În urmă cu doi ani, Andreea Weisl participa la un Work-shop organizat de universitate noastră, susținând într-o aulă arhiplină o lucrare despre literatura medievală franceză. Am urmărit-o, atunci, cu mare interes, nu doar pentru că era doctorandă la Cambridge, ci pentru că realizase o lucrare științifică interesantă.
O reală contribuție în domeniu, surprinzătoare prin abordarea sui-generis a subiectului. O lucrare de maturitate, aș zice, cu toate că fusese elaborată de o tânără, chiar foarte tânără autoare, ce își propunea, în mod programatic, să valorifice căi nebătătorite și o problematică, doar arareori aflată în atenția cercetătorilor.
Au trecut de atunci doi ani și Andreea Weisl și-a susținut cu brio doctoratul în literatură medievală spaniolă și franceză la celebra Universitate din Marea Britanie. Mai mult chiar, a devenit la doar 27 de ani profesor la Cambridge, câștigând un concurs dificil de numire pe un post didactic ce reunește disciplinele spaniolă și franceză (cursuri introductive, literatură, teorie și critică literară, film, naratologie, semiotică), iar teza sa de doctorat va apărea curând la o Editură Academică din Londra.
În dialogul cu Andreea, dialog ce a avut loc recent la sediul rectoratului nostru, descopăr, recunosc, cu încântare, că Aradul, prin părinți, bunici, prieteni, dascăli ş.a. continuă să fie un loc apropiat sufletului său, dovadă că singură sau cu soțul său (un englez dintr-o familie, cu o biografie consemnată în documente încă din anii 1600, cercetător, doctor în fizică teoretică, specializarea: cosmologie) revine de trei sau de patru ori pe an în urbea noastră.
Îi propun un exercițiu de admirație, rugând-o pe Andreea să se refere la câteva dintre modelele sale.
Desigur, Andreea a iubit-o din clasa I pe doamna SILVIA DEMIAN, draga sa profesoară de pian, teorie și dirijat, fiindu-i chiar „colaborator”, în calitate de co-dirijor al corului „Voci de primăvară”, dovedindu-și încă de mică, vocația de leadership.
Desigur, Andreea a iubit-o pe profesoara sa de pian ANA RAITA, sub oblăduirea căreia a și obținut importante premii la faza zonală de interpretare, fiind considerată o certă promisiune. A renunțat, însă, la pian, pentru că emoțiile erau devastatoare și pentru că voia, cu adevărat, să ajungă la vârf, or contextul emoțional nu-i era favorabil.
Desigur, Andreea a iubit-o pe diriginta sa, profesor SIMONA STIEGER, și pe profesoara sa de limbă engleză, OTILIA PĂCURARI, cum de altfel, îl apreciază enorm pe profesorul său de matematică, EUGEN HĂLMĂGEAN, care a și determinat-o să învețe cu pasiune, obținând importante premii la Olimpiadele de matematică.
Un profesor model este şi domnul MORGAN DOCKRELL, de fapt, singurul cadru didactic din Irlanda față de care „a rămas foarte apropiată”. Nu întâmplător cred, deoarece Andreea Weisl l-a uimit, în mod sigur, pe Morgan Dockrell pentru că, ajunsă în Irlanda cu o bursă Sörös (15.000 lire sterline pe an), obținută printr-o selecție dură (300 de participanți pentru 10 burse în Marea Britanie, dintre care una singură în Irlanda!) a reușit într-un singur an să parcurgă disciplinele a doi ani de învățământ, să-și susțină Bacalaureatul, să câștige 7 (șapte) concursuri interne, să se dovedească a fi cea mai bună din an, spre surprinderea colegilor, probând nu numai profunde cunoștințe în varii discipline (engleză, franceză, spaniolă, matematică, geografie, muzică) ci și o personalitate dezinvoltă, fără complexe, în ciuda faptului că venea dintr-o țară din estul Europei, nu întotdeauna percepută corect, ba uneori, chiar privită cu ostilitate.
Andreea Weisl, după cum însăși mărturisește, „nu a fost niciodată o tocilară, ci a învățat prin exerciții”, fiind întotdeauna în competiție cu ea însăși și niciodată cu ceilalți.
I-au plăcut mult matematica dar și pianul; și limbile străine. Vorbește opt limbi: română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, portugheză, ebraică, maghiară, fiind ultimul vlăstar al familiei Weisl, o distinsă familie multietnică, cu apetență pentru cultură, pentru arte, în general.
Dincolo de modele mărturisite, deslușesc un model unic pentru Andreea și anume mama sa, Anișoara.
A fost întotdeauna severă, riguroasă, perfecționistă. A picurat necontenit în sufletul fiicei sale, opțiunea pentru locul întâi, un loc obținut, însă, cu imensă trudă. Cu neimaginabile strădanii. Andreea îmi mărturisește că și ea la rându-i, când va avea copii, va dori să fie precum mama sa. Ce își poate dori mai mult o mamă decât să constituie un punct de reper în devenirea copilului său?!
Fără îndoială, Andreea Weisl și-a construit un destin prin propriile-i eforturi. Dar la temelia lor se află imensa iubire a mamei. Și a tatălui. Să reținem, deci, consilierea continuă, riguroasă și profundă, niciodată mulțumită de izbânzi ci întotdeauna perfecționistă, a mamei sale. Și, mai ales, să aducem un elogiu unei familii model: familia Weisl!
(articol scris în data de 20 aprilie, 2010)
