joi, septembrie 29, 2022

AMIR Khalaila a debutat cu gol, înscriind la prima atingere de balon din amicalul cu „Luceafărul” Oradea

 

Luceafărul Oradea – UTA 1 – 2 (0 – 1)

UTA va pleca luni în cantonamentul din Slovenia pentru 12 zile, pentru ca la întoarcere să facă ultimele reglaje pentru noul sezon din Liga a II-a de fotbal, care va demara pe data de 3 august. Se anunță un sezon foarte disputat, cu multe echipe puternice și de tradiție de la noi din țară. Înaintea plecării în cantonament, antrenorul Laszlo Balint a programat sîmbătă la matineu un meci amical la Sînmartin cu formația Luceafărul Oradea. Gruparea bihoreană s-a reunit mai târziu decât UTA, urmând ca și Luceafărul să intre săptămâna viitoare în cantonament pe plan local la Băile Felix. UTA are lotul conturat în proporție de 90%. A fost o primă parte dominată teritorial de UTA, pase multe pe relații de joc, dar ocaziile au cam lipsit. După doar câteva zile de pregătire separat și numai două zile de antrenamente cu echipa, Lorenzi jucătorul brazilian cu cetățenie italiană adus în această săptămână a intrat în joc încă din primul minut, dând dovadă că s-a adaptat repede.

În prima repriză arădenii au început jocul în formula: Iacob – Deta, Florin Ilie, Șeroni Tomozei – Oroian, Diego Lorenzi, Isac, Bustea – David Miculescu, Buhăceanu.
La pauză, UTA se afla în avantaj, grație golului marcat de Tomozei în minutul 36 după ce Buhăceanu a fost faultat în careu, arbitrul a lăsat jocul să curgă și Tomozei a înscris cu latul din 6 metri în poarta goală, 0 – 1. Faza a pornit de pe linia de fund, o schemă lucrată la antrenamente, mingea a circulat pe traseul; Florin Ilie – Oroian, Buhăceanu. Multe ocazii nu au fost în prima parte, asta și pentru că echipa vine după o perioadă de acumulare fizică și rezistență la efort fizic. Partea tehnico – tactică va fi lucrată în cantonament.
După pauză, Laszlo Balint abordează actul secund în formula: Bolboașă – Ivan, Salka, Melinte, Stancu – Hrezdac, Vulturar – Bustea, Isac, Oroian – Khalaila.
Cel de-al doilea stranier venit în această săptămână, Khalaila (foto) a înscris în minutul 48, la prima atingere de balon cu un șut plasat de la 20 de metri în poarta lui Anca Trip, fost portar la UTA acum trei ani, 0 – 2.
Partea a doua a fost ceva mai spectaculoasă în faze de poartă. Gazdele au redus din diferență în minutul 55 ca urmare a unei lovituri de la 11 metri finalizată de V Pop, după ce tot el a căzut în careu în urma unui contact cu Vulturar, 1 – 2. Bolboașă a ținut UTA în avantaj grație unui reflex extraordinar la șutul din 9 metri a lui Prejmereanu, în minutul 65. Isac a avut și el o acțiune personală încheiată cu șut respins de lângă bară, minutul 71. Gazdele au terminat meciul în ofensivă, dar tabela a rămas neschimbată și datorită lui Melinte care a blocat în ultimul minut un șut periculos a lui Pop. UTA a bifat azi al treilea succes amical consecutiv. Urmează cantonamentul amintit în care UTA va juca și meciuri de verificare cu parteneri mai puternici.

Declarația antrenorului Laszlo Balint:

„Un adversar deloc facil, Luceafărul a fost un adversar incomod sezonul trecut. Victoria a venit pe fondul unui joc destul de bun. Prima repriză, cel puțin, am controlat-o în mare parte. Mă bucur că se văd aspectele pe care le exersăm la antrenamente. Nu a fost prospețimea pe care ne-o doream pentru a pune presiune constantă pe adversar, însă e normal, băieții au picioarele puțin grele, dar s-au preocupat atât pe momentul de posesie cât și pe cel de non-posesie. Au apărut și unele probleme în repriza a doua, dar e normal, suntem în perioada în care reglăm aspecte tehnico-tactice, sunt copiii cu care trebuie să avem răbdare, cărora trebuie să le acordăm încredere. Pe lângă goluri am mai avut momente bune, acțiuni purtate într-o viteză acceptabilă pentru acest moment al pregătirii, progresăm ușor și pe organizare defensivă, suntem în grafic. Echipa a reacționat bine, chiar și în lipsa unor jucători importanți – Pușcaș, Rus, Ciucur, pe care, din păcate, l-am pierdut pentru o perioadă destul de lungă. Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm cât se poate de repede, sunt convins că va reveni mai puternic. Suntem alături de el. Mă bucur și că jucătorii sosiți în această săptămână au avut evoluții bune”.

Luni dimineață, UTA pleacă în cantonament la Rogla (Slovenia).

FOTO DE LA MECI – PE SITE-UL OFICIAL AL CLUBULUI

Ultimele Știri

Related news