Am împlinit 5 ani – iar ceea ce durează peste 5 ani e RELAȚIE, ceea ce e sub 5 fiind doar o AVENTURĂ

critic arad
Distribuie:

 

Nicidecum un fan al aniversărilor, fie ele și „rotunde”, menținându-mi față de acestea un sentiment aproape opozabil celui „de sărbătoare”, n-am cum, totuși, să nu marchez faptul că astăzi se fac 5 ani fix de la apariția pe piață a acestui site – iar ceea ce durează peste 5 ani se poate numi RELAȚIE – ceea ce e sub 5, încadrându-se în limitele AVENTURII.
Și nu că aventura ar fi ceva blamabil, dar aventuri am traversat și traversăm cu toții, chiar mai des decât și-ar dori orice aventurier de profesie –  relații adevărate, însă, mai rar. Am trecut acest postulat prin toate examenele, didactic și pedagogic vorbind: l-am plimbat prin cele mai murdare spelunci și prin cele mai curate și luminate minți, l-am dus la pușcărie și la bibliotecă, în ghetouri și în colivii de lux, la munte și la mare l-am purtat, l-am pus să bată câmpii și l-am concentrat în uleiuri esențiale, l-am sufocat până la limita decesului, l-am reanimat până s-a revelat singur ca nou-nouț și am spălat cu el redacțiile aproape tuturor ziarelor din Aradul ăsta.
Aradul ăsta deasupra căruia parcă stă o bilă gigantică din oțel care pendulează între RELAȚIE și AVENTURĂ… din mișcarea asta făcându-se, regresiv, praf de un secol încoace.

Căutarea adevărului e o muncă de șantier, nu o treabă de eseist care scrie despre opere gata consacrate ca să-și salveze propriul destin, crezul și imaginea cu programul altuia. Nu-i un construct din idei primite de-a gata, „în plic”, cu bon de decontare, CAS și Fond de pensii plătit, ca salariul la stat și la corporații. Nici o datorie la bancă nu e. Dacă ești la începutul unei aventuri în presă, observă, te rog, că ședințele de redacție sunt ca și planul de luptă al unei armate dirijate de un patron ale cărui interese coincid APROAPE NICIODATĂ cu ale tale – ba de cele mai multe ori dimpotrivă: sunt un pact de non-agresiune cu dușmanul tău ESENȚIAL. Scriind (sau, pur și simplu, copiind cuvânt cu cuvânt „ce dau oficialii”) despre ceea ce se întâmplă la tine-n ogradă la comanda șefului de stradă nu ești nimic altceva decât scribul lui – și ca unul care a prestat mai toate felurile de munci, inclusiv pe asta, pot garanta că nu există nimic mai umilitor pentru creier și mai devastator pentru suflet decât această tortură intelectuală; seamănă, până la a se plia perfect, cu cea a unei prostituate care prestează benevol și „din cauza situației materiale precare” servicii specifice într-un bordel în schimbul a 1% din cât oferă.
Sau cu a „medicilor” care își omoară pacienții pentru că „așa scrie în protocol”. „Numai proștii și stridiile aderă”, cum zicea Paul Valéry – cu „bătaie la POLITICĂ” – și ca unul care a jucat și rolul prostului, și pe cel al stridiei, am priceput, la capătul fiecărei aventuri, că ceva mai cancerigen pentru spirit decât acceptarea (până la însușire) a „adevărurilor” unuia mai prost ca tine nu există: nici auto-îndoctrinarea cu teorii conspiraționiste nu e atât de periculoasă – pentru că cel puțin aceasta se petrece la modul individual… ori în grupuri mici, spre foarte mici.

Presa care latră la comanda stăpânirii e o școală de dresaj – nu un organism mass-media compus din oameni care își respectă profesia. Presa care e „a patra putere în stat” e DOAR UNA DINTRE PUTERILE STATULUI – nu a „oamenilor obișnuiți”, pe care ne place să credem că-i reprezentăm; aceasta este „nișa noastră” – și nu ne interesează dacă-i strâmtă sau vastă privită din perspectiva macro din care privește obiectivul unui satelit planeta, nu ne deranjează dacă e catalogată ca „nefrecventabilă” de către reprezentanții, aliații, membrii, prietenii sau sclavii puterii: chiar ne mândrim cu asta.
N-ai să vezi proști sau sclavi voluntari citind fenomenologia lui Hegel, delectându-se cu labirinturile lui Borges sau încercând să înțeleagă muzica lui Xenakis (niște „de nișă” și ei).

Ne-am compus singuri această partitură, evadând (mai exact, băgându-ne picioarele în sistemul lor) din „lagărul fără sârmă ghimpată și foișoare cu santinele la vedere” și suntem aici de, iată fix 5 ani, ca să CRITICĂM STATUL – nu ca să-l lingem în cur. Și nu că ne distanțăm politicos-strategic ori, ferească sfântul, cu teamă, de presa mainstream : încercăm să fim opusul, „Yang”-ul „Yin”-ului care este! Practicăm poate cel mai extrem sport al minții din plăcere și cu sentimentul că îndeplinim o obligație morală: anarhia pacifistă, defensiva agresivă cu rol profilactic (ca purtatul măștii, de exemplu), iar când suntem asociați „presei serioase” ne enervăm… pentru că habar n-avem ce înțelege etichetatorul prin „serios”.

Ce-i „serios” în a scrie după dictarea căcaților cu servietă care ne conduc înspre tot-mai-rău?! Ce-i serios în a avea contracte cu instituțiile statului, „ca să nu mai scrii critic despre ele”?! Ce-i serios în a defila în coloană promovând aceleași lozinci goale de orice formă de libertate?! Ce-i serios în a scrie la „ziaru` lu` ăla” pe care, de cele mai multe ori, nici măcar nu-l cunoști personal?! Ce-i serios în a ține cu statul?! N-are statul instituții suficiente care să-l apere, să-l reprezinte și să-și pună opozanții la colț?! N-are suficienți salariați care să-i facă munca de PR?! Mai trebuie să vii și tu, „independentule” care jignești însăși definiția independenței (vezi Dex: independență sf [At: BĂLCESCU, M. V. 9/8 / V: (înv) ~ție, ~dință[1] / Pl: ~țe / E: fr indépendance] 1 Suveranitate națională. 2 Autonomie. 3 Neatârnare economică și socială a unei persoane sau a unei clase sociale. 4 Libertate de a privi ceva în mod independent. 5 Proprietate a unui sistem axiomatic, constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte. 6 Situație a unei persoane care judecă lucrurile și acționează în mod independent.), ca să-i compui ode deghizate în știri?!
Presa nu trebuie să fie o putere a statului – presa merită să fie o contra-putere a celor trei mari puteri ale statului: partea care echilibrează balanța, astfel încât să nu-i desființeze sensul. Pentru că dacă politica, administrația și serviciile secrete ale STATULUI au dreptul la TROMPETE, atunci și STRADA ARE! 

Să critici înseamnă să iubești, cred, iar să iubești nu înseamnă să compui ode, să „vorbești frumos” empatizând cu PUTEREA până la a te confunda cu ea, ci să dai cu evidențele ei de pereți, să-i menții paradoxurile în viață – pentru că dacă până și „religiile mor din lipsă de paradoxuri” (Cioran), cum să nu moară un amărât de ziar, care rostogolește aceleași banalități la nesfârșit. Conform crezului nostru, scrisul, la modul public, este un exercițiu de admirație (și antipatia, ironia sau delimitarea fiind tot o forme ale admirației), iar „în câmpul admirației autentice, nu există răbdare (…) virtutea moderației trebuie judecată în termenii unei insulte”„Inamicii admirației sunt răbdarea și moderația, combustibilul ei fiind excesul, insolitul, spectacularul.”

N-o să devii milionar dacă te ghidezi după platforma asta… ba chiar va trebui să te obișnuiești cu ceea ce sclavii banului cash numesc „sărăcie”, dar în „sărăcia” asta vei găsi tot ceea ce nu găsești în altă parte – această „altă parte” fiind, în accepțiunea celor care sfidează tabăra puterii, TOT CE CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT ÎN MEDIUL LITERELOR: LIBERTATEA DE A GÂNDI LIBER ȘI DE AVEA CURAJUL SĂ SCRII CEEA CE GÂNDEȘTI… dacă tot te-ai apucat de meseria asta… și DACĂ UN ZIAR NU E ANTI-PUTERE – ORICARE AR FI PUTEREA -, E DEGEABA.

 

Categorie: Opinii
Etichete: critic arad, lucian valeriu, pledoarii, sasha romanov
Distribuie:
Articolul anterior
Sfidând ideea Asociației „GAI, CARTIERUL NOSTRU”, Primăria refuză oferta acesteia de a pune la punct clădirea fostei Școli „Generală 10”… pentru că o vrea Consiliul Județean!
Articolul următor
Județul Arad luptă cu pandemia asistat de un singur medic epidemiolog!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…