România va avea un arbitru (arădean) la turneul final european de fotbal după o pauză de 28 de ani. Astfel, Ovidiu Hațegan a fost ales de UEFA să conducă partide la Euro 2016, competiție găzduită de Franța. Ultimul arbitru român oficial la Euro a fost Ioan Igna, în anul 1988.
Primul meci pe care îl va conduce brigada românilor la Euro 2016 este partida din grupa C dintre Polonia şi Irlanda de Nord. Grupa din care fac parte cele două echipe este cea în care principala favorită este Germania, care va debuta în Franţa împotriva Ucrainei. Astfel, Polonia – Irlanda de Nord este un duel care poate stabili una dintre echipele care vor porni cu şanse mari de a ajunge în optimile competiţiei.
Ovidiu Hațegan, prezentare:
Hațegan are 35 de ani (născut pe 14 iulie 1980, la Arad) și este arbitru FIFA din anul 2008. A debutat în Liga 1 in anul 2006 și a fost promovat la categoria „Elite” pe 21 iulie (n.r. Elite – prima grupă valorică din arbitrajul european).
Meciul de deschidere de la EURO 2016 care va avea loc astăzi de la ora 22.00, România -Franța, va fi arbitrat de ungurul Viktor Kassai. Are 40 de ani şi a fost rezerva englezului Mark Clattenburg la finala Champions League din acest an, Real Madrid – Atletico Madrid, scor 1-1, câştigată de Real după executarea loviturilor de la 11 metri. Totodată, el a arbitrat finala Ligii Campionilor din 2011, Barcelona – Manchester United 3-1.
Lista arbitrilor de la Euro 2016:
Martin Atkinson (Anglia), Felix Brych (Germania), Cuneyt Cakir (Turcia), Mark Clattenburg (Anglia), William Collum (Scotia), Jonas Eriksson (Suedia), Serghei Karasev (Rusia), Viktor Kassai (Ungaria), Pavel Kralovec (Cehia), Bjorn Kuipers (Olanda), Szymon Marciniak (Polonia), Milorad Mazic (Serbia), Svein Moen (Norvegia), Nicola Rizzoli (Italia), Damir Skomina (Slovenia), Clement Turpin (Franta), Carlos Velasco Carballo (Spania) si Ovidiu Hațegan (Romania).