[ACTUALIZARE 4] Primăria EXULTĂ: A CÂȘTIGAT procesul cu Prefectura privind REAMENAJAREA Pieței Catedralei… fix când Prefectura a devenit „a ei”

piatacatedralei 5
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Un nou proces câștigat de Primăria Arad

În luna februarie a acestui an, Prefectura Arad a atacat în contencios administrativ studiul de fezabilitate pentru reamenajarea Pieţei Catedralei. Motivul invocat de aceasta a fost „adoptarea Hotărârii nr. 365 din 21.09.2018 a Consiliului Local Municipal Arad cu încălcarea normelor de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative, potrivit Legii 24 din 2000”.  În luna aprilie, „Tribunalul Arad, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea Instituției Prefectului – Județul Arad formulată în vederea anulării Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad cu nr. 365 din 21.09.2018 privind aprobarea modificării și completării HCLM nr. 41/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție «Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad»”. Primăria Municipiului Arad ia la cunoştinţă şi  respectă decizia instanţei  de anulare a hotărârii respective.

Consiliul Local Municipal depune însă recurs la Curtea de Apel Timișoara, unde susține că au fost respectate toate normele de tehnică legislativă și are câștig de cauză.

„Prefectura ne-a atacat în contencios administrativ la un ordin politic al PSD-ului care nu era de acord cu realizarea respectivelor lucrări. Prefectura nu trebuia să se pronunțe pe oportunitate, ci doar pe legalitate. Cu toate acestea a căutat unele chichițe pentru a întârzia acest proiect. Aproape după un an de zile am câștigat procesul.  Iată încă o dovadă a faptului că de-a lungul timpului doamna prefect răspundea comenzilor politice și nu prerogativelor pe care le avea.”, a declarat primarul Călin Bibarț.

În aceste condiții, proiectul municipalității de regenerare urbană a Pieței Catedralei își continuă parcursul firesc. Vă reamintim că lucrările propuse presupun atât reconfigurarea peisagistică a viitoarei pieţe pietonale cât şi amenajarea unei parcări subterane.  Municipalitatea își propune: amenajarea unui canal de apă lung de 150 de metri, cu fântână arteziană, care să aducă aminte de forma râului Mureș,  realizarea unui sistem de iluminat exterior  (general) al pieței,  pavarea pieței cu piatră de culori diferite, amenajarea de alei pietonale, căi de acces și zone verzi. Vor fi montate 23 de bănci, tot atâtea coșuri de gunoi, șase suporturi de biciclete și trei cișmele. În total, conform Studiului de Fezabilitate, vor fi 12 mii de metri pătrați de dale de piatră „de culori diferite”, 680 de metri pătrați de spațiu verde, 150 de metri pătrați de luciu de apă și 15 locuri de parcare la nivelul solului, la care se adaugă cele 261 de locuri prevăzute de parcarea subterană.

Amenajarea şi punerea în valoare a Pieţei Catedralei și construirea unei parcări subterane presupune o investiţie a municipalităţii în valoare de aproximativ 30 milioane de euro.

Biroul de presă al Primăriei Arad

…………………………………………………

[ACTUALIZARE 3] (11 aprilie. 2019) Efecte ale accidentului sau nu… dar Falcă declară că „Proiectul de regenerare urbană a Pieţei Catedralei merge mai departe!”

COMUNICAT DE PRESĂ (ora 16.00)

Primarul Gheorghe Falcă: „Proiectul de regenerare urbană a Pieţei Catedralei merge mai departe!”

Primăria municipiului Arad a luat la cunoştinţă şi respectă decizia instanţei de anulare a Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad cu nr. 365 din 21.09.2018 privind aprobarea modificării și completării HCLM nr. 41/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad”.

Prin urmare vom promova un nou proiect de hotărâre cu încadrarea în cerinţele de formă solicitate. El se va regăsi pe ordinea de zi a următoarei şedinţe extraordinare de Consiliu Local Municipal.

„Regenerarea urbană a  Pieţei Catedralei reprezintă o prioritate pentru administraţia locală şi nu va putea fi blocată la infinit. Vorbim despre o zonă care are nevoie de reconfigurare peisagistică şi de o parcare subterană care ar rezolva problema lipsei locurilor de parcare. Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca proiectul de regenerare urbană a Pieţei Catedralei să meargă mai departe”, a declarat  primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad     

……………………………………………………

[ACTUALIZARE 2] 11 aprilie, 2019, ora 11 –  Piața Catedralei rămâne așa cum e. TRIBUNALUL Arad a dat câștig de cauză Prefecturii, în dauna nu atât a Primăriei, cât a lui Gheorghe Falcă

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Acțiune în contencios admisă de Tribunalul Arad

Tribunalul Arad, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea Instituției Prefectului – Județul Arad formulată în vederea anulării Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad cu nr. 365 din 21.09.2018 privind aprobarea modificării și completării HCLM nr. 41/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad”.

Instanța a admis argumentele Instituției Prefectului conform cărora HCLM 365/2018, deși se referă în titlul său la modificarea și completarea unei Hotărâri anterioare, nu respectă normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative deoarece nu indică în mod expres în ce constau modificările respective. De asemenea, Instituția Prefectului – Județul Arad a arătat că HCLM 365/2018 nu este motivată corespunzător.

„Am afirmat și în momentul depunerii acțiunii în contencios, subliniez și acum, exercitarea controlului de legalitate al actelor emise de consiliile locale este o atribuție fundamentală a instituției noastre pe care o exercităm cu mult profesionalism. Urmărim strict respectarea normelor legale în vigoare de către emitenții hotărârilor asupra cărora exercităm controlul de legalitate și le recomandăm acestora să nu le eludeze”, a declarat Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD
Cancelarie Prefect

Biroul de presă     

…………………………………………………………….

[ACTUALIZARE 1] LOVITURĂ DE… PIAȚA CATEDRALEI: Prefectura atacă în CONTENCIOS Studiul de Fezabilitate privind parcarea și blochează proiectul lui Falcă

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Acțiune în contencios administrativ

Prefectul Județului Arad, în urma exercitării controlului de legalitate cu privire la Hotărârea nr. 365 din 21.09.2018 a Consiliului Local Municipal Arad, a constatat că aceasta a fost adoptată cu încălcarea normelor de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative, potrivit Legii 24 din 2000. Drept urmare, a fost înregistrată  pe rolul Tribunalului Arad – Secția Contencios Administrativ și Fiscal o acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea acestei hotărâri.

Anterior înregistrării acțiunii în contencios, a fost purtată o corespondență cu Primăria Municipiului Arad prin care s-a solicitat supunerea în atenția Consiliului Local Municipal Arad, în ședință publică, a observațiilor formulate cu privire la HCLM 365/2018 în vederea reanalizării acesteia prin prisma normelor de tehnică legislativă. Conform răspunsului primit din partea Primăriei Municipiului Arad, comisiile de specialitate din cadrul CLM Arad au luat act de solicitarea Instituției Prefectului – Județul Arad fără ca mai apoi să fie operate modificările solicitate asupra HCLM 365/2018.

În fapt, HCLM 365/2018, în titlul său, aprobă modificarea și completarea HCLM 41/2014 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad”, însă în dispozitivul său nu indică în mod expres în ce constă modificarea și completarea HCLM 41/2014 prin nominalizarea textului vizat și prin utilizarea sintagmei „se modifică și va avea următorul cuprins:”, urmată de redarea noului text, în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 și 2  din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative.

De asemenea, HCLM 365/2018 nu este motivată în fapt întrucât în preambulul hotărârii nu s-a arătat motivarea reglementării potrivit dispozițiilor art. 43 alin 1 din Legea 24/2000 iar Expunerea de motive a inițiatorului proiectului de hotărâre, Primarul Municipiului Arad, nu reprezintă o veritabilă motivare a proiectului de hotărâre, nefiind învederate considerentele pentru care se impune modificarea și completarea Studiului de fezabilitate inițial aprobat prin HCLM 41/2014.

Acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, situație în care HCLM 365/2018 este suspendată de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 3 alin 3 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ

„Exercitarea controlului de legalitate al actelor emise de consiliile locale este una din atribuțiile fundamentale ale Instituției Prefectului și o activitate pe care o tratăm foarte serios. Emitenții acestor acte trebuie să respecte în mod strict normele prevăzute de legislația în vigoare, lucru ce nu s-a întâmplat în cazul hotărârii față de care am formulat acțiunea în contencios administrativ. Rolul nostru este de a verifica strict legalitatea acestor hotărâri, atribuție pe care țin să o îndeplinim întodeauna cu profesionalism”, a declarat Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE / INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD / Cancelarie Prefect
Biroul de presă   

…………………………………………………………..

[TITLUL INIȚIAL] (21 februarie, 2019) O basculă de bani se varsă în Piața Catedralei… iar Falcă e la pupitru și dă detalii despre APROZAR și viitoarea parcare „de culori diferite”

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Municipalitatea arădeană, în aşteptarea ofertelor pentru Piaţa Catedralei şi noua piaţă agroalimentară de pe strada I. R. Şirianu

Primăria Municipiului Arad aşteaptă zilele acestea ofertele pentru proiectarea şi execuţia reamenajării Pieței Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul şi a reabilitării clădirii de pe strada Ioan Rusu Şirianu, unde comercianţii din actuala Piaţă a Catedralei îşi vor desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii.

Lucrările propuse în cadrul proiectului de Regenerare urbană a zonei Piaţa Catedralei presupun atât reconfigurarea peisagistică a viitoarei pieţe pietonale cât şi amenajarea unei parcări subterane. Astfel, municipalitatea şi-a propus: amenajarea unui canal de apă lung de 150 de metri, cu fântână arteziană, care să aducă aminte de forma râului Mureș, realizarea unui sistem de iluminat exterior (general) al pieței, pavarea pieței cu piatră de culori diferite, amenajarea de alei pietonale, căi de acces și zone verzi. Vor fi montate 23 de bănci, tot atâtea coșuri de gunoi, șase suporturi de biciclete și trei cișmele. În total, conform Studiului de Fezabilitate, vor fi 12 mii de metri pătrați de dale de piatră „de culori diferite”, 680 de metri pătrați de spațiu verde, 150 de metri pătrați de luciu de apă și 15 locuri de parcare la nivelul solului, la care se adaugă cele 261 de locuri prevăzute de parcarea subterană.

Proiectarea se va face în maxim 120 de zile de la data începerii, notificată prin Ordin Administrativ, iar termenul de execuție a lucrării va fi de 24 de luni de la momentul obținerii autorizației de construire.

„Aşa cum am promis piaţa agroalimentară de pe strada Ioan Rusu Şirianu va fi finalizată anterior demarării lucrărilor din Piaţa Catedralei. Astfel, activitatea comercianţilor nu va fi afectată în niciun fel. În acest moment suntem în procedura de licitaţie pentru a obţine proiectare şi execuţie în ceea ce inseamnă regenerarea Pieţei Catedralei. În paralel vom lucra pentru a realiza o piaţă agroalimentară pe strada Ioan Rusu Şirianu la aproximativ 125 m distanţă de actual piață” – a dat asigurări primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Categorie: Știri
Etichete: Gheorghe Falca, Gheorghe Falca foto, parcare piata catedralei, piata catedralei, proces prefectura, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
DOI ITALIENI DENUNȚĂ REȚEAUA de TRAFIC de PERSOANE PATRONATĂ DE FAMILIA DINCĂ, având „cartierul general” în Arad. „Recrutorul criminal” e țapul ispășitor dintr-o ECUAȚIE PENALĂ în care „matroana” și „peștele” se plimbă liberi și fac afaceri!
Articolul următor
Amical de lux la Timișoara – prima repetiție a FCC Baschet Arad sub „bagheta” spaniolului Manuel Rodriguez

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie