[ACTUALIZARE] Cum să RECUPEREZI un URS DE PLUȘ – CONTRATUTORIAL

hot urs plus
Distribuie:

 

„Ursulețul a fost recuperat”  ne-a informat proprietarul Florăriei „Stanis” – Flori de Lux de la UTA, la vreo trei ore după ce am publicat articolul.
Povestea lui e chiar o POVESTE, care reflectă ambele laturi ale ființei umane plus hazardul (sau cel puțin a ființei umane care locuiește în Arad). „Nu cunoaștem cine e hoțul, dar am aflat că un băiat a cumpărat ursulețul cu 100 ron din Piața Mihai Viteazul de la un alt băiat, care cică era bine îmbrăcat… nu era chiar un boschetar. Coincidența a făcut că băiatul care a cumpărat ursul locuiește în blocul de lângă Big Belly, vizavi de florărie, și când a venit acasă cu ursulețul în spate, mama mea l-a văzut intrând în bloc, cu ursuleț cu tot. Am mers la poliția din Vlaicu și un domn de acolo a venit cu mine prin bloc ca să căutam la ce apartament a ajuns ursul. L-am găsit repede, de fapt din prima am găsit la ce apartament era, cu ajutorul administratoarei blocului, care i-a zis polițistului că la etajul 7 poate să fie, că acolo locuiesc 2 tineri. Băiatul care ne-a predat ursul lucrează în Piața Mihai Viteazul, la Bunătăți de la Hălmagiu și cică pe acolo a venit un alt băiat cu ursul să-l vândă pe 100 ron. I-am dat cei 100 ron băiatului, să nu rămână cu paguba, si am dus ursul la florărie” – își povestește Andrei Stăniș pățania… care nu e gata aici.

HAPPY END ca-n „Vlaicu”

„Ce e și mai tare e că el i-a dăruit ursul prietenei sale, iar ea a rămas supărată că am luat ursul. Băiatul a venit apoi la florărie să-l mai cumpere încă o dată. Eu nu am fost la florărie când a venit, dar m-a sunat mama și i-am făcut o reducere la jumătate de preț din cât valora”… iată un happy-end pe care niciun scenarist de filme cu ursuleți de pluș nu l-ar fi scris mai bine din imaginația proprie – dovadă că inclusiv la finaluri fericite te poți aștepta dacă locuiești în „Vlaicu”… la orice te poți aștepta să se întâmple în Vlaicu (iar aceasta e chiar o constatare serioasă!).

ursulet recuperat

……………………………………..

[TITLUL INIȚIAL] (3 februarie, 2022) Cum să furi un URS DE PLUȘ gigantic – TUTORIAL cu hoț cu tot

Un ursuleț de pluș de doi metri, expus ca design pe treptele exterioare ale Florăriei „Stanis” – Flori de Lux de la UTA, a fost furat în noaptea de marți 1 spre miercuri 2 februarie, la ora 00:27 fix, după cum se poate vedea și în captura video de pe una dintre cele două camere plasate acolo… pe hoț durându-l, efectiv, în glugă, de acest amănunt.

floraria stanis 4

Proprietarul florăriei a depus astăzi la o plângere pentru furt
mai mult așa… ca să facă mișto de polițiști după părerea noastră (că ni-l și imaginăm  pe „007”-le de la Secția de Poliție „Vlaicu”, care a făcut de la „Fortuna” până la „Lebăda”, unde l-au executat pe Crișan 45 de minute, venind la păgubit cu ursu-n dinți și cu dealerul de șoricioaică cu care hoțul a făcut barter direct la DIICOT! :))

„Pentru un ursuleț de pluș se pun să fure… iți dai seama…” e constatarea cu nuanțe religioase a păgubitului (am vrut să-i spunem că omul ăla nu-i, nici pe departe, la primul urs de pluș furat… se vede clar că are expertiză în domeniu – și poate că asta a și intenționat cu gestul său: să ofere un tutorial video tuturor celor interesați de „cum se fură un urs de pluș de doi metri: îl iei și pleci cu el!”… da` am zis că să nu-i stricăm momentul de melancolie).

„Nu e vorba de bani… ursulețul a costat 450 de lei… dar, na, am un gust amar… dacă poți fura un ursuleț de la o florărie, ce fel de om ești?… Am pus plușurile acolo de design… vin zilnic părinți cu copii, își fac poze și video cu urșii ăștia mari… Nu poți păstra nimic frumos în Aradul ăsta!” – s-a prins și Andrei într-un final.

floraria stanis 1

floraria stanis 2

Categorie: Știri
Etichete: andrei stanis, cum sa furi un urs de plus gigantic, floraria stanis arad, urs de plus
Distribuie:
Articolul anterior
Accident între Curtici și Sofronea
Articolul următor
USR despre pensii speciale și ipocrizie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie