Adrian Todor : „PNL Arad înjură guvernul, care salvează CET-ul de la faliment“

adrian todor
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD ARAD]

PNL și-a făcut un obicei din a înjura Guvernul României, chiar și atunci când Aradul primește sume consistente de la bugetul de stat. Pe de o parte, liberalii arădeni se laudă, așa cum am văzut, cu investițiile guvernamentale din Arad, iar pe partea cealaltă, în mod ipocrit, susțin că guvernul nu alocă fonduri județului nostru sau că alocă prea puțin pentru cât ar dori să sifoneze clientela de partid.

Atât de mult au mințit cei de la PNL Arad în privința alocărilor de fonduri de la guvern, încât nu mai pot să iasă din acest cerc vicios și continuă să se facă de râs. Ultima ispravă a primarului Gheorghe Falcă este ieșirea publică de luni, prin interpuși, că doar nu se face direct de râs, în care arată cu degetul guvernul, care i-a alocat „doar“ 5 milioane de lei pentru acoperirea găurii negre de la CET, o gaură care este opera PDL și mai nou a PNL Arad.

Cu alte cuvinte, pe lângă faptul că primește de la guvern peste un milion de euro, pentru a salva centrala îngropată de incompetența administrației pe care o conduce, Gheorghe Falcă, prin trâmbița de serviciu, înjură din nou executivul. Așa înțelege Falcă să facă politică la Arad, așa speră el să convingă cetățenii că el, cel care a îngropat CET e bun, iar guvernul, cel care vine acum să plătească facturile la gaz cu 5 milioane de lei, pentru ca Aradul să nu rămână fără căldură și apă caldă, e rău.

Gheorghe Falcă ar fi trebuit să dea de mult timp socoteală în fața justiției, pentru jaful pe care l-a patronat la CET Arad, o societate în care s-au băgat aproape 100 de milioane de lei în ultimii doi ani, bani din bugetul local și bugetul de stat, iar la acest moment societatea are în continuare datorii de 65.187.654 de lei. Nu numai că Falcă, un protejat al SISTEMULUI, are imunitate în fața legii și nimeni nu-l întreabă unde au dispărut zecile de milioane de euro de la CET, dar mai mult, cu tupeul binecunoscut, acest ultim baron portocaliu are pretenția ca Statul Român și cetățenii Aradului să-i acopere în fiecare an găurile negre, pentru a avea cu ce să-și hrănească în continuare clientela de partid. Iar pe lângă faptul că atât guvernul, cât și cetățenii sar în ajutor, cu bani de la bugetul de stat și de la cel local, mai primesc și înjurăturile specifice din partea administrației Falcă“, declară deputatul Adrian Todor.

Categorie: Știri
Etichete: bani de la Guvern, CET, deputat Adrian Todor, gaură neagră, Gheorghe Falca, injuraturi, justitie, PNL Arad
Distribuie:
Articolul anterior
USR propune un mecanism nou de indexare a ajutoarelor sociale
Articolul următor
Pentru meciul cu Metaloglobus, Manea și Filaret sunt incerți, dar Todea îi vrea în echipă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie