SPORTURI

Arădeanul George Țucudean a STRĂLUCIT în UCL: a contribuit la golul trei și a marcat pentru victoria CFR-ului cu Celtic

 

Meciul retur din turul trei preliminar din Scoția dintre Celtic și CFR Cluj a fost un adevărat thriller încheiat cu victoria ardelenilor 4 – 3 pe fondul unui meci dramatic în mod deosebit în actul secund când s-au înscris 6 goluri. Elevii lui Dan Petrescu au deschis scorul și astfel au mutat presiunea calificării pe umerii scoțienilor care aveau nevoie de victorie, după remiza de la Cluj (1 – 1). CFR a fost condusă în două rânduri cu 2 – 1 și 3- 2, dar a revenit de fiecare dată, împotriva unui public ostil pe Celtic Park. Ambele echipe au practicat un fotbal deschis, numărul mare de goluri indică și numeroase greșeli individuale. Din minutul 46, Țucudean a fost aruncat în luptă, asta și pentru că Rondon avea deja un cartonaș galben, dar și pentru că Dan Petrescu avea nevoie de un jucător bine clădit care să țină de minge în careul advers. Arădeanul a scris istorie aseară la Celtic, George Tucudean a reușit să aducă victoria CFR-ului în returul întâlnirii din turul 3 preliminar al UCL, la Glasgow, în fața lui Celtic, cu un gol venit in minutul 90+7, scăpat nemarcat, dar foarte aproape de portarul gazdelor și – a păstrat calmul, a tras peste acesta, aflat pe gazon,  risipind emoțiile calificării, 3 – 4. Arădeanul a contribuit și la faza golului trei, el a reușit să trimită cu călcâiul din cădere până la Păun, acesta a tras puternic, portarul a respins la Omrani care a marcat pentru 3 – 3. Înaintea acestui joc Țucudean a spus că poate fi ultimul său meci oficial că se gândește la retragere datorită problemelor cunoscute pe care le are la inimă. El și-a dorit mult să joace împotriva echipei la care a dat probe când avea 15 ani. „George Țucudean a dat probe la Celtic când avea doar 15 ani. El a dezvăluit înaintea meciului cu Celtic că returul din Scoția poate fi ultimul său meci jucat din cauza unei boli la inimă. El a înscris golul victoriei CFR-ului, care a eliminat-o pe Celtic. O poveste extraordinară!”, au notat cei de la Sportbible. Ziua de marți 13 august nu a fost în nici un caz cu ghinion pentru Țucudean, acesta a scris istorie și va ține minte această zi, el părăsind terenul aseară în lacrimi de bucurie. Ghinion au avut cei care au pus pe calificarea scoțienilor și astfel au îmbogățit casele de pariuri. Acum 10 ani, Urziceniul lui Petrescu a câștigat cu 4-1 la Glasgow, împotriva lui Rangers, în grupele Ligii.

CFR Cluj se califică şi va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu Slavia Praga (primul tur marti), echipă la care evoluează românii Nicolae Stanciu şi Alexandru Băluţă. Dacă va fi eliminată de campioana Cehiei, echipa lui Dan Petrescu are asigurată prezența  în grupele Europa League, unde revine după un parcurs bun în anul 2013. Această calificare le aduce ardelenilor cinci milioane de euro, iar Dan Petrescu are asigurată o primă din partea conducerii de jumătate de milion de euro, iar dacă CFR va trece de Slavia , prima se va dubla!

După eliminarea lui Maccabi Tel Aviv, campioana României primise 1,1 milioane de euro. Asta după ce UEFA le oferise ardelenilor 280.000 de euro pentru eliminarea lui Astana.

Foto: sport.ro

Cosmin Gherman, 14 august 2019 12:34