Adrian Todor: „Falcă e în stare de orice pentru a demola Piaţa Catedralei”

adi todor
Distribuie:

 

Deputatul PSD Arad Adrian Todor critică decizia primarului Gheorghe Falcă prin care acesta din urmă blochează iniţiativa cetăţenească de adunare de semnături împotriva demolării Pieţei Catedralei.

[COMUNICAT DE PRESĂ – P.S.D. Arad]

Mai mulţi arădeni au demarat procedura de a strânge semnături pentru ca piaţa Catedralei să nu fie demolată, aşa cum îşi doresc Gheorghe Falcă şi PNL Arad. Comercianţii, producătorii şi cumpărătorii doresc să iniţieze un proiect de hotărâre în Consiliul Local Municipal Arad, iar pentru acest lucru au nevoie de semnăturile a peste 7.000 de arădeni. În acest sens, au solicitat Primăriei Arad aprobarea de a amplasa, în mai multe locaţii din municipiul Arad, puncte în care să se poată aduna aceste semnături. Din păcate, Gheorghe Falcă s-a opus, iar arădenii care au iniţiat acest demers au fost puşi în imposibilitatea de a aduna semnaturi. Decizia administraţiei locale arată frica lui Falcă de arădeni, de cei care doresc să se opună unei noi demolări. Dictatura a pus stăpânire pe modul în care Falcă gestionează problemele comunităţii, iar interzicerea strângerii de semnături demonstrează acest lucru. De altfel, Falcă nu este la prima abatere de la normele elementare ale democraţiei. În urmă cu câţiva ani a interzis protestele în faţa Primăriei Arad, de frică să nu fie contestat de arădeni. Acum, prin această măsură îndreptată împotriva celor ce se opun demolării pieţei Catedralei, recidivează. Îşi arată din nou «colţii» şi speră ca prin asemenea decizii abuzive să blocheze voinţa unor arădeni. Gheorghe Falcă demonstrează, încă o dată, că nu este demn de funcţia pe care o ocupă momentan în fruntea Primăriei Arad. Cu siguranţă, arădenii nu-l mai suportă şi îl vor debarca cu proxima ocazie”, a declarat deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Categorie: Știri
Etichete: demolare, deputat Adrian Todor, Gheorghe Falca, Piata Catedralei Arad, strangere de semnaturi
Distribuie:
Articolul anterior
Echipa Colegiului Național „Vasile Goldiș” va participa la competiția de robotică „BRD First Tech Challenge”
Articolul următor
Festivalul Filmului Francez, ediția a XXI-a, Arad 17 – 19 noiembrie [PROGRAM]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie