Aradul se zbate cu Timișul, Hunedoara și Bucureștiul pentru a ieși din zona de PLAY-OUT a „campionatului național pentru combaterea #CORONAVIRUSULUI”, în care Suceava e deja RETROGRADATĂ

covid 11apr
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.977 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 92 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoaneleconfirmate pozitiv, 758 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

103

2.

Arad

229

3.

Argeș

51

4.

Bacău

65

5.

Bihor

83

6.

Bistrița-Năsăud

82

7.

Botoșani

155

8.

Brașov

219

9.

Brăila

16

10.

Buzău

13

11.

Caraș-Severin

48

12.

Călărași

35

13.

Cluj

177

14.

Constanța

155

15.

Covasna

91

16.

Dâmbovița

30

17.

Dolj

43

18.

Galați

183

19.

Giurgiu

47

20.

Gorj

8

21.

Harghita

6

22.

Hunedoara

254

23.

Ialomița

89

24.

Iași

107

25.

Ilfov

117

26.

Maramureș

45

27.

Mehedinți

17

28.

Mureș

203

29.

Neamț

265

30.

Olt

11

31.

Prahova

39

32.

Satu Mare

32

33.

Sălaj

13

34.

Sibiu

101

35.

Suceava

1.614

36.

Teleorman

59

37.

Timiș

275

38.

Tulcea

13

39.

Vaslui

38

40.

Vâlcea

13

41.

Vrancea

116

42.

Mun. București

730

                                      TOTAL

5.990

Totodată, până acum, 282 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman  și Gorj, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 523 denoi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 208 depacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.984 de persoane. Alte 74.233 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 59.272 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 558 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.183 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 366 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 8.992 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.423.449 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 694 de cetățeni români sunt în continuareconfirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus):420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania,37 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 43 decetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 9 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 10 aprilie 2020, au fost raportate 697.732 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

143.626  (+4.204)

18.281 (+612)

  30.455    (+3.964)

Spania

152.446  (+5.756)

15.238 (+683)

  55.668    (+3.503)

Franţa

86.334  (+4.286)

12.210(+1.341)

  25.195    (+1.754)

Germania

113.525  (+5.323)

2.373 (+266)

  53.913    (+1.506)

Regatul Unit

 65.077  (+4.344)

7.978 (+881)

       588       (+229)

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 10 APRILIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 1.563.857 (+87.038)

95.044 (+7.228)

376.734 (+21.220)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 9-10 aprilie 2020

Grupul de Comunicare Strategică

INFORMARE DE PRESĂ

La nivelul Județului Arad, conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 319 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 269. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 694, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 2320.

*
Ordonanțele Militare precum și alte documente oficiale emise în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiuna Hotărâri și legislație. Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

*

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 732 de persoane și 18 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 82 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 180.000 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale.

În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 14.000 lei.

*
Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 48 de cadre și 18 mijloace auto, au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 10.04.2020, ora 7.00 – 11.04.2020, ora 7.00), 947 de persoane, întocmind 10 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 28.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.

*
Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Biroul de presă al Instituției Prefectului Județului Arad

Categorie: Știri
Etichete: campionatul național pentru combaterea #CORONAVIRUSULUI, coronavirus 11 aprilie 2020, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
ȚĂRĂNIȘTII ARĂDENI dialoghează cu organele sanitar-veterinare pe tema „TĂCERII MIEILOR în vremea ORDONANȚELOR MILITARE”
Articolul următor
Mai mult confort la vagoanele de dormit și cușetă pentru călători în perioada Sărbătorilor Pascale – vezi MERSUL TRENURILOR care trec prin Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie