Arădeanul Cristi PANIN – ÎNLOCUIT din funcția de manager sportiv la CFR Cluj… pentru că nu i-a răspuns la un SMS investitorului Nelu Varga!

panin
Distribuie:

 

Începutul de săptămână a venit la CFR Cluj cu o veste neprevestită de nimic: se pare că Maius Bilașco i-a luat locul lui Cristi Panin la clubul din Cluj. Nu a fost invocat până la această oră nici un motiv și nici nu s-a precizat ce va face în continuare arădeanul Cristi Panin în curtea celor de la CFR Cluj. Motivul acetei mutări subite ar fi faptul că Panin nu a răspuns la un SMS trimis de investitorul Nelu Varga imediat ce Tătar de la echipa sibiană a deschis scorul în meciul cu Hermannstadt încheiat cu scorul de 1 – 1. Patroul se pare că a trimis un sms pentru a indica o înlocuire, aceasta nu s-a produs iar Nelu Varga s-a considerat ignorat.  În vară, staff CFR-ului a fost dat afară tot în urma unei mişcări în forţă a patronului.

Cristian Panin are 40 de ani și se află la CFR din anul 2005. A jucat până în 2013, iar de atunci a îndeplinit mai multe funcţii în club, până ieri fiind manager sportiv. Varga a mai intenţionat o dată să-l scoată pe Panin de la echipă, dar atunci Dan Petrescu a intervenit pentru el şi mutarea a fost contramandată. Marius Bilaşco, 37 de ani, s-a aflat între cei care au plecat din Gruia în vară, în spirit de solidaritate cu restul echipei de conducere care adusese staff-ul lui Edi Iordănescu. Informația a a venit pe sursa digisport

Foto: digisport.ro

Categorie: Sport
Etichete: cfr cluj, cristi panin, marius bilasco, nelu varga
Distribuie:
Articolul anterior
(Inclusiv) celor de la USR „li s-a pus pata” pe JEGUL de lângă calea ferată care „taie” Micălaca
Articolul următor
N-are rost să-ți mai faci PROGRAM DE PAȘTI – Falcă și Cionca îți propun TRIPUL IDEAL: să te plimbi prin „Aradul cu turismul istoric, bazat pe evenimentele și pe clădirile care…” (vezi ce te-așteaptă!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie