Front 7 ȘTIRI

[ACTUALIZARE 8] Iovănuț și Malița rămân în arestul Poliției. Tribunalul Arad le-a prelungit mandatele până în 3 decembrie. Contestația se judecă la Timișoara

 

Prelungirea mandatelor de arestare propusă de procurori instanței de judecată pentru Alin Iovănuț și Florin Malița a fost admisă de judecătorii Tribunalului Arad luni, 29 octombrie, așa încât, dacă Curtea de Apel Timișoara nu le va admite contestația, cei doi vor rămâne în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad cel puțin până pe data de 3 decembrie a.c.

Solutia pe scurt a Instanței: 

„În baza art. 234, art.236 alin. 1 şi 2 raportat la art. 223 alin.(1) lit. a şi alin.(2) Cod procedură penală admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul 508/P/2018 şi în consecinţă dispune prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 62/05.10.2018 a Tribunalul Arad, împotriva inculpatului Iovănuţ Alin arestat preventiv în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 23/05.10.2018 al Tribunalului Arad şi a inculpatului Maliţa Florin arestat preventiv în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 24/05.10.2018 al Tribunalului Arad, ambii inculpaţi fiind în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al Inspectoratului de poliţie judeţean Arad, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.11.2018 şi până la data de 03.12.2018, inclusiv. În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu o măsură mai uşoară, formulată de apărătorii inculpaţilor şi inculpaţi. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare.”

Inculpații au depus contestație, iar aceasta se va judeca la Curtea de Apel Timișoara.

Cei doi sunt acuzați pentru că în dimineața de 1 octombrie, l-au împușcat pe interlopul Daniel Dragoman ca urmare a unei răfuieli (vezi actualizările precedente).

…………………………………………………..

[ACTUALIZARE 7] (12 octombrie, 2018) Iovănuț și Malița rămân în arest: Curtea de Apel Timișoara le-a respins joi contenstațiile, sub apăsarea unor presiuni imense

În Cameră de consiliu și sub apăsarea unor presiuni și de-o parte, și de alta a „forțelor” din Dosarul „Împușcăturile din Confecții”, magistrații Curții de Apel Timișoara au respins joi, 11 octombrie, contestațiile declarate de inculpații Alin Iovănuț și Florin Malița împotriva măsurii arestării preventive dispuse de Tribunalul Arad. Prin urmare, cei doi rămân în arestul IPJ Arad cel puțin până la data de 03 noiembrie 2018, inclusiv.

Solutia pe scurt – așa cum apare pe Portalul Instanțelor de Judecată:

„În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) Cod procedură penală respinge, ca nefondate, contestaţiile declarate de inculpaţii IOVĂNUŢ ALIN şi MALIŢA FLORIN, împotriva încheierii penale nr. 62 din data de 5 octombrie 2018 pronunțată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, Secţia penală în dosarul nr. 2070/108/2018. Menţine încheierea contestată. În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală obligă contestatorii să plătească statului câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura contestaţiei. Dispune plata sumei de 140 lei (70 x 2 lei) din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, sumă reprezentând onorariul parţial al avocaţilor desemnaţi din oficiu (70 lei pentru avocat Gâtlan Andreia şi 70 lei pentru avocat Oprescu Lucian) şi care rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 11.10.2018.”

………………………………………………..

[ACTUALIZARE 6] (10 octombrie, 2018) Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad reface FILMUL JURIDIC al împușcării lui Dragoman. Iovănuț și Malița sunt acuzați de comiterea a PATRU INFRACȚIUNI. Începe „Operațiunea SIFON TOTAL”!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a dat în sfârșit publicității, la 10 zile de la „evenimentul seismic” din lumea interlopă al anului în curs, un comunicat de presă. În poziția oficială a acuzării se reface FILMUL JURIDIC MINIMAL al minutelor din dimineața de 1 octombrie ce s-au concretizat în… răniți, arestați și denunțați – un demers nici pe departe încheiat: în opinia noastră, s-a încheiat doar episodul 1 al primei serii dintr-un foileton ce s-ar putea numi „Operațiunea SIFON TOTAL”.
Narațiunea din spatele acestui eveniment cu interlopi care se-mpușcă, nu-i așa?… (ce interlopi sunt ăia care nu se-mpușcă, la urma urmei?!) este mai complicată decât tot ce s-a întâmplat, discutat sau imaginat chiar, în spațiul public nu doar local – o avem în schiță pe șervețel și o să o punem pe curat imediat ce vom găsi timpul necesar abordării unui asemenea subiect la modul public: cu nume, prenume, porecle, poze, filme și declarații de la toată lumea.
Episodul „dimineața cu împușcături”, conform documentării noastre, nu este altceva decât finalul (prost… s-o remarcăm… dar de o prostie asumată și cumva justificată – vom vedea) al unei lungi și  absolut demente povești din care țâșnesc subiecte precum tiruri de țigări, sute de kile de „marfă” – de la „iarbă” la „zăpadă” -, mafioți ucrainieni, dealeri prinși la Madrid, „recuperări” de sute de mii de euro, datorii de milioane și, deloc în ultimul rând, violări de domiciliul cu sechestrări de persoane, șantaj și tâlhărie cu armă de foc îndreptată împotriva copiilor… despre asta discutăm. (Prilej cu care sper că am răspuns și „corului” care ne acuză că-i „facem jocurile” lui Iovănuț! Nu facem jocul nimănui – dar nici fraieri nu suntem, să luăm tot ce ni se servește de-a gata!)

O informație utilă, care lipsește din comunicatul pe care-l puteți lectura mai jos: pistolul cu care s-a tras nu a fost găsit (din informațiile noastre, e vorba despre un „Makarov” de 9 mm, care a circulat pe la multe „sperietori”).

Vom fi și mai clari în episoadele care urmează… pentru că urmează multe, cum ziceam.

Deocamdată suntem la

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Biroul  de  Informare  şi  Relaţii Publice  din  cadrul Parchetului  de  pe  lângă  Tribunalul  Arad   este  împuternicit să  aducă  la  cunoştinţa opiniei  publice  următoarele:

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus la data de 04.10.2018 punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a doi inculpaţi, unul sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie, tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, iar celălalt pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, complicitate la tentativă de omor şi complicitate la uz de armă fără drept.

Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au formulat în cursul zilei de 05.10.2018 propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile.

Din  probele administrate până în acest moment procesual a rezultat suspiciunea rezonabilă că în data de 01.10.2018 în jurul orei 04.00 a.m., în municipiul Arad, în faţa locuinţei concubinei sale, persoana vătămată, după ce s-a dat jos din autoturismul său a fost atacată de unul din cei doi inculpaţi, sosiţi de asemenea la locul faptei cu un alt autovehicul. În timpul confruntării victimei cu acesta, celălalt inculpat a executat două focuri de armă, după o prealabilă ameninţare. Cel de-al doilea proiectil tras a lovit coapsa piciorului stâng al persoanei vătămate determinând leziuni traumatice specifice unor plăgi prin împuşcare. 

Consecutiv agresiunii, profitând de retragerea victimei care a constatat că este rănită, unul dintre inculpaţi a sustras borseta aparţinând persoanei vătămate în interiorul căreia se afla o sumă de bani.

După incident, cei doi inculpaţi şi-au asigurat scăparea, unul prin fugă iar celălalt deplasându-se cu autoturismul.”

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea unei/unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă  principiul prezumţiei de nevinovăţie.

……………………………………………………

[ACTUALIZARE 5] (5 octombrie, 2018) Florin Malița și Alin Iovănuț au fost arestați

Pe numele lui Alin Iovănuț și al lui Florin Malița s-au eliberat mandate de arestare de către magistrații Tribunalului Arad pentru o perioadă de 30 de zile, deși pe corpurile niciunuia dintre suspecți nu au fost găsite urme de praf de pușcă în urma expertizei criminalistice.

Soluția luată de Instanță așa cum apare pe Portalul Instanțelor de Judecată:

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad din dosarul nr. 508/P/2018 şi în consecinţă: În baza art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 1 lit. a şi alin. 2, art. 224 Cod procedură penală şi art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Iovănuţ Alin şi Maliţa Florin, ambii inculpaţi fiind reţinuţi preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al Inspectoratului de poliţie judeţean Arad, pentru o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 05 octombrie 2018, până la data de 03 noiembrie 2018, inclusiv. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.” 

………………………………………………………

[ACTUALIZARE 4]  (4 octombrie, 2018) Alin Iovănuț și Florin Malița au părăsit Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad ÎN CĂTUȘE. Au fost reținuți pentru 24 de ore, ca suspecți în CAZUL DRAGOMAN

În jurul orei 17.00, după circa 5 ore de audieri,  Alin Iovănuț și Florin Malița au părăsit Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad încătușați, îndreptându-se spre sediul IPJ Arad, unde vor fi expertizați criminalistic sub suspiciunea de tentativă de omor și tâlhărie.

Ultima oră: Alin Iovănuț și Florin Malița au fost reținuți pentru 24 de ore în baza unei ordonanțe de reținere emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. În timpul ascestei perioade, același Parchet va decide dacă cei doi vor fi duși în fața magistratului-judecător cu propunere de arestare preventivă.

……………………………………………………….

[ACTUALIZARE 3] (0ra 15.30) SCANDAL în Parchet, la audierile lui Alin Iovănuț și Florin Malița. Daniel Dragoman a părăsit spitalul și a NĂVĂLIT în biroul procurorului, în timpul ANCHETEI

A fost scandal în biroul procurorului Aurelian Mânzu, șeful secției de Urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cel care a fost numit să ancheteze cazul interlopului Daniel Dragoman, împușcat în picior în dimineața de 1 octombrie. În jurul orei 12.30, aflând că Alin Iovănuț și Florin Malița – cei pe care-i reclamă ca fiind autorii tâlhăriei cu uz de armă căreia i-a fost vicimă – s-au prezentat la Parchet pentru a da declarații, Dragoman a părăsit salonul de spital și, efectiv, a năvălit în biroul procurorului în timpul anchetei, dorind să dea și el o declarație. Procurorul Mânzu (apropape depășit de situație) a dat curs acestei cereri oarecum ciudate, așa încât  Dragoman și-a depus declarația între cea a lui Alin Iovănuț și cea a lui Florin Malița.

Din ceea ce am reușit să aflăm… de dincoace de gratiile bine păzitelor birouri, Dragoman declară că cel care a tras a fost Florin Malița. Cei doi nu își neagă prezența și altercația avută în fața casei din Confecții, dar spun că „s-au întâlnit, sau certat iar un om îmbrăcat în negru a apărut și a tras”.

Pistolul de calibrul 9 mm nu a fost găsit.

Atât Alin Iovănuț cât și Florin Malița vor fi expertizați de criminaliștii poliției, iar după părerea cunoscătorilor practicilor judiciare, dacă pe mâna lui Malița vor fi găsite urme de praf de pușcă rămase de la tragerea cu o armă de foc, „vor fi suficiente indicii pentru a se întruni condițiile emiterii unei ordonanțe de reținere pentru cei doi.”

…………………………………………………..

[ACTUALIZARE 2] (4 octombrie, ora 10.00)Alin Iovănuț și Florin Malița s-au prezentat, însoțiți de avocat, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

Alin Iovănuț și Florin Malița s-au prezentat aseară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în urma unor „negocieri telefonice” care durează de luni, 1 octombrie.

„În cursul zilei de ieri, prin avocatul ales, s-a reușit contactarea celor bănuiti de comiterea activității infracționale din data de 1 octombrie.
Procurorul de caz a dispus prezentarea celor în cauza la sediul Parchetului, în vederea audierii” – ni s-a comunicat, în urmă cu câteva minute, de Biroul de presă al IPJ Arad.

Revenim cu amănunte.

……………………………………………………

[ACTUALIZARE 1] (3 octombrie, 2018) Poliția îi face jocurile lui Dragoman, mergând pe mâna interlopului care, din spital, indică SUSPECȚI mai mult sau mai puțin imaginari. MASCAȚII caută PISTOLUL cu care s-a tras. PERCHEZIȚII la unul dintre frații Costea

Am așteptat să se limpezească „balta cu informații” în cazul Dragoman, în speranța că după câteva zile de la tumultuosul eveniment care a speriat lumea interlopă arădeană vom putea descifra „ce avem noi aici”: infractori cu nume, prenume, poreclă și loc de muncă…
Pe naiba: avem o bulibășeală mai ambiguă decât în dimineața zilei în care a apărut știrea cu interlopul împușcat și tâlhărit în fața casei sale din cartierul Confecții!

Pe de o parte, Dragoman le spune polițiștilor ce, cum și cui vrea el, pe de alta, polițiștii și procurorii nu spun nimic!

De trei zile-ncoace (ca-n „Miorița”), telefoanele ofițerilor de presă ai IPJ Arad, ale procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunal, ale criminaliștilor de la SIC, „mascaților” etc. sună în draci… mai ceva decât ale lui Daniel Dragoman… Toată lumea vrea să afle CINE-S TÂLHARII?! – iar dacă, de la înălțimea calității sale de „victimă” și „păgubit de 100.000 de euro” (bani, desigur, câștigați prin muncă cinstită! :D), Dragoman își permite să fie selectiv, polițiștii nu au parte de luxul ăsta, suportând sarcasmele și înjurăturile presei și ale șefilor lor într-o rafală de mitralieră ce trage non-stop cu scuipat… demnă de o cauză mai bună.

Dragoman transmite de pe patul de spital ceea ce a înțeles el din „execuția” căreia i-a căzut victimă și „varsă”, mai ales, ce-i convine. În fiecare zi „vine” cu nume noi. Presei refuză să-i indice, cu nume și prenume, pe cei pe care-i suspectează, iar poliției îi dă „teme de casă”. Una dintre „temele de casă” pe care le-a avut de făcut Poliția, la indicațiile lui Dragoman, a fost să-i dea „pe surse” ca autori principali pe Alin Iovănuț și Florin Malița… iar presa a mușcat-o. Din informațiile noastre, da, Alin Iovănuț și Florin Malița se ascund și nu răspund la telefoane – dar nici nu li s-au întocmit mandate de aducere și nu au fost dați în urmărire generală – cum ar fi fost normal și legal și cum se procedează în alte cazuri. Cel puțin oficial, nu avem decât „suspecți pe surse subiective” în acest caz… dar și ei se schimbă, de la o zi la alta. Luni, de exemplu, erau doar cei doi. Marți mai apăruseră „pe listă” și Frații Moldoveni, Frații Moisă, Suliță și Bilu, iar azi – până la această oră (18.00)… că nu-i gata ziua – au intrat în „colimator”… canalul Mureșel, care a fost dragat cu excavatorul (foto 2 din colaj) și Lucian Costea, căruia „mascații” i-au făcut varză apartamentul, căutând, în baza unui mandat emis de procuror, pistolul de calibru 9 mm cu care s-a tras (foto 3 și 4).
(In)util să spunem că nu au găsit nimic.

Remarabil e că înregistrările video, singurele obținute până la acestă oră, pe care au reușit achetatorii să pună mâna, nu identifică MAI NIMIC: pe filmarea cu o cameră plasată la vreo 30 de metri de locul incidentului nu se văd decât trei umbre care se bat… nici vorbă de mașina autorilor sau alte elemente sigure de recunoaștere a făptașilor.

„Polițistii arădeni împreună cu efectivele I.S.U au efectuat verificări în zona canalului Mureșel din municipiu, în vederea găsirii armei utilizate la comiterea faptei din dimineata zilei de 1 octombrie a.c. Vă readucem aminte că în urma evenimentului, doi bărbați de 33 si 34 de ani, din Arad, au fost identificați de polițisti ca fiind cei bănuiti de comiterea faptei.
Se continuă cercetarile în vederea depistării celor în cauză și tragerii lor la răspundere penală.” – este comunicatul de presă pe care ofițerii de presă ai IPJ Arad au fost nevoiți să-l dea publicității… și care, desigur, provoacă râsul cunoscătorilor.

Poliția, deci, îi face jocurile lui Dragoman, mergând pe mâna interlopului care, din spital, indică SUSPECȚI mai mult sau mai puțin imaginari, în tentativa sa – cu mari șanse de reușită – de a crește „cota împăcării” (care am înțeles că, oricum, e la 1.000.000 de euro!).

Deloc de neglijat e evidența că în aceste zile, mai tulburi decât Mureșelul, se refac alianțele din lumea interlopă arădeană, iar acest caz pare a fi „unitatea de măsură” cu care se cântăresc fidelitățile, apartenențele și antipatiile.

……………………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL] (1 octombrie, 2018) [BREAKING NEWS] Interlopul Daniel Dragoman a fost ÎMPUȘCAT în fața casei sale din cartierul „Confecții”

Cunoscutul – dar destul de discretul – interlop Daniel Dragoman, a fost împușcat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4 dimineața, în fața casei sale din cartierul Confecții.

Conform unor martori oculari, Daniel Dragoman a fost atacat de doi indivizi care ar fi vrut să îl tâlhărească. Alte surse vorbesc despre o „reglare de conturi” – cert e că fostul „locotenent” al lui Uțu Rohozneanu s-a bătut cu ei și a reușit să-i „dovedească” – iar la un moment dat, unul dintre ei a scos un pistol, cu care l-a împușcat, după care cei doi au fugit. Primul glonte nu l-a nimerit, al doilea l-a lovit în coapsă şi a ieşit din picior. Cei doi au reuşit să scape, însă nu înainte de a-i fura lui Dragoman din maşină 100.000 de euro.

Apropiaţi ai interlopului, care se aflau la spital, luni, au declarat presei că „atacatorii ştiau că victima va avea o sumă mare de bani asupra sa. Conform relatărilor, victima ar fost urmărită, iar ulterior aşteptată într-o intersecţie din apropierea casei sale. După ce l-au împuşcat pe bărbat, agresorii i-ar fi sustras banii pe care i-ar fi avut asupra sa.”

Nu avem încă numele atacatorilor – o anchetă criminalistică fiind în curs de desfășurare – dar victima spune că sunt arădeni și că îi cunoaște.

Daniel Dragoman se află internat în spital, glonțul perforându-i coapsa stângă, iar în cursul zilei de astăzi va fi operat.

Arma folosită este un pistol cu calibrul 9 mm.

Vom reveni cu amănunte.

***

[COMUNICAT DE PRESĂ]

„Vă comunicăm că în jurul orei 4.30, politistii aradeni au fost sesizati prin SNUAU despre faptul ca pe raza municipiului Arad, un bărbat de 39 de ani din Horia ar fi fost agresat prin împușcare de catre persoane necunoscute.
Se efectuează cercetari sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Arad, în vederea identificării celor care se fac vinovati de comiterea faptei.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penala pentru tentativă de omor, detinere și uz de armă letală fără drept.”

Biroul de presă al IPJ Arad

***

Poliția a confirmat că cei doi suspecți sunt reținuți, dar nu le poate face publice încă numele din cauza restricțiilor impuse de ancheta coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

***

„În urma cercetărilor efectuate au fost identificați doi bărbați de 33 și 34 de ani, bănuiți de comiterea activității infracționale. La această oră polițiștii de la investigații criminale sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad acționează în vederea depistării celor în cauză și luării măsurilor legale”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.

 

Lucian Valeriu, 30 octombrie 2018 11:00

dragoman-caziovanut-malitadragoman-1dragoman