ȘTIRI

Așezământul monahal din Tămand și-a sărbătorit HRAMUL

 

În ziua de 2 iulie, când Biserica noastră prăznuieşte Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşezământul monahal din Tămand, Protopopiatul Ineu îşi sărbătoreşte hramul.

Cu acest prilej, continuând o tradiţie deja îndătinată, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de maici, a preoţilor şi credincioşilor din părţile Ineului. Chiriarhul arădean a fost întâmpinat de către Părintele Adrian Zaha, Protopopul Ineului, de Parintele Ciprian Tripa, duhovnicul schitului, de maica stareță Serafima Ciorba și de către un numeros sobor de preoți. După acesta, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat fiind de un soborul de 23 de preoţi, în prezența autorităților locale și a unui număr mare de credincioși. Din sobor a făcut parte și Părintele Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial. La sfânta slujbă au participat monahi și monahii de la Mănăstirea Feredeu și Schitul Cuvioasa Paraschiva din satul Bodrogul Vechi.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Chiriarhul a vorbit despre ,,Înveșmântare aleasă” (cf. Evr. 9; Luca 11) a Bisericii, prin Veșmântul Maicii Domnului, Ea fiind cea care a adus în lume pe Fiul lui Dumnezeu, devenind și Maică a Bisericii, Trupul tainic al Domnului, aici făcându-se trimiterea la prefigurările templului Vechiului Testament, ca simboale a virtuților Sfintei Fecioare, pilde și folositoare credincioșilor, asigurând comuniunea lor în unitatea creștină. Exemple ale celor ce s-au străduit a dodândi aceste daruri sunt sfinții, dintre cei români se pomenește în aceiași zi Ștefan cel Mare, Voievodul Moldovei, a amintit Înaltpreasfinția Sa.

Monahia Serafima, stareţa schitului, a oferit tuturor celor prezenţi o agapă creştinească în cinstea hramului.

După aceasta, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vizitat șantierul de renovare a clădirii pentru viitorul cămin social de bătrâni și a dat indicațiile cuvenite.

***

Schitul Tămand a fost înfiinţat în anul 2009, cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, pe terenul primit de către Arhiepiscopia Aradului din partea Consiliului Judeţean Arad, în urma desfiinţării Spitalului social de bătrâni, care a funcţionat aici. Încă din anul 2003, în cadrul programului eparhial de acordare a asistenţei sociale în spitale, a fost edificată aici o biserică de lemn în stil maramureşan, deservită de către preoţii din împrejurimi. După infiinţarea schitului, în incintă au fost amenajate chilii şi alte clădiri anexe.

Protos. Iustin Popovici – episcopiaaradului.ro

admin, 3 iulie 2018 4:25

tamand3tamand2tamand1