[AUTOPREZENTARE] Beniamin Vărcuș – candidat PSD pentru Consiului Local Arad

beniamin varcus
Distribuie:

 

 

Bună! Sunt Beniamin Vărcuş, un arădean get beget. Am 38 de ani, de nouă ani am bucuria de a fi căsătorit cu o femeie extraordinară. Am absolvit facultatea de drept şi activez în domeniul privat. În dorinţa de a economisi din timpul unor formatori de opinie, îi informez că nu am credite bancare.

Am ales să intru în viaţa politică deoarece cred, sincer, că avem nevoie de o schimbare. Nu de dragul schimbării, ci pentru că actuala administraţie şi-a atins nivelul de incompetenţă. Acum doisprezece ani. De atunci, unica dorinţă a camarilei care conduce Aradul a fost să păstreze acest nivel. A reuşit acest lucru prin alienarea populaţiei de la actul administrativ. Arădenii au fost jefuiţi de dreptul lor la o reprezentare corectă.

Am intrat în politică fiind conștient că singur nu pot schimba mare lucru. Deşi cetățeanul, fiecare dintre noi, este parte a schimbării. Am ales să mă alătur celui mai puternic partid din ţară, PSD. Şi nu doar pentru forţa pe care o reprezintă partidul, ci şi pentru forţa fiecăruia dintre oamenii cu care am bucuria de a fi colegi.

Aceşti colegi mi-au încredinţat onoarea de a-i şi de a vă reprezenta ca viitor viceprimar. În ultimii doisprezece ani, importanţa activităţii viceprimarilor din Arad în actul administrativ a fost diminuată până la extincţie. Ca şi coordonator al diferitelor compartimente ale Primăriei, un viceprimar ar trebui să fie o parte importantă a legăturii dintre administraţie şi cetăţeni. Spun ar trebui, pentru că, cel puţin în ultimii ani, acest lucru nu s-a văzut deloc, iar valoarea administrativă s-a diminuat dramatic. Cred că pot aduce un plus de eficienta actului administrativ. Prin proiecte sincere şi legate de realitate. Pot, şi vreau să vă ascult. Meritaţi, ca oameni ai cetăţii, să fiţi ascultaţi si ajutati. Primăria nu trebuie să fie o fortăreaţă a fricii, ci un liant între cetăţean şi cei ALEŞI de către el pentru a-i sluji interesele.

Cred că sunt unul dintre acei oameni.

(P)

NOTĂ: În perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie, criticarad.ro va publica articole cu conținut politic-publicitar.

Categorie: Știri
Etichete: 2016, alegeri locale, autoprezentare, Beniamin Varcus, PSD
Distribuie:
Articolul anterior
Ha, Ha, Halep!
Articolul următor
Noi NU suntem uniformi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie