[ACTUALIZARE] Todea caută soluții ofensive, dar, în meciul cu orădenii, apărarea a greșit nepermis de mult

vlad rusu oradea
Distribuie:

 

Trei victorii legate în campionat, acesta era obiectivul dupa iesirea arădenilor din Cupa României. Meciul cu orădenii părea abordabil prin prisma pozițiilor din clasament, dar în teren lucrurile s-au derulat altfel.
A fost un meci cu de toate, ca ultimele disputate de noi în ultima vreme. Am dat goluri, dar, din păcate, am primit mai multe decât am reușit să înscriem. Sincer, am crezut până la ultima fază că putem egala, dar nu am reușit. S-au comis destule de greșeli în apărare, dar și la mijloc, unde am pierdut multe mingi și ne-am expus atacurilor rapide ale adversarilor. Au fost destule momente de derută, în care le-am dat posibilitatea jucătorilor de la Luceafărul să-și pună în valoare calitățile, să-și gândească atacurile și să marcheze de trei ori. Trebuia să fim mai agresivi, mai răi, dar nu am reușit acest lucru. Dădeam semne că putem reveni după perioada slabă, am și reușit să reintrăm în joc cum am făcut-o cu Pandurii, Afumați și Suceava, dar nu am mai reușit să întoarcem scorul până la capăt. Cu cât se prelungește această perioadă negativă, cu atât ne va fi mai greu să o depășim. ”, a spus antrenorul Cristi Todea.

„Sunt extrem de fericit pentru cele trei puncte, dar și că am legat două victorii la rând. Îmi pare rău pentru UTA, o echipă la care ţin, la fel ca și la U. Cluj, Rapid, Petrolul sau Farul, cu suporteri adevărați care fac mai frumos fotbalul. Am dominat 80% din meci, cu mici excepții pe final. Se spune că 2-0 e cel mai periculos scor, dar, iată, că pentru noi și 3-0 e periculos. Nu am mai fost lucizi pe final, sunt supărat că am luat două goluri, dar, până la urmă, contează rezultatul. Degeaba am jucat bine și cu alte ocazii, dacă nu am câștigat sau chiar am pierdut. „Ni s-a promis o primă  înainte de acest meci, e foarte important că oameni potenți financiar din Târgu Jiu au decis să investească în fotbal și să cumpere Luceafărul, iar Oradea continuă să aibă echipă la nivelul Ligii a 2-a. Suntem cu salariile la zi, iar sportiv și ca organizare suntem pe drumul cel bun. Sper să reușim să mai facem și niște transferuri în iarnă, căci și azi am avut doar 16 jucători apți”.”, a precizat Cristi Dulca

…………………………………………

[TITLUL INITIAL] (04 NOIEMBRIE 2017) Vlad Rusu, coșmarul arădenilor. Orădenii s-au impus meritat, UTA Arad – Luceafărul Oradea 2 – 3 (0 – 1)

Antrenorul Cristi Todea a reușit să alinieze o formulă de start mai aproape de cea dorită, abia în runda a 15-a. Grahovac își continuă recuperarea medicală, însă a revenit Mureșan. Luceafărul Oradea are imprimat stilul antrenorului Dulca. Cei doi tehnicieni s-au remarcat reciproc în declarațiile din această săptămână.
În minutul 2, șut a lui Curtuiuș pe colțul scurt, portarul se întinde și respinge. Încet jocul s-a echilibrat la mijlocul terenului. Codoban, în minutul 20, a deschis seria ocaziilor echipei oaspete cu un șut peste poartă, profitând de o greșală a lui Ciucă. Apoi Rusu a deviat o minge din careul mic, iar Mureșan a respins de pe linia porții, la jumătatea primei reprize.

În minutul 30, un corner al orădenilor reluat de Trif puțin peste transversală.  Rusu (foto) a tras un semnal de alarmă în minutul 33, a trecut de Mureșan, dar a intrat în unghi și a reluat alături. Joc echilibrat pe contre. UTA a avut o tresărire după o fază fixă finalizată Hilistei din 18 metri, portarul reținând în doi timpi.

Seria ocaziilor clare ale orădenilor prevestea golul. Revenirea lui Curtuiuș nu a reușit să se vadă în prima repriză, deși el a avut totuși prima ocazie a meciului.

Începutul reprizei a doua a aparținut orădenilor: lob Rusu de la 22 de metri și tot el a șutat peste vinclu de la 10 metri, poarta fiind goală. Todea a făcut toate cele trei schimbări până în minutul 55, a urmat apoi accidentarea lui Iuga, acesta a reintrat în teren strângând din dinți.

După primul gol al arădenilor, orădenii au fost în două situații aproape de gol, prin Codoban sau Țegle. Curtuiuș și-a adus aportul mai consistent în partea secundă.

Pe final de meci, oaspeții și-au mai trecut în cont o transversală la reluarea lui Antohi, dar și eliminarea lui Ban în cele trei minute de prelungiri. Gruparea orădeană a demonstrat că este în creștere de formă, UTA a ratat legarea a trei victorii consecutive în campionat, iar la mijlocul săptămânii viitoare se deplasează la Timișoara pentru peciul cu Ripensia.
Așa s-a marcat:
Minutul 45, centare Codoban de pe stânga,, reluare Rusu de pe linia careului mic sub transversală, apoi fluierul de final al primei reprize, 0 – 1.
Minutul 60,pasă Antohi, șut surprinzător Rusu, 0 – 2.
Minutul 62 după un șut a lui Rusu, respins de defensivă, centrare Codoban, șut expediat de Rusu din poziție centrală 0 – 3
Minutul 65, Hilistei trage în dreapta portarului din penalty obținut de Curtuiuș 1 – 3
Minutul 75, centrare Polgar, reluare Curtuiuș din 8 metri 2 -3.

UTA: Mureșan  – Iuga, Manea, Ciucă, Asani – Polgar, Păcurar – Strătilă, Stahl, Hlistei – Curtuiuș. Au mai evoluat: Prună, Buleică, Burlă. Antrenor: Cristi Todea.
Luceafărul:  Gakos – Balea, Tînc, A. Mutu, R. Trifu – Bedea, Ţegle -Antohi, Codoban, Ban – V. Rusu. Au mai evoluat: Roșu, Alex Dulca Chiș Toie. Antrenor: Cristi Dulca.
Arbitri: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea) – Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț), George Duță (Bacău). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei).
Observatori FRF: Romeo Malac (Timișoara), Dan Monea (Aiud).

Categorie: Sport
Etichete: codoban, curtuius, dulca, luceafarul oradea, Todea, UTA, vlad rusu
Distribuie:
Articolul anterior
C.J. Arad este gazda expoziţiei de fotografii „Ţinutul Hălmagiului. Cercetat de profesorul Traian Mager”
Articolul următor
Festivalului Vinului. PROGRAM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…