ALTĂ LIGĂ: Grupul BARAKA, din care fac parte trei artiști arădeni, a deschis prima galerie de artă contemporană FĂRĂ PEREȚI, pe ruinele vechii cazarme din Timișoara [FOTO]

instalatie timisoara 3 1
Distribuie:

 

Prima galerie de artă contemporană fără pereți s-a deschis luni, pe ruinele vechii cazarme din Timișoara, în centrul orașului.

Grupul artistic Baraka propune o intervenție culturală urbană, inaugurând astfel o galerie de artă contemporană în aer liber, deasupra ruinelor fostei cazărmi a Timișoarei, în spațiul pus cu generozitate la dispoziția tinerilor de  către Universitatea de Vest.

Deschiderea galeriei are loc cu prezentartea unei instalații de artă contemporană care reinterpretează unul din cele mai cunoscute monumente din lume, Cristo Redentor, amplasat la sud de Rio (Brazilia), pe muntele Corcovado.

Lucrarea poartă numele: „Isus Cristos în Rio de Janeiro (și toate rugăciunile pe care Baraka le-a facut pentru inspirația grupului)”. Silueta masculină înaltă de 1,90, îmbrăcată în costum impregnat în rășină, cu cămașă albă, mască de gaze și copex de câțiva metri care se termină într-un craniu, e așezată pe un soclu de beton, înalt de un metru.

Instalația  reprezintă începutul unei serii de intervenții culturale în spațiul public, ce vor urma de-a lungul următoarelor șase luni, punctul culminant urmând să aibă loc în această toamnă, transmit artiștii.

Entitatea artistică contemporană Baraka are la bază un grup de artiști vizuali masteranzi ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cei patru artiști, Paul Feier, Adrian Popa, David Iancu (toți din Arad) și Mihai Toth (Timișoara), au în CV expoziții și evenimente culturale locale și internaționale, rezidențe și tabere artistice în străinătate (Ungaria, Serbia, Argentina), și au dobândit, deja, premii importante din partea Uniunii Artiștilor Plastici.

Instalația poate fi vizitată zilnic.

Categorie: Știri
Etichete: Adrian Popa, artisti, David Iancu, instalatie, Mihai Toth, Paul Feier
Distribuie:
Articolul anterior
Crișul Chișineu-Criș defilează spre câștigarea campionatului. Oaspeții au dominat Etapa a 21-a din LIGA a IV-a
Articolul următor
Sergiu Bîlcea (PNL): „5000 de arădeni au semnat deja pentru construirea parcării subterane din Piața Avram Iancu”. ÎN FAPT… NICI 200!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie