SPORTURI

[AVANCRONICĂ] UTA a mai rămas cu rolul de „liber arbitru” în Liga a II-a și astăzi vrea să încurce socotelile studenților clujeni

 

Două echipe de tradiție din țară și foarte iubite se întâlnesc mâine pe Cluj Arena, este vorba despre U. Cluj și UTA. Din păcate jocul de mâine contează doar pentru gazde care nu mai trebuie să facă nici un pas greșit până la sfârșitul sezonului pentru a păstra șanse la promovarea în prima ligă fie și în urma unui meci de baraj. UTA merge la Cluj cu un lot decimat, dar mai grav cu un moral zdruncinat după ce a pierdut meciul ambițiilor cu Poli Timișoara. După acel insuces suporterii au fost în vestiarul echipei pentru a le cere socoteală pentru atitudine, unii jucători au fost afectați de această prezență dar îi fac să conștientizeze că joacă la un club cu pretenții. Reamintim că UTA joacă cu casieria închisă până la redresarea situației în clasament. UTA este echipa care nu se află sub presiunea jocului și încearcă să facă o surpriză pe terenul unei echipe cu pretenții care s-a impus și în tur la Arad, 4 – 0. Din păcate Cristi Păcurar trebuie să improvizeze o formulă de start cu un lot decimat. Șeroni e accidentat, Neagu e suspendat, Paul Copaci nu e refăcut în totalitate ei se adaugă absențelor mai vechi ale lui Miculescu, Matei sau Alex Manea. Gazdele au mulți jucători cu experiență având în jur de 30 de ani, Goga și Janos (jucătorul care l-a scos din minți pe Ionuț Popa la Ploiești) și Gavra sunt jucători care pot să facă diferența. U Cluj nu a jucat foarte bine în meciurile de pe teren propriu, deocamdată au un loc de baraj asigurat, dar încearcă să urce pe un loc de promovare directă. UTA vrea un egal în acest joc.

Meciul dintre cele două combatante e programat de la ora 14 în direct și la DigiSport 1, TelekomSport și Look TV.

Arbitri: Viorel Flueran (Craiova) – Ionuț Bobe (Videle – Teleorman), Doru Zamfir (Slatina). Rezervă: Răzvan Necrici (Cherchiș – Maramureș).
Observatori FRF: Dan Jiga Bistrița, Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Foto: Din meciul tur sursa pagina clubului UTA

Cosmin Gherman, 12 mai 2019 11:45