna la dispozitie . Daca era atat de serviabili puneau pana acuma sau se autosesizau/ sesizau organale de ordine ca ceva pute pe acolo. Nu se poate sa iti puta rahatul in curte ( in cazul asta minim 36 de rahati ) si tu ca „proprietar ” sa nu mirosi nimic .
    Si de ce nu sunt facute publice numele urmaritilor ? Vor sa ii faca scapati pe careva . Vreun preot / popa care trebe sa scape iara?

    Răspunde
  • Eu, după ce am terminat, am vândut lucrarea mea (actualizată) la trei colegi mai tineri, dar din alte facultăți și au luat note de 9 și 10. Preț: 2000 lei și 4000 la un prunc de birtaș. Asta era o practică.
    ……….
    Nu știu dacă este „grup infracțional organizat” – dar că scoate „cadre” nepregătite este sigur!
    Am testat, superficial, un nepot de la secția „ziaristică și comunicare”. Habar nu avea de genurile literare, speciile genului epic, etc. L-am făcut praf ! Mi-a răspuns :
    -. Eu a plătit și vreau să-mi dea diplomă de ziarist ! A obținut -o!
    Acum e un bun șofer de TIR în Anglia.
    ……..
    Am o poveste cu șpăgile, trăită de lect. Univ. de informatică Bătăneaț, (D-zeu să-l hodinească!), atât de groaznică, încât, poți crede că e imposibilă! Și totuși era reală. Am verificat.
    O las pentru o carte, sau măcar pentru un eseu!

    Răspunde
  • Asa . Astia is prichindeii. Dar aia greii care au vandut diplome si care au luat peste 300.000 € cum se zice la tv unde sunt ?

    Răspunde
  • avatar of florea virgil
    Florea Virgil
    28 iulie 2017 11:36

    Până la urmă siruația este foarte simplă pentru cei ce vor să gândească. În România, mormanul de fiare vechi trebuia înlocuit cu o altfel de industrie care să asigure cât de cât supraviețuirea celor care ar fi putut realmente să deschidă ochii plebei. Adică intelectualitatea consacrată. Acesteia i s-a asigurat pentru o perioadă de timp venitul, tocmai prin acceptarea înființării unor școli fără pretenții. Au rezolvat printr-o mișcare abilă totodată mișcarea banilor dinspre oameni cu IQ cel puțin discutabil înapoi în sistemul monetar cât și la buget prin taxe. Au atras chiar și amărâți din țări în care școala are pretenții de școală, eliberând diplome recunoscute în UE. În țară chiar dacă economia putea absoarbe cca 1000 economiști, școala astfel constituită producea mult peste aceste nevoi. ȘI? Ministerul nu avea nici o implicare și deci nici o răsoundere. Din cauza asta acolo au ajuns și oameni fără nici o noimă. Cui îi pasă? Nimănui. La un moment dat, când le vine lor mai bine , chiar dacă se știa de practica echivalării examenelor în sume de bani, și pentru a se justifica activitatea unei instituții consumatoare de bani de la buget dar strâns legată de sistemul nelegiuit ce a pus mâna pe țară încă din 1946, se consideră că acum este timpul să pună capăt fărădelegii. Probabil a venit vremea să nu le mai fie teamă de cei ce gândesc. Sigur s-au consolidat pe poziții. Ca și Ceaușescu ce se simâea beton în anii lui de final și ăstora le va veni rândul foarte curând. Prin deciziile lor se vor face praf.

    Răspunde
  • Se verifica si cum au fost obtinute „afacerile” care justifica banii gasiti la domiciliu? De exemplu clinica privata pentru care nu s-a gasit spatiu decat la domiciliul sefului de clinica de stat de atunci?, apartamentele inchiriate…Numarul de operatii pe an cu facturi si plata legala a colaboratorilor…???

    Răspunde
  • Ce nume celebre ? Nu a auzit nici dracu de ei ! Si aia de la Farmacie is imaculati ? Aia invata toti si nu da / nu ia nimeni mita ? Sfanta Toma Claudia Crina si altele . Cuminteniile pamantului , nu alta. .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie