Adrian Wiener a prezentat o serie de măsuri legislative benefice sistemului de sănătate

wiener
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Doctorul Adrian Wiener a prezentat într-o conferință de presă la sediul USR, eforturile sale recente pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate. Săptămâna trecută a depus în Parlament o inițiativă legislativă privind limitarea conținutului de Acizi Grași Trans-Nesaturați (AGTN) în produsele alimentare destinate consumului uman, iar în aceste zile a susținut eliminarea discriminării din salarizarea asistentelor medicale.

Adrian Wiener, senator USR: „Am depus o inițiativă legislativă care consider că reprezintă un pas mare spre civilizația alimentară din România. Pornind de la realitatea că legea anti-fumat a adus beneficii, în sensul reducerii cu 5% a riscului/bolilor cardiace în țara cu cea mai mare mortalitate cardiovasculară din UE, în țara în care cel mai ridicat risc de boală este riscul alimentar (conform OMS), într-un continent în care 50.000 de oameni mor anual din cauza acestui macronutrient – Acizii Grași Trans-nesaturați, am depus un proiect de lege, împreună cu colegii mei parlamentari ai USR, pentru etichetarea și limitarea aditivării alimentelor cu acești acizi.  Această lege îi vizează în special pe cei care nu citesc neapărat etichetele înainte să cumpere un produs sau să-l consume. Să ne protejăm copiii și semenii care nu pot să se protejeze singuri.”

Prin măsurile pe care le propune parlamentarul arădean în România, se urmărește limitarea nivelului AGTN din produsele precum popcorn pentru microunde, creme tartinabile, biscuiți, torturi prembalate, la un maxim de 2 grame/100 de grame. Scopul proiectului este reducerea riscului de boli cardiovasculare și îmbunătățirea nivelului de sănătate a cetățenilor din România.

Un alt efort legislativ vizează aproximativ 62.000 de asistente medicale care au absolvit cursurile post-liceale în România, în sensul că pot beneficia începând din acest an de recunoașterea parțială a studiilor dacă urmează studiile universitare. Schimbarea legislativă este în dezbatere în Parlament încă din 2015. Un amendament susținut și de USR la Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede ca asistentele medicale fără cursuri universitare să își poată completa studiile, a trecut, luni, cu unanimitate de voturi în Comisia de Sănătate Publică, Senatul fiind și forul decizional.

Adrian Wiener, senator USR: „În sistemul public de sănătate din România, avem acum două categorii de asistente medicale: asistentele medicale absolvente de postliceală și cele care au absolvit, după 2006, cursurile Facultății de Asistente Medicale. Cele două categorii de asistente au aceleași atribuții, conform fișei postului, însă între ele există diferențe salariale. Acestea sunt cuprinse între 475 și 600 de lei lunar în favoarea asistentelor medicale cu studii superioare. Amendamentul respectiv dă posibilitatea completării studiilor în învățământul superior pentru asistentele medicale cu studii postliceale. În Comisia de Sănătate din Senat, consensul a fost realizat lent, prin dezbateri succesive, la care am contribuit activ cu motivații coerente, trendul inițial fiind împotriva amendamentului. Nu e doar o victorie a USR, poate e mult spus. Lobby-ul făcut de sindicatul Solidarității Sanitare a fost puternic și, se pare, eficient. Proiectul a fost votat în unanimitate în Senat.”

Categorie: Știri
Etichete: acizi grasi, Adrian Wiener, AGTN, senator adrian wiener, USR
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor : „Mă întreb de ce, din 2010, Falcă și ai lui nu au mișcat un deget pentru Cetatea Aradului”
Articolul următor
Ioan Cristina: „Voi monitoriza atent criteriile de selecție a proiectelor depuse pe fiecare sesiune deschisă prin PNDR!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie