joi, mai 26, 2022

[ACTUALIZARE] Nicu Alifantis vine la BULCI-FEST, 2022

Cel mai hippie festival din România se va ține în binecunoscuta locație de lângă Castelul Mocioni, într-o formulă și mai colorată decât precedentele

„Dragi colegi, mă bucur să vă anunț că anul acesta pe scena de la Bulci va urca încă un nume emblematic pentru folk-ul românesc.” – a anunțat organizatorul principal al BULCI-FEST, Orlando Toader.
Este vorba despre Nicu Alifantis, care a confirmat că va fi alături de noi la ediția din acest an.
Aducerea lui Nicu Alifantis a fost posibilă grație implicării lui Silviu Turc, de la Laura Flowers, care este unul dintre organizatorii evenimentului.
Nicu Alifantis se adaugă deja anunțatului trio format din Dorin Andone, Teo Boar și Vlady Cnejevici care va susține un program special dedicat celui care a fost Florian Pittiș.
Festivalul de la Bulci se va desfășu

………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL] (14 aprilie, 2022) BULCI-FEST va avea loc în zilele de 5 și 6 august, iar programul schițat deja SUNĂ BINE

Organizatorii festivalului de la Bulci au anunțat prima trupă care a confirmat participarea la eveniment, precum și detalii legate de organizare.

„Bulci Fest” va avea loc în 5 – 6 august 2022, în binecunoscuta locație de lângă Castelul Mocioni

Ca și noutate, organizatorii au anunțat că scena va fi reconstruită, redimensionată și mutată mai în spate, pentru a câștiga spațiu pentru publicul care s-a dovedit tot mai numeros de la an la an. În continuare, accesul la festival, parcarea și camparea rămân gratuite.

„Seara lui Pitiș”

În prezent, eforturile tuturor se îndreaptă spre definitivarea listei cu artiștii care vor urca pe scenă. Din acest punct de vedere, aflăm că vineri va fi o seară specială, dedicată memoriei celui care a fost regretatul Florian Pittiș. Astfel, Teo Boar, Vlady Cnejevici și Dorin Andone vor susține spectacolul de muzică și poezie „Sunt un frate tânăr”.

Festivalul de la Bulci este organizat, ca de fiecare dată, cu sprijinul Primăria Bata și a unor investitori privați.

Sursa: www.newsar.ro

Articol asociat:

„Flower-power de la tata lor”! Festivalul de la BULCI adună, la a ZECEA ediție, cele mai grele nume ale FOLK-ului românesc

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news