[ACTUALIZARE] Hora Unirii la Arad, în anul Centenarului Marii Uniri

hora unirii arad ian 2018
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – Instituția Prefectului-Județul Arad]

Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită pe platoul din fața Palatului Administrativ prin tradiționala Horă a Unirii, în care s-au prins arădenii participanți la ceremonia dedicată marelui eveniment istoric ce a deschis calea înfăptuirii unirii tuturor românilor sub același drapel.

Astăzi sărbătorim Unirea Principatelor Române, un eveniment istoric de o importanță fundamentală în construcția Statului Român modern, săvârșit acum 159 de ani, ca un act de suprem curaj în condiții politice potrivnice. În anul Centenarului Marii Uniri, semnificația istorică a Unirii Principatelor ne este și mai puternic relevată. Noi, românii, ne sărbătorim anul acesta îndeplinirea obiectivelor naționale fundamentale pe care națiunea noastră și le-a definit în tumultul istoriei. Mai mult decât atât, prin horă – dansul nostru tradițional – transmitem mesajul de unitate și frățietate. Omagiem anul acesta, în deplin acord cu spiritul european și exemplul altor popoare europene, acele personalități, acte istorice și valori care ne-au definit ca națiune și statalitate. De aceea, am simțit o mare bucurie și o mare mândrie să mă prind în Hora Unirii alături de arădenii care au onorat prin prezența lor această sărbătoare și cărora le mulțumesc din suflet. Mulțumesc, de asemenea, pentru ajutorul dat în organizarea evenimentului structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, Arhiepiscopiei Aradului, Inspectoratului Școlar Județean, Muzeului Județean Arad. La mulți ani români la mulți ani, România!” – Florentina Horgea, Prefect al Județului Arad.

În debutul ceremoniei dedicate Unirii Principatelor Române, prefectul Florentina Horgea a salutat Garda de Onoare a Batalionului 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu”. Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei SeviciuArhiepiscop al Aradului, alături de un sobor de preoți, a oficiat Rugăciunea de Binecuvântare, iar doamna Prefect Florentina Horgea a dat citire mesajuluI Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Unirii Principatelor Române. Semnificațiile istorice ale zilei de 24 ianuarie au fost prezentate de domnul muzeograf Bogdan Ivașcu, moment urmat de Hora Unirii în care s-au prins majoritatea celor prezenți la eveniment.

Ceremonia a fost încheiată de defilarea gărzii comune formate din detașamente ale Ministerului Apărării Naționale, Batalionul 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu” și ale Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție al Județului Arad și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad.

………………………………………………………….

[TITLUL INIȚIAL] (22 ianuarie 2018) PROGRAMUL manifestărilor dedicate Zilei de 24 Ianuarie – Ziua Principatelor Române

[COMUNICAT DE PRESĂ – INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD]

În vederea sărbătoririi Zilei de 24 Ianuarie – Ziua Principatelor Române 2018, Instituția Prefectului – Județul Arad organizează, în municipiu, manifestări la care sunt așteptați să participe, alături de oficialități, și cetățenii orașului.

Evenimentele se vor desfășura pe Platoul din fața Palatului Administrativ, cu începere de la ora 10.00. După intonarea Imnului Național, va avea loc un ceremonial religios, susținut de înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe, rugăciunea de binecuvântare fiind rostită de Î.P.S. Timotei Seviciu Arhiepiscopul Aradului. Prefectul Județului AradFlorentina Horgea, va rosti o alocuțiune despre însemnătatea Zilei Principatelor Române, iar despre semnificaţia Zilei de 24 Ianuarie va vorbi muzeograful Bogdan Ivaşcu.

Participanții la manifestările dedicate Zilei de 24 Ianuarie vor avea ocazia să încingă, la finalul evenimentelor oficiale, Hora Unirii, urmată de Defilarea Gărzii Comune (detașamentele Ministerului Apărării Naționale, detașamentele Ministerului Afacerilor Interne, ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” Arad).

Vă invităm să consultați, alăturat, programul detaliat al desfășurării evenimentelor.

PROGRAMUL manifestărilor

Locul desfăşurării: Platoul din faţa Palatului Administrativ

Ora 10:00 Intonarea Imnului de Stat

Ora 10:05 Rugăciune de binecuvântare – Î.P.S. Timotei Seviciu – Arhiepiscopul Aradului Ora 10:15 Alocuțiune – însemnătatea Zilei Principatelor Române, Prefectul Județului Arad doamna Florentina Horgea

Ora 10:20 Semnificaţia Zilei de 24 Ianuarie – prezintă muzeograf Bogdan Ivaşcu

Ora 10:30 Hora Unirii

Ora 10:35 Defilare gardă comună (defilarea detașamentelor Ministerului Apărării Naționale, a detașamentelor Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratului pentru Situații de urgență ,,Vasile Goldiș” Arad)

Categorie: Știri
Etichete: 24 ianuarie 2018, prefect Florentina Horgea, Prefectura Arad, Programul manifestarilor, ziua principatelor romane
Distribuie:
Articolul anterior
A murit Verestoy „Drujba lui Dumnezeu” Attila. Senatorul UDMR avea 63 de ani
Articolul următor
Nativ-arădeanul Cristian Sida, unul dintre cei mai în vogă artiști vizuali ai mometului, expune la Galeria Kunst Klinger din Viena [FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

zeno moldovan

A murit doctorul Zeno Moldovan

Domnul Dr. ZENO MOLDOVAN a fost nominalizat în lista personalităților arădene cărora în acest an li se va conferi Titlul de excelență (domeniul SĂNĂTĂȚII) –  pentru activitatea prodigioasă desfășurată în…