Aradul, singurul partener Waze din România… în stadiu de intenţie

waze
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD]

Ce se întâmplă şi mai ales unde? La această întrebare vor găsi răspuns arădenii printr-o simplă aplicaţie pe telefonul mobil. Este vorba despre programul Waze.

Aradul este primul oraş din România care devine partener al Waze Connected Citizens, o reţea cu peste 100 de parteneri în întreaga lume. Cel puţin aceasta este intenţia Primăriei Municipiului Arad. Totul depinde de votul consilierilor locali muncipali care vor avea proiectul de hotarâre pe mese la şedinţa CLM din 31 octombrie 2017.

Necesitatea inscrierii în acest program rezultă şi din Planul de Mobilitate Urbană pentru Municipiul Arad, care vorbeşte despre o creştere a numărului de autoturisme la mia de locuitori de la 329 , valoarea medie înregistrată în 2015 la 414 autoturisme în 2023. Acelaşi studiu mai spune că un arădean realizează aproape 3 călătorii zilnic, preferând transportul individual celui public.

În condiţiile unui trafic din ce în ce mai aglomerat, cu situaţii neprevăzute la tot pasul, constituie un avantaj să ai informaţii actualizate despre starea drumurilor, ambuteiaje, integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră, dar şi despre segmentele şi virajele cele mai rapide. Waze adună toate aceste informaţii de la toţi utilizatorii din trafic prin simpla menţinere a aplicaţiei deschisă pe telefon.

Programul ce are ca scop îmbunătăţirea şi creşterea eficienţei şi a confortului cetăţenilor în materie de trafic rutier în zonele urbane, printr-un schimb de informaţii cu autoritatea publică locală care administrează infrastructura rutieră. Serviciul Circulaţie pe Drumuri Publice şi Parcări 3 din cadrul Direcţiei Generale Generale Poliţia Locală Arad este autoritatea mandatată să furnizeze în sistemul Waze datele cu privire la starea traficului de pe raza Municipiului Arad, conform cerinţelor aplicaţiei.

Parteneriatul cu Waze Connected Citizens se înscrie în strategia municipalităţii arădene de a transforma Aradul într-unul dintre cele mai avansate smart city-uri din România.

Sursa fotografie: Internet

Categorie: Știri
Etichete: Arad, intentie, partener, primaria arad, vot consilieri, Waze
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Dezbaterea „ÎNTRE VEST ŞI EST” şi-a schimbat locul de desfăşurare: Hotel Continental – mezanin. Data şi ora au rămas aceleaşi
Articolul următor
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a ieșit la raport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie