[AUTOPREZENTARE] Alexandru Vlasiu – candidat PMP la Consiliul Local Municipal

Distribuie:

 

Bună ziua ! Sunt Alexandru Vlasiu. Candidez pentru funcţia de consilier municipal din partea Partidului Mişcarea Populară.

Am 46 de ani. Sunt arădean, sunt căsătorit şi am doi copii. Sunt expert contabil, doctor în ştiinţe economice şi activez în domeniul privat. Nu am făcut parte din nici un alt partid politic.

Dorinţa mea de a participa activ la viaţa politică şi, în consecinţă, de a candida vine din convingerea că pot face ceva pentru oraşul care a făcut atâtea pentru mine. Consider că experienţa mea în domeniul fiscal este binevenită într-o acţiune concertată, care vizează schimbarea în bine a Aradului, oraşul pe care îl iubesc.

Am lucrat o perioadă destul de îndelungată în afara ţării, şi n-a fost zi de la Dumnezeu să nu mă gândesc şi să nu îmi fie dor de oraşul meu. Aradul este o comoară, una care, din păcate, este ascunsă celorlalţi, cu bună ştiinţă, de către actuala administraţie. Ca specialist în domeniul economic, nu pot să nu remarc ineficienţa investiţiilor şi lipsa totală de transparenţă a celor care conduc oraşul. Dortesc, dacă mă veţi onora cu încrederea dumneavoastră, să pun umărul la eficientizarea cheltuielilor publice şi la reluarea dialogului constructiv dintre administraţie şi cetăţeni.

Consider că Partidul Mişcarea Populară e o alternativă viabilă, mai ales în contextul în care partidele politice tradiţionale ;i-au pierdut credibilitatea în faţa opiniei publice. Atât doctrinar, cât şi operaţional, Mişcarea Populară se apropie de nevoile reale ale cetăţenilor, fără a pune în umbră cetatea. Sunt onorat de faptul că pot candida din partea acestei formaţiuni şi, întocmai ca şi candidatul nostru la funcţia de primar, domnul Samuel Caba, doresc să slujesc interesul public, pentru o viaţă mai bună, pentru un Arad al arădenilor.

(P)

NOTĂ: În perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie, criticarad.ro va publica articole cu conținut politic-publicitar.

Categorie: Știri
Etichete: 2016, alegeri, Alexandru Vlasiu, autoprezentare, campanii, candidat, consilier municipal, PMP
Distribuie:
Articolul anterior
Pastile + alcool = panică pe Saturn – sau BREAKING NEWS aproape fake… „de Vlaicu” [GALERIE FOTO]
Articolul următor
[ACTUALIZARE 1] Medicul CELUS CIOBANU – un destin făcut praf printr-un „șmen” de tip kafkian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie