ȘTIRI

[ACTUALIZARE] Răsturnare de situație – sau, pur și simplu, ȚEAPĂ! – în cazul „femeii răpite” la Podgoria!…

 

[ACTUALIZARE]

„În urma cercetarilor efectuate de politistii Biroului de Investigatii Criminale s a stabilit ca la data 6 august a.c., intre doua femei care se deplasau pedestru pe o strada din municipiul Arad, ar fi avut loc o altercatie verbala, in urma careia una dintre acestea s-ar fi simtit rau, solicitand ajutor.

Din extinderea cercetărilor a reiesit ca un membru al familiei celei care solicita ajutor, care conducea un autovehicul pe aceeasi strada, a oprit in dreptul femeii si impreuna cu alti doi pasageri au urcat femeia in autoturism.

Din administrarea tuturor probelor a mai reiesit ca femeia nu a fost victima vreunei infractiuni” – este comunicatul – probabil ultimul pe acest subiect – IPJ Arad.

………………………………………………….

[TITLUL INIȚIAL] Au fost prinși autorii RĂPIRII de la Podgoria. Polițiștii din Vinga au depistat mașina cu care s-a săvârșit infracțiunea la Șagu

O femeie a fost forţată, luni, de către mai multe persoane, să urce într-o dubă, în centrul Aradului, poliţiştii instituind filtre la intrarea şi ieşirea din oraş, suspectând că e vorba de o răpire.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, mai mulţi trecători care se aflau în centrul Aradului, luni, au sunat la 112 pentru a sesiza faptul că o femeie a fost răpită.

Martorii le-au povestit poliţiştilor că o dubiţă în care se aflau mai multe persoane a oprit lângă o femeie care se afla pe trotuar, pe Calea Iuliu Maniu. Aceştia s-au năpustit asupra femeii şi au urcat-o cu forţa în autovehicul.

***

„În această dimineață, polițiștii comunei Vinga au depistat si oprit in trafic, pe raza localitatii Sagu, autovehicul utilizat pentru comiterea faptei de lipsire de libertate produsa in urma cu 2 zile, pe raza municipiului Arad

A fost identificat atat conducatorul auto cat si celelalte persoane participante la săvârșirea activitatii infracționale” – conform Biroului de presa al IPJ Arad.

***

 

Critic Arad, 8 august 2018 6:00