N-CAZURI

[ACTUALIZARE] Condamnări DEFINITIVE în dosarul care a zguduit SRI Arad din temelii. Maiorul Ciprian Mareș va EXECUTA trei ani și jumătate de închisoare. Interlopul Edi Pălincaș a scăpat cu doi…

 

[ACTUALIZARE]

Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat joi după-amiază după apelurile formulate de maiorul SRI Arad Ciprian Sabin Mareş și dealerului de droguri cu antecedente Eduard Pălincaş, ambii condamnați de Tribunalul Arad pentru trafic de droguri la pedepse considerate prea blânde de magistrații timișoreni.

Judecătorii au desființat în parte sentinţa dată la Arad. Ciprian Mareş a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic ilicit de droguri de risc și mare risc, fără drept, în formă continuată și la o pedeapsă de un an și jumătate pentru „efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege” – conform minutei sentinței penale. Cele două pedepse au fost contopite, iar fostul șef de la SRI a fost condamnat final la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.

Pentru interlopul Eduard Pălincaş, au fost mențiunte dispozițiile primei instanțe.

Instanța a mai dispus prelevarea de probe ADN de la Mareş şi Pălincaş în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Soluția – așa cum apare pe portalul oficial al instanțelor de judecată

Tip solutie: Schimbat în parte

Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad împotriva sentinţei penale nr. 514/04.12.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5828/108/2017. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și a art. 15 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Mareş Ciprian Sabin la pedeapsa de: – 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc, fără drept, în formă continuată. În baza art. 2 alin. 1 și 2 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 17 alin. 1 din Legea 194/2011 cu aplic. art. 15 din O.U.G. 78/2016 şi art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de: -1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege; În baza art. 38 C.p. cu aplic. art. 39 alin. 1 lit. b. C.p. contopeşte pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani pe care o sporeşte cu 1/3 din cealaltă pedeapsă inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă totală de: 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în detenţie şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 C.p; În baza art. 2 alin. 1 ?i 2 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 112 alin. 1 lit. f C.p, confiscă de la inculpatul Mareș Ciprian Sabin, în vederea distrugerii: cantităţile de 47,1 şi 48,0 grame cannabis; cantităţile de 3,42 şi 0,76 grame substanţă pulverulentă ce conţine cocaină; suma de 300 euro; cantitatea de 96,0 grame cannabis; sumele de 400 euro şi 200 lei; cantităţile de 190,3 grame cannabis, 3,7 grame cannabis şi 27,7 grame cannabis; cantităţile de 20,14 grame pulbere ce conţine compusul 4-CEC (substanţa psihoactivă), 50,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă), 51,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă) şi 15,5 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă). În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii Mareş Ciprian Sabin şi Pălincaş Eduard în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 424 alin. 2 C.p.p. menţine arestul preventiv dispus faţă de inculpatul Pălincaş Eduard până la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 424 alin. 3 C.p.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Pălincaş Eduard în continuare arestul preventiv din data de 04.12.2017 la zi Menţine în rest dispoziţiile primei instanţe. În baza art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.p.p. respinge apelurile formulate de inculpaţii Mareş Ciprian Sabin şi Pălincaş Eduard împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpaţii la plata sumei de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat şi dispune plata sumei de 300 lei din fondul Ministerului Justiţiei către baroul Avocaţi Timiş onorariu parţial avocat oficiu. Definitivă.

Video și captura de ecran sunt de la momentul flagrantului operat de DIICOT – DGA.

……………………………………………………………………..

[TITLUL INIȚIAL] (4 decembrie, 2017) Maiorul SRI Mareș Ciprian Sabin a scăpat cu o condamnare de 2 ani și 6 luni cu suspendare pentru trafic de droguri. Doi ani cu executare pentru Pălincaș. Părțile au făcut apel

Luni, 4 decembrie, 2017, Tribunalul Arad l-a condamnat pe maiorul Mareș Ciprian Sabin, locțiitor al șefului Sectorului Amenințări Transfrontaliere din cadrul Direcției Judetene de Informatii Arad, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic ilicit de droguri de risc și mare risc. Judecat în același dosar, Eduard Pălincaș a fost condamnat la doi de închisoare cu executare.

Soluția pe scurt:

În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și a art. 15 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Mareş Ciprian Sabin, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc, fără drept, în formă continuată. În baza art. 2 alin. 1 și 2 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, prevăzută de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 15 din OUG nr. 78/2016,

În baza art. 91, 92 Cod penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 92 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. 1 Cod penal, respectiv:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii – la Consiliul Local Arad, pe o perioadă de 90 de zile.

Atrage atenţia inculpatului de mai sus asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. Cod penal, deduce din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive, începând cu 18 august 2017, până la zi.

În baza art. 399 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 16 alin. 1, 2 art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, confiscă de la inculpatul Mareș Ciprian Sabin, în vederea distrugerii: cantităţile de 47,1 şi 48,0 grame cannabis; cantităţile de 3,42 şi 0,76 grame substanţă pulverulentă ce conţine cocaină; suma de 300 euro; cantitatea de 96,0 grame cannabis; sumele de 400 euro şi 200 lei; cantităţile de 190,3 grame cannabis, 3,7 grame cannabis şi 27,7 grame cannabis; cantităţile de 20,14 grame pulbere ce conţine compusul 4-CEC (substanţa psihoactivă), 50,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă), 51,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă) şi 15,5 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă). Confiscă de la inculpatul Mareş Ciprian Sabin, în favoarea statului, suma de 2050 lei (100 euro şi 1600 lei). În baza art. 1121 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a și b, alin. 3, 4 Cod penal, confiscă de la inculpatul Mareș Ciprian Sabin, în favoarea statului, sumele de 395 euro şi 8050 lei. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, menține sechestrul asigurător dispus prin ordonanța procurorului din 28.08.2017 asupra următoarelor sume de bani aparținând inculpatului Mareș Ciprian Sabin: suma de 1095 euro, consemnată la B.C.R. – Sucursala Judeţeană Arad pe numele inculpatului Mareș Ciprian Sabin la dispoziţia D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad (chitanţa nr. 2017090100011956/01.09.2017); suma de 10.050 lei consemnată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a mun. Arad pe numele inculpatului Mareș Ciprian Sabin, la dispoziţia D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad (chitanţa seria TS 021 nr. 10000144656/01.09.2017).

2) În baza art. 386 Cod procedură penală, respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Pălincaș Eduard, din infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Pălincaş Eduard, la pedeapsa de: – 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 2 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. Cod penal, deduce din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive, începând cu 18 august 2017, până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive față de inculpatul Pălincaș Eduard.

În baza art. 16 alin. 1, 2 art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, confiscă de la inculpatul Pălincaș Eduard, în vederea distrugerii, cantităţile de 295.0 și 94,1 grame cannabis, Confiscă de la inculpatul Pălincaş Eduard, în favoarea statului, suma de 6.000 lei. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, menține sechestrul asigurător dispus prin ordonanța procurorului din 28.08.2017 asupra următoarelor sume de bani aparținând inculpatului Pălincaș Eduard: suma de 3575 lei consemnată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a mun. Arad pe numele inculpatului Pălincaş Eduard, la dispoziţia D.I.I.C.O.T. -B.T. Arad (distinct, în data de 02.10.2017, numita Pălincaş Anca Alexandra a consemnat la DGFP Arad, pe numele inculpatului Pălincaş Eduard, la dispoziţia DIICOT – BT Arad, suma de 2425 lei, pentru a acoperi integral cei 6000 lei încasaţi în data de 18.08.2017 de la inculpatul Mareș Ciprian Sabin).

În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpații să plătească statului câte 5.500 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 4 decembrie 2017.

Document: Hotarâre 514/2017 04.12.2017”.

…………………………………………….

Editare ulterioară: Atât Edi Pălincaș cât și DIICOT au atacat cu apel această soluție.

Articole asociate:

[ACTUALIZARE 2] Al treilea mandat de arestare consecutiv pe numele maiorului SRI Ciprian MAREȘ și a lui Edi PĂLINCAȘ… plus încă un dosar pe numele dealerului, pentru CĂMĂTĂRIE

Aradul FABULOS: Șefii DIICOT și SRI plimbă droguri din Alfa-n Micălaca prin Frank Sinatra și Robert de Niro… după care se arestează-ntre ei! Citim RECHIZITORIUL inculpaților Ciprian Mareș și Edi Pălincaș – file alese din „ISTORIA PROSTIEI CONTEMPORANE LA ÎMBUIBAȚI”

Critic Arad, 1 februarie 2018 6:09

Sigla-SRI-1