Adrian Todor: „Aeroportul rămâne o gaură neagră după 15 ani de administrație PNL-PDL“

foto adrian todor 8 septembrie 2018
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Aeroportul Arad rămâne o gaură neagră, în care se pierd, an de an, milioane de lei din banii arădenilor. În ciuda promisiunilor actualei conduceri liberale de la Consiliul Județean Arad, după trei ani de mandat, pe Aeroportul Arad nu există nicio cursă regulată, iar singurele zboruri sunt cele din perioada estivală, aduse la Arad de agențiile de turism.

„Aeroportul Arad rămâne aceeași gaură neagră, unde se pierd anual milioane de lei din banii arădenilor, ca să mai hrănim câteva guri liberale flămânde de prin Consiliul de administrație sau din conducerea societății. Despre cei 400 de operatori contactați de șefii CJA pentru a veni la Arad nu am mai auzit nimic de aproape trei ani de zile, de când liberalii se tot laudă că vor revigora activitatea aeroportului. În schimb, mai „pompăm“ din banii județului încă 200 de mii de euro într-un aeroport muribund, care iese din comă doar în perioada estivală și asta doar datorită agențiilor de turism.

În trei ani de zile, cei de la CJA nu au făcut nimic concret pentru aeroport. S-au plimbat prin Europa, pe la tot felul de târguri, de unde s-au întors cu mâna în buzunar, fără niciun contract și cu sume imense cheltuite pe transport și cazări, adică pe concedii plătite din bani publici. Când am reușit, alături de colegii mei parlamentari, să convingem Taromul să vină la Arad, să opereze curse spre București, ne-am trezit că la aeroport nu exista personalul calificat pentru a putea avea curse regulate, o situație incredibilă. Cei de la CJA n-au reușit să ofere celor de la Tarom condiții decente pentru operarea zborurilor, n-au reușit să-i convingă nici pe cei de la Blue Air, probabil din aceeași cauză, deși erau interesați și aceștia de Arad, n-au reușit să convingă niciunul dintre cei 400 de operatori contactați. Crede cineva că Aradul e un oraș atât de neinteresant, astfel încât toți operatorii să ne evite ? Sau avem la CJA o conducere incompetentă, care probabil nici nu e curioasă de revitalizarea activității pe aeroport, care e de preferabil să rămână o vacă de muls pentru PNL? În cei 15 ani de administrație PNL, am ajuns la concluzia că a doua variantă reflectă realitatea“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Biroul de Presă al PSD Arad

Categorie: Știri
Etichete: Aeroportul Arad, CJ Arad, Deputatul PSD Arad Adrian Todor, gauira neagra
Distribuie:
Articolul anterior
ROHNEAN Viorel-Dorel a plecat de la domiciliul său din Șiria în septembrie, iar de atunci nu l-a mai văzut nimeni. Sunați la 112 dacă-l întâlniți!
Articolul următor
Marius Copil s-a calificat în optimile turneului de la Mouilleron – Captif din Franța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

zeno moldovan

A murit doctorul Zeno Moldovan

Domnul Dr. ZENO MOLDOVAN a fost nominalizat în lista personalităților arădene cărora în acest an li se va conferi Titlul de excelență (domeniul SĂNĂTĂȚII) –  pentru activitatea prodigioasă desfășurată în…