ȘTIRI

[ACTUALIZARE] Un inginer și-a uitat valiza cu scule în fața Palatului Copiilor… și de aici tot tămbălăul!

 

[ACTUALIZARE 2] 

„Un bărbat a revendicat valiza suspectă ca fiind a lui. A uitat-o pe trotuar.
Valiza conținea scule de lucru și alte obiecte utilizate pentru munca în construcții/instalații.
În aceste momente se reia traficul.” – a informat și IPJ Arad, la ora 15.32.

Omul a venit să-și recupereze valiza imediat după ce și-a văzut-o pe facebook și televiziuni ca fiind „alertă cu bombă”… nemaiținând minte unde o uitase! El era inginer și lucrase la rețeaua de cablu a clădirii.

[ACTUALIZARE1 ] ORA 15.30

Un inginer de instalații, identificat de polițiști la un sfert de oră de la declanșarea alarmei după ce a venit singur la „locul faptei”, și-a uitat valiza cu scule în fața Palatului Copiilor… și de aici tot tămbălăul iscat.
Acesta intenționa să execute o lucrare la un imobil din incintă.

[BREAKING NEWS] (ora 15.15)ALERTĂ: O VALIZĂ abandonată pe trotuarul din fața Palatului Copiilor!

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Astăzi, în jurul orei 14,15, un bărbat a sesizat prin 112 prezența unei valize abandonate pe trotuarul din fața Palatului Copiilor de pe Bd. Revoluției Echipajul de ordine publică sosit la fața locului a constatat că cele reclamate se confirmă, fiind vorba despre o valiză abandonată, închisă, cu aspect metalic. A fost asigurată zona, traficul rutier și pietonal deviat pe Bd. Gen. Vasile Milea. La fața locului se va deplasa o echipă pirotehnică din cadrul IPJ Timiș și specialiști.

Biroul de presă al IPJ Arad

Critic Arad, 4 iunie 2021 3:30

alerta1alerta-2valiza-continutvaliza1valizaalerta