ȘTIRI

[ACTUALIZARE] Levente Bognar și Sergiu Bîlcea au părut uimiți de problema GUNOIULUI în Arad. Proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului a fost retras de pe ordinea de zi până se dumiresc consilierii

 

[ACTUALIZARE] Dacă nici Bognar care a fost 10 ani viceprimar n-a înțeles încă cum stă treaba cu GUNOIUL în Arad și dacă nici Bîlcea care a fost președinte la ADISGD nu mai deține „adevărul absolut” ce să mai zică arădenii

La câteva ore de la publicarea materialului cu privire la proiectul de hotărâre de majorare a tarifului aferent operării Stației de compostare la suma 146,07 lei fără TVA respectiv 173,82 lei cu TVA a avut loc și ședința Consiliului Local Municipal. Toate punctele de pe ordinea de zi a ședinței au fost votate cu unanimitate, excepție făcând proiectul de hotărâre de majorare care a fost retras de pe ordinea de zi la propunerea consilierilor locali ai USR-PLUS.

Consilierul local Dorian Curcanu (USR-PLUS) a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi, până când toți consilierii vor avea informațiile necesare pentru a se pune în temă cu situația gunoiului din Arad. Acesta a cerut explicații de la Serviciul Edilitar al Primăriei Arad în ceea ce privește diferența dintre cantitatea de gunoi reciclat în realitate și cel calculat pe foaie în actele oficiale ale ADI Deșeuri și a indicat că din cele 35 de mii de tone calculate că ar trebui colectate anual, la Arad s-au colectat doar o mie de tone de compost. Totodată a dorit să afle cum s-a calculat cantitatea imensă care e stipulată în acte, iar funcționarii Primăriei au recunoscut că nu știu nici ei exact ce s-a luat în calcul, întrucât cantitatea a fost indicată într-un studiu realizat de o firmă de consultanță. S-a referit și la anumite documente de la Consiliul Județean unde ar fi fost recomandată, încă de la început, construirea unei alte stații de tratare mecano-biologică (stație de compost), la „mijloc de drum” între Arad și Timișoara, care să aibă rol de preluare a gunoaielor dintre ambele zone, pentru a crește volumul.

„ Am reușit eliminarea de pe ordinea de zi a proiectului privind majorarea prețului prelucrării deșeurilor organice. Urmează ca FCC să își revizuiască motivația de majorare a prețului de prelucrare a deșeurilor prin Tunelul de compostare, lucru foarte greu de realizat și chiar mai greu de aprobat de către consilierii USR-PLUS văzând detaliile acestei propuneri de majorare.” – a anunțat pe Facebook consilierul local Siegfried Mayer.

Până și Levente Bognar ( 10 ani viceprimar al municipiului, deci 10 ani de când este în miezul problemelor privind gestionarea gunoiului, a tarifelor, a tuturor „mizeriilor” și substraturilor acestui subiect!) a fost de acord cu retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre. Mai mult, după 10 ani!, mai are și nelămuriri de parcă cineva l-a împiedicat să pună întrebări și să clarifice situația în toată această perioadă când a fost plătit din banii publici inclusiv pentru rezolvarea acestei situații. El abia ieri a fost curios să afle care este procentul de reciclare care se realizează pentru compost, din pubelele maro din cartiere, și tot ieri a aflat de la funcționarii Primăriei că este doar 5% din capacitatea stației.

Să nu dea prost în fața arădenilor, PNL prin vocea lui Sergiu Bîlcea a propus la rândul său scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului cu mărirea tarifelor. Doar că, poate pe cei naivi îi impresionează acest „gest nobil” și „grija față de arădeni”, pe cei cu picioarele pe pământ și cu capul pe umeri însă nu-i mișcă. Cei cu memorie își amintesc declarațiile lui Sergiu Bîlcea în decursul timpului din postura de vice-președinte al CJA pe tema gestionării deșeurilor ( vezi doar câteva comunicate din perioada 2017-2018 în articole asociate) și astfel au certitudini despre faptul că Sergiu Bîlcea NU stăpânește subiectul și nu a făcut altceva în tot acest timp decât să ne „aburească” prin comunicate nescrise de el, ca și cum ar fi deținut adevărul absolut al problemei. Cei cu memorie nu uită nici că Sergiu Bîlcea a fost o scurtă perioadă și președinte al ADI SIGD (Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor) după ce Adrian Țolea a fost mazilit de Iustin Cionca. Bîlcea și-a pus semnătura în acea perioadă pe multe contracte dubioase emise de  ADI SIGD, mai ales legate de ridicarea și selectarea deșeurilor menajere, multe pe fonduri europene și inclusiv contracte cu FCC!

În ședința de ieri de ce nu le-a explicat colegilor consilieri cum ne-a „explicat” nouă în anii anteriori? Pentru că nu știe, pentru că știe doar partea întunecată și penală a problemei dar pe care este nevoit s-o tacă. Astfel, pentru imaginea sa și pentru a nu pune lupa și mai mult pe partidul din care face parte, a ales varianta ipocrită de a părea neștiutor în detaliu și a dat impresia că este interesat de rezolvarea problemei, profitând de acest răgaz pentru „documentare”. În ceea ce-l privește pe actualul consilier local Sergiu Bîlcea se poate lua în discuție inclusiv un conflict de interese în orice proiect supus votului în CLM cu privire la gestionarea deșeurilor având în vedere că a deținut și funcția de președinte al ADISGD o scurtă perioadă și a semnat contracte inclusiv cu operatorul FCC!

Cu acest prilej a ieșit încă o dată la iveală și incompetența celor din primărie din moment ce ei, nici acum!, habar nu au de baza de calcul a tarifului, ajungând în extrema penibilă de a da vina pe firma de consultanță care a întocmit documentația. Cum au plătit o documentație pe care nu au înțeles-o, cum au votat consilierii locali din ultimii ani ceva ce n-au înțeles, ce au făcut atunci pentru arădeni înafară că i-au obligat la plata unor tarife calculate după ureche și cine va plăti pentru asta?

Stația de compostare a fost inițial coordonată de Polaris, Primăria a preluat-o în 2018 și a dat-o în concesiune Recons-ului în 2019. La scurt timp după preluare, s-a constatat că stația are nevoie de reparații capitale, estimate la 7 milioane de lei din bugetul local ca să… „stea”.

[Sasha Romanov]

***

[TITLUL INIȚIAL] (02 noiembrie 2020): „Botezul” noilor consilieri locali vine și cu ALTE MAJORĂRI de tarife la GUNOI

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe noile mandate ale consilierilor locali, nici nu s-au constituit bine consiliile locale cu comisiile de specialitate aferente iar în cazul unor UAT-uri nici măcar viceprimari nu există – a se vedea Aradul- cu alte cuvinte nici nu sunt dezmeticiți sau să știe despre ce o fi vorba în propoziție (având în vedere că mulți consilieri sunt la primele mandate), că iată și apar solicitări din partea ADISIGD Arad (o asociație în care funcționarii au înclinații către o anumită culoare politică) către noii aleși de a ne face fericiți majorând prețurile la gunoi. Noul tarif aferent operării Stației de compostare propus spre aprobare este de 146,07 lei fără TVA respectiv 173,82 lei cu TVA:

În zona 1 de tarifare sunt incluse localitățile: Arad, Lipova, Chișineu Criș, Pâncota, Curtici, Pecica, Nădlac și Sântana

Primii pe listă sunt consilierii din Arad chemați luni, 2 noiembrie, la ședință să voteze proiectul de hotărâre 7 de pe ordinea de zi. Solicitarea de mărire a prețurilor la gunoi vine către consiliile locale din orașele incluse în zona 1 a proiectului declarat funcțional și operațional pe hârtie, că în practică îi simțim cu toții atât funcționalitatea cât și tarifele ieșite de mult din PLANUL TARIFAR INIȚIAL – culmea exact într-un PROIECT EUROPEAN unde vorba vine – nu se poate „ieși” din proiect.

Struțo -cămila de Proiect are o mulțime de componente – Solicitarea de mărire a prețurilor vine azi la „Compostarea în Tunel” a deșeurilor biodegradabile. Chestiunea asta ar fi un proces de biodegradare a gunoiului care se pretează la așa ceva într-o stație de compostare aflată în operarea FCC Enviroment (fosta A.S.A), Stație de compostare care la această oră ar trebui să funcționeze la capacitate maximă dacă operatorul RETIM care adună gunoiul ar „livra” spre tratare gunoi biodegradabil.

Dacă deschizi site-urile sau radiourile locale se aude că se colectează acele deșeuri dintr-o pubelă maro! Mișto spot (probabil și scump) numai că pubelele pentru așa ceva -nu toate, o mare parte din ele – le poți vedea doar la Aeroport de ani buni, în loc să fie în operare la cetățeni – dar cică RETIM le colectează! Asta în zona de case. În zona de blocuri, multe platforme au deja (așa cum era pe vremuri) în exteriorul lor adevărate mini zone de auto-compostare pline de frunze, iarbă sau crengi pentru care, cel puțin în Arad, se mai vrea a se face o
Concesiune care, dacă ar fi să ne luăm după proiect, nu știm dacă și-ar mai avea rostul atâta timp cât există
deja un operator de salubritate care nu ar trebui să le lase să ne putrezească sub ferestre ci să îl colecteze
(fiind biodegradabil) și să îl ducă la compostare.

Ar fi multe de disecat în această speță dar din documentația publică care însoțește majorarea de tarif ( Adresa ADI către primăriile celor șase orașe care aproape 100% vor avea creștere de prețul la gunoi mai aflăm o chestiune „faină” care bineînțeles că ne „bucură”:  Stația de Compostare de la Arad ajută pe o perioadă tranzitorie și județul Timiș să scape de gunoi ( că cică ei nu au ce avem noi și trebuie să scape undeva de gunoiul biodegradabil din județul lor). Nu se precizează însă cât înseamnă „tranzitoriu” în timp și, mai mult, li se transmite consilierilor, deloc voalat, faptul că votul lor oricum nu contează întrucât, în cazul în care nu se va adopta hotărârea în termen de 30 de zile, ADISIGD va considera ca acceptare tacită majorarea tarifului și-l va aplica oricum majorat:

 

 

Nu o mai lungim dar tragem câteva concluzii după parcurgerea documentelor proiectului de hotărâre:

1. În urma adresei ADISIGD Arad către administrații, noii consilieri din opt orașe inclusiv Arad vor vota (poate, sau nu până nu vor fi convinși că se și face colectarea deșeurilor compostabile) creșterea tarifului la operarea compostării de la 146,07 lei/tonă la 173,82 lei pe tonă fără TVA.

2. Majoritatea cetățenilor nu au pubela maro dar de plătit tot vor plăti un serviciu care fără pubelă nu li se prestează. Apropo, ADISIGD (că încă nu ne-am lămurit dacă nu este obligația RETIM de a distribui pubelele din cadrul proiectului fără a pune oamenii pe drumuri). Ar fi bine ca noii consilieri, înainte să voteze o asemenea hotărâre, să solicite o documentare mai atentă despre ce obligații aveau de realizat concesionarii serviciului și pe care nu le-au realizat.

3. Cu acest prilej am aflat de la ADISIGD că suntem buni și primim cu brațele deschise gunoi la compostat din județul Timiș deși al nostru „se compostează” și pute lângă containere în multe locuri din Arad cel puțin.

Am mai avea o întrebare pentru ADISIGD care ne macină de la ultima lor „realizare” dar care pe fond de
pandemie s-a lăsat oarecum necercetată: Ce sau cine v-a pus să solicitați ieșirea din planul tarifar la Ministerul Fondurilor Europene pentru tariful maximal al serviciului de salubrizare de la 350 lei pe tonă fără TVA la 565 lei tona? Ați invocat cu tupeu maxim și cinism creșterea gradului de suportabilitate al
populației într-un an care e dezastruos din punct de vedere economic. Ce partid vă asumă și vă ține
spatele la astfel de realizări în „beneficiul” cetățenilor?

Oare noii consilieri țin cu cei ce i-au votat sau se va dovedi că „partea cetățeanului” este doar un slogan
de campanie pentru a obține votul?

Documentele și proiectul de hotărâre supus votului în ședința de Consiliu Local Municipal Arad din 02 noiembrie:

 

7-PH-din-02.11.2020-nr.-419… by Critic Arad

7-PH-din-02.11.2020-nr.-419… by Critic Arad

 

„Colectarea și compostarea” în imagini din dimineața zilei de luni, 02 noiembrie:

Articole asociate:

Sergiu Bîlcea vă prezintă VRĂJEALĂ de 30 de milioane de euro „pentru gestionarea deșeurilor în Arad”

Cum va funcţiona colectarea selectivă a deşeurilor la Pecica?

Curentescu Julian, 3 noiembrie 2020 4:58

imagine_2020-11-02_095349deseuri_bio-6deseuri_bio-5deseuri_bio-4deseuri_bio-3deseuri_bio-2deseuri_bio-1Adresa_ADISGD