Moto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu.
Vrând, nevrând, va trebui să întrerup periplul abia început prin Orașul Second Hand, pentru că întotdeauna autoritățile locale ne-o iau înainte cu noi și noi surprize. Așa că mă întorc la Teatrul Hirschl: după ce, alături de mii de arădeni, domnii Bâlcea, Cheșa, Faur și chiar și Bibarț au declarat ferm că Teatrul Vechi trebuie să fie recuperat drept reper al culturii naționale, după ce s-a inițiat și proiectul ca fosta clădire Marta să devină un muzeu al tehnicii, Teatrul Hirschl a trecut printr-un labirint birocratic și a ajuns la un ONG maghiar.
Și fiindcă lucrurile au luat-o razna, în compensație, clădirea Marta nu va mai deveni ceea ce s-a hotărât, ci un „hub cultural”.
Pentru Teatrul Vechi, bietele autorități locale n-au găsit 200.000 de euro, restul investiției urmând să fie acoperit din fonduri europene, iar pentru iluzoriul centru cultural de pe calea Aurel Vlaicu s-au votat deja și fonduri pentru un personal care va deservi ceva ce încă nu există.
Trebuie să fii mai tâmpit decât maimuța cu banana ca să nu-ți miroase de la o poștă ingineria
cu imobilul monument istoric situat într-un loc numai bun pentru a fi înlocuit cu un bloc P+3, afacere „acoperită” cu un plan bine gândit în spiritul compensațiilor amăgitoare cu care am fost obișnuiți.
Că mânăria este profundă o dovedește și faptul că personaje importante cu care am colaborat odată, când le-am cerut sfatul în problema celui mai vechi teatru de pe actuala hartă a României nu-mi mai răspund la telefon. Sau, cel mult, mi-au sugerat prietenește că „e mai bine să nu mă bag”!
În Orașul Second Hand se distruge ceea ce (mai) există pentru a se finanța ceva ce doar se tot promite că va fi.
P.S.: Soarta Teatrului Hirschl încă nu este definitiv încheiată! (Va urma)