Alt flagrant cu „iarbă” (peste 30 de kilograme) și ecstasy (750 de pastile) reușit de DIICOT. Doi arădeni au fost arestați

iarba arad
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]

La data de 07.07.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada mai – iulie 2022, unul dintre inculpaţi a înfiinţat și întreținut o cultură de canabis în interiorul unui imobil din județul Arad, în scopul recoltării și comercializării ulterioare a acesteia, parte din recoltă fiind comercializată de către cel de-al doilea inculpat consumatorilor de pe raza județului Arad. Cu privire la cel de-al doilea inculpat s-a reținut că, în aceeași perioadă, a comercializat cantitatea de 2,5 kilograme de canabis și aproximativ 450 pastile de ecstasy.

La data de 06.07.2022, au fost organizate două acțiuni de prindere în flagrant,

în urma cărora, primul inculpat a fost prins în flagrant în timp ce vindea cantitatea de un kilogram de canabis contra sumei de 19.000 lei și cel de-al doilea inculpat a fost prins în flagrant după a comercializat cantitățile de 298 de pastile ecstasy și un kilogram de canabis în schimbul sumei de 25.000 de lei.

Activitățile au fost urmate de punerea în aplicare a 7 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Arad, în urma cărora au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării o cultură outdoor compusă din 125 plante de canabis (28,150 kilograme), 5 grame de canabis, 2 plante de canabis, un gram de substanţă psihoactivă, un cântar, două grindere, un aparat de vidat și un ventilator.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis în cursul zilei de astăzi propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de cei doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Arad, B.C.C.O. Timișoara și Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad și Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și Direcția de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Biroul de presă al DIICOT – Structura Centrală

Categorie: Știri
Etichete: cannabis, ecstasy, FLAGRANT diicot aRAD
Distribuie:
Articolul anterior
Și sportivii de la Banzai Karate Club Arad aduc din Florida la Arad 5 medalii de AUR, 5 medalii de ARGINT și 4 medalii de BRONZ
Articolul următor
Alt incendiu de vegetație uscată și, posibil, la o cultură de grâu. Azi, la Caporal Alexa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie