[ACTUALIZARE] Încă un Ministru al Apărării se declară optimist în ceea ce privește găsirea unui final fericit pentru ceea ce el însuși numește „o poveste fără sfârșit” – CETATEA ARADULUI!

vasile dincu arad 5 scaled
Distribuie:

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul Apărării Naţionale, în vizită la Arad

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a efectuat vineri, 21 ianuarie 2022, o vizită la Arad. Aceasta a început în Cetatea Aradului unde s-a întâlnit cu militarii Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” Arad și cu reprezentanții administrației locale.  Subiectul central al întâlnirii a fost deblocarea situației privind trecerea Cetății Aradului din patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale în cel al municipalităţii.Discuțiile au continuat apoi la sediul Primăriei.

Ministrul Apărării se declară optimist în ceea ce privește găsirea unui final fericit pentru ceea ce a numit „o poveste fără sfârșit”. 

„Am stabilit împreună cu domnul general Petrescu să cedăm întru totul Cetatea și să construim în altă parte o cazarmă care să corespundă nevoilor noastre prezente. Avem de altfel un protocol cu Primăria Arad, în baza căruia municipalitatea arădeană trebuie să investească în unitatea militară din Gai.  În ceea ce privește Cetatea Aradului este clar că va fi nevoie de o sumă foarte mare de bani pentru a o reabilita. Primăria a identificat surse de finanțare europene, dar sunt convins că și Guvernul României va investi în acest obiectiv, care este un monument rar.”, a declarat Ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

vasile dincu arad 3

Între timp municipalitatea arădeană a alocat în bugetul din acest an fondurile necesare pentru documentațiile care mai trebuie elaborate. Primăria are în plan reabilitarea porților 1 și 2, a unui pavilion, reabilitarea Bisericii Franciscane și transformarea platoului înzonă pietonală.

„Sunt convins că împreună, cu Ministerul Apărării și Guvernul României vom reuși să avem o cetate frumoasă, iar armata o unitate militară corespunzătoare, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. În ultimele săptămâni am făcut progrese mari, iar în viitoarele luni se vor vedea rezultatele.”, a afirmat primarul Călin Bibarț, la finele întâlnirii cu Ministrul Apărării.

vasile dincu arad 2

………………………………………

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, efectuează vineri, 21 ianuarie, vizite de informare în garnizoanele Arad și Timişoara. La Arad, ministrul apărării naționale se va întâlni cu militarii Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” și va discuta cu echipa de conducere a unității.

În programul vizitei este inclusă și o întrevedere cu primarul municipiului Arad, la sediul instituției publice locale, unde cei doi oficiali vor susține declarații de presă, de la ora 16.30.

Jurnaliștii care doresc să ia parte la declarații vor fi așteptați, între orele 16.00 și 16.15, la sediul Primăriei Arad (B-dul Revoluției nr. 75).

Pentru accesul jurnaliștilor la activități este necesară prezentarea actului de identitate, legitimației de presă și a certificatului digital al UE privind COVID-19, conform prevederilor legale în vigoare.

Biroul de presă al primăriei Arad
Categorie: Știri
Etichete: Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu GOLESCU”, ministrul apararii nationale, Vasile Dîncu
Distribuie:
Articolul anterior
Tineri de 15-23 de ani de pe Valea Crișului „setați” pe furat acumulatori auto și unelte – prinși de polițiștii din Sebiș
Articolul următor
Vasile Dîncu: De la ROMÂNIA ABSENTĂ la POLITICA INUTILĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie