Alta care a crezut că dacă e din Hălmăgel și fură bijuterii din „Vlaicu” îi merge de două ori!…

politie vlaicu
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
A furat din bijuterie

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a fost identificată o tânără de 24 de ani, din Hălmăgel, care, în ziua de 17 august a.c., profitând de cheia lăsată în sistemul de închidere al ușii de acces, ar fi pătruns într-o bijuterile dintr-un centru comercial de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu, și ar fi sustras bijuterii de aur în valoare de peste 11.500 de lei. În cursul cercetărilor, s-a stabilit că aceeași persoană, în data de 15 august a.c., ar fi sustras bijuterii de aur în valoare de peste 3.000 de lei, din același magazin.

Sub coordonarea procurorului de caz, în ziua de 29 august a.c., a fost efectuată o percheziție domiciliară la adresa persoanei bănuite,

unde au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor o parte din bijuteriile sustrase, verificările ulterioare stabilind că celelalte ar fi fost amanetate pe raza municipiului.

Tânăra este cercetată pentru furt calificat, în cauză fiind continuată documentarea activității sale infracționale, pentru recuperarea prejudiciului, în valoare de aproape 15.000 de lei, și luarea măsurilor legale.

Biroul de presă al IPJ Arad

Categorie: Știri
Etichete: biroul de investigatii criminale, Calea „Aurel Vlaicu” Arad, furt bijuterii, halmagel
Distribuie:
Articolul anterior
Acoperișul Policlinicii „Turcin” a luat foc. Personalul s-a autoevacuat
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, Festivalul Rock Maris va avea loc în sala mare de concerte a Palatului Cultural

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie