[ACTUALIZARE] Sub soarele prietenos al Bunei Vestiri, niște arădeni cu care s-ar putea coloniza o lume mai bună au ieșit să planteze copaci [GALERIE FOTO]

plantare copaci 13 3
Distribuie:

 

[ACTUALIZARE]

Mai bine de-o sută de arădeni au participat astăzi la Acțiunea de plantare a copacilor în Pădurea Ceala! Natura=Sănătate. Pentru un observator cinic, puțini, pentru realiști foarte bine ancorați în realitate, bine spre foarte bine, iar pentru optimiști… se poate recoloniza o țară mai bună cu oamenii care au fost acolo. Oameni de absolut toate vârstele, de toate confesiunile, de toate naționalitățile, de toate coloratorile politice… fără niciun alt scop în afară de acela de a demostra că nu e totul pierdut. Au făcut atât: au plantat, benevol, o pădurice de stejari. Adică, enorm!

„Doresc să mulțumesc tuturor celor care au participat direct sau și-au adus contribuția indirectă la această acțiune reușită. Mobilizarea a fost una deosebită, iar munca depusă a fost marcată de o atmosferă destinsă, prietenoasă și ce este foarte important, s-a plantat cu puieți de stejar toată suprafața planificată. Felicitări tuturor de la mic la mare, dar aș dori să mulțumesc în mod special acelor părinți, care și-au adus copiii pentru a-i educa în spirit civic și a-i scoate la aer curat și la soarele prietenos de martie!” – este mesajul pe care inițiatorul acțiunii, Constantin Crainic, l-a postat pe profilul său de facebook după încheierea evenimentului.

Fotografiile din galerie vorbesc de la sine și sunt preluate de pe pagina de facebook a evenimentului.

………………………………………………………….

[TITLUL INIȚIAL] (24 martie, 2017) Fă și tu ceva pentru natură: participă la acțiunea de plantat copaci de sâmbătă dimineața, de Buna Vestire, de Ziua Poliției… de ce simți tu!

Coincide cu Buna Vestire și cu Ziua Poliției. A pornit de la o idee a polițistului Constantin Nicolae Crainic anunțată pe pagina sa de facebook luni, 20 martie – „Vreau să vă lansez o provocare! Adunarea în ziua sâmbăta aceasta, la ora 9 în Pădurea Ceala, la Cabana Lac. E primăvară și ar fi momentul să plantăm fiecare, un pom, un copăcel! Orice pom sau copac înseamnă o gură de oxigen! Într-o lume din ce în ce mai poluată ar trebui să luăm atitudine! Dacă acceptați provocarea, hai să ne organizăm să o organizăm o acțiune civică de oxigenare a mediului! Acceptați provocarea? Facem ceva fain?” este statusul-mamă al acțiunii, deci.
E OK când o idee civică frumoasă vine din partea unui ofițer de poliție.

Uiterior, Direcția Silvică – prin Ocolul Silvic Ceala – aproape că a deturnat scopul strict civic, neoficial al evenimentului – dar, după părerea noastră, e bine cum e acum: împreună cu cine vreți voi și sub egida căror instituții se bagă… pentru cei care se simt vinovați față de un copac… de mai mulți copaci sau de o pădure întreagă – NUMA` HAI! (Re)împăduriți tot ce prindeți!

Anunțul organizatorilor

„Vă așteptăm cu mic cu mare, sâmbătă, pe ora 9, la «Cabana Lac» pentru o acțiune voluntară de plantat puieți de stejari, puși la dispoziție de Ocolul Silvic Arad, cu rugămintea să aducă, cine are posibilitatea, unelte proprii (burghiu pentru gropi, cazmale, lopeți și eventual găleți pentru udat).
În limita posibilităților ocolul silvic va asigura și o parte din unelte.”

Mai multe informații, pe PAGINA DE FACEBOOK A EVENIMENTULUI

Categorie: Știri
Etichete: buna vestire. ziua politiei, constantin nicolae crainic, directia silvica, padurea ceala, plantat copaci
Distribuie:
Articolul anterior
Rupe-te 12 minute din ce faci și privește 70 de fotografii superbe care comprimă sublimul, oroarea și magnificul din istoria recentă a lumii
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Au curățat o jumătate din Faleza Mureșului de GUNOAIE, predând o lecție aproape șocantă de CIVISM tuturor generațiilor [GALERIE FOTO]

1 comentariu. Leave new

  • Sperăm că arădenii au înțeles odată în plus, că numai și numai de ei depinde să facă ceva cu adevărat util și asta într-o atmosferă plăcută și plină de armonie.
    Am convingerea că asemenea acțiuni vor mai urma și spiritul civic al arădenilor se dezvolta, pentru un Arad mai curat, mai sănătos, mai sigur, mai civilizat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie