[ACTUALIZARE] Cauza accidentului în care au fost implicate cele trei TIR-uri: șoferul bulgar a adormit și a intrat în ungur, care a intrat în turc [GALERIE FOTO]

Distribuie:

[ACTUALIZARE] (ora 21.00)

Cauza accidentului în care au fost implicate cele trei TIR-uri este, conform cercetărilor preliminare de la fața locului, faptul că șoferul care conducea TIR-ul de Bulgaria a adormit, a intrat în colegul său de șosea ungur, care conducea regulamentar din sens opus. Din impact, acesta a ricoșat în cisterna condusă de un turc – căruia i-a rupt piciorul – aflându-se, actualmenete în stare destul de gravă la UPU a Spitalului Județean. Șoferul ungur este rănit ușor.

……………………………………….

[BREAKING NEWS] (14 noiembrie, ora 20.00) Impact înfiorător între TIR-uri pe centura Aradului. Un șofer a fost scos mort dintre fiarele contorsionate ale cabinei după ce s-a izbit frontal de un alt TIR [GALERIE FOTO]

Două TIR-uri s-au lovit frontal  pe centura Aradului,  în Zona Leoni, accidentul deosebit de violent implicând și un al treilea vehicul greu (un autotren-cisternă). La fața locului au intervenit  trei ambulanțe, un echipaj SMURD, Poliția și Pompierii – întrucât existau indicii că unul dintre vehicule transporta substanțe periculoase, fapt care nu s-a confirmat.
Accidentul căruia i-a căzut victimă unul dintre șoferi, de naționalitate bulgară, a fost semnalat la ora 19 și câteva minute. Celelate două victime au fost rănite, dar au fost transportate în stare stabilă la Spitalul Județean Arad.

Echipajele de la SMURD și descarcerare au încercat să scoată viu corpul șoferului bulgar dintre fiarele contorsionate, dar acesta nu a mai putut fi salvat.

Circulația rutieră pe acest tronson de drum este oprită.

Categorie: Știri
Etichete: accident rutier, centura Aradului, circula'ie, rutier[
Distribuie:
Articolul anterior
[CINISM LA GERUNZIU] Consumând himere
Articolul următor
[ACTUALIZARE] SUPERLUNA s-a văzut slab în România din cauza peretelui gros de nori. Următorul fenomen astronomic identic va putea fi observat în 2034

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie