Avocatul Cosmin-Flavius Costaș o reprezintă pe UTA în LITIGIUL de la TAS cu Federația Română de Fotbal

minge uta
Distribuie:

 

Informăm suflarea utistă că nu am abandonat ideea de a ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne hotărîrea reluării campionatului ligii secunde cu punctele înjumătățite. Contrar zvonurilor apărute în media, nu au existat niciun fel de presiuni asupra noastră în acest sens. În continuare, vă prezentăm echipa juridică la care a apelat clubul nostru în acest demers. UTA este reprezentată de doi avocați și profesori la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ne-a impresionat atașamentul pentru ceea ce înseamna clubul UTA, o tradiție deja în familia domnului Costaș. Pasiunea și respectul pentru performanțele și tradiția clubului nostru (vezi linkul) alături, desigur, de competența și experiența profesională incontestabilă, sunt coordonatele care ne-au determinat într-un mod natural, firesc, să luăm hotărîrea ca domnul avocat și echipa sa să ne reprezinte în demersul de a recupera ceea ce ne-a fost luat într-un mod neregulamentar, din punctul nostru de vedere.

Cosmin-Flavius Costaș este avocat în Baroul Arad (2005), doctor în drept și conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are o vastă experiență în litigii la nivelul tuturor instanțelor naționale, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și a instanțelor de arbitraj sportiv, fiind asociatul coordonator al societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații. În prezent este titularul cursurilor de Dreptul finanțelor publice, Contencios fiscal, Introduction to European Tax Law, European & Comparative Tax Law și Probleme ale fiscalității naționale și europene, iar în perioada 2017 – 2020 a predat, alături de Septimiu Puț, singurul curs permanent de Dreptul sportului predat la o Facultate de Drept din România. (vezi mai multe pe wesport.ro/stiri/avocatul-batranei-doamne)

Septimiu Ioan Puț este avocat în Baroul Cluj (2006), doctor în drept și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este un foarte bun avocat pledant la nivelul tuturor instanțelor naționale și coordonatorul unui cabinet de avocatură la Cluj-Napoca. Cu începere din anul 2017 a susținut în parteneriat cursul de Dreptul sportului la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar de la începutul anului 2020 este titularul acestui curs. În plus, desfășoară activități didactice în domeniile Teoria generală a dreptului și Dreptul finanțelor publice.

În prezent, echipa de avocați este în faza definitivării apelului care va fi prezentat Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, apel care trebuie introdus în termen de 21 zile de la data validării, de către Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a deciziilor referitoare la formatul și regulile aplicabile continuării competiției în Liga a II-a de fotbal.

Conform cu https://www.uta-arad.ro

Categorie: Sport
Etichete: Cosmin-Flavius Costaș, informare frf, razvan burleanu, tas, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Kaiaciştii s-au întors pe Mureş. Dacă lucrurile merg normal, în iulie ar trebui să avem Memorialul „Gorbe Laslo”
Articolul următor
Înfometați, torturați și înnebuniți de un (aparent) „homo sapiens”, 80 de CÂINI au fost salvați din două LAGĂRE ale ORORILOR improvizate în satul Gurba și Arad de niște oameni cu suflet [FOTO / VIDEO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie