Balint i-a scos fotbalul din cap lui Ionuț Chirilă, câștigând fără drept de apel pe stadionul Dinamo în fața „Academicii” Clinceni

clinceni-uta
Distribuie:

Academica Clinceni a pierdut fără drept de apel meciul cu UTA Arad, scor 0-3, disputat pe stadionul „Dinamo”.

Aflat la al 5-lea meci în actuala stagiune a Ligii 1, portarul gazdelor, Ștefan Dobre a avut probabil cea mai slabă partidă a carierei sale: prima dată a gafat la primul gol marcat de Ioan Hora, când a ieșit nepermis de mult în afara porții și i-a permis atacantului să-l lobeze dintr-o poziție în care nu era un pericol iminent; a doua, când portarul de 20 de ani împrumutat de cei de la Clinceni de la Ripensia a avut un moment penibil și a încercat să rețină o minge la un corner, însă a scăpat-o și practic i-a pus golul pe tavă lui Miculescu care a trebuit doar să împingă balonul din doi metri.

UTA a avut ocazii și în partea a II-a a meciului, dar nu a insistat în atac, Balint preferând să conserve rezultatul, unul cât se poate de mulțumitor, obținut fără eforturi considerabile în prima repriză.

Așa s-a marcat:

– în minutul 20, lansat excelent de Ubbink, Ioan Hora a beneficiat de plasamentul greșit al tânărului portar al Academicii, Ștefan Dobre, și l-a lobat extraordinar;

– min. 39 Minculescu majorează avantajul echipei din Arad;

– min. 45+1 Ioan Hora reușește dubla, din pasa lui Passaglia.

Fișa tehnică a partidei

Academica Clinceni – UTA 0-3 (0-3)

Stadion „Dinamo”, teren cu denivelări, timp excelent pentru fotbal, fară spectatori. Au marcat: Hora – min. 21 și 45, Miculescu – min. 39.

Academica: Dobre (Ureche) – Achim (Pachov), Patriche, Bilali, Pârvulescu – Cascini, Moulin – Vanzo (Ion), Chandarov (Dumitrache), Amorim – Omoh

UTA: Iacob – Vukcevic (Baravykas), Medjimorec, Benga, Shlyakov – Vorobjovas, Passaglia – Roger (Antal), Ubbink (Isac), Miculescu (Wagner) – Hora (Mercioiu).

Au arbitrat: B. Dumitrache (București) – la centru, Al. Vodă (A. Iulia) și F. Tunyogi (Zalău).

Obs. FRF: E. Dumitrescu (Piteşti);
Obs. LPF: I.Nemțeanu (Ghermănești).

Laszlo Balint – declarații după meci:

Clasametul Ligii I- conform L.P.F.

clasament et.13
Balint i-a scos fotbalul din cap lui Ionuț Chirilă, câștigând fără drept de apel pe stadionul Dinamo în fața „Academicii” Clinceni 3
Categorie: Sport
Etichete: academica clinceni, ioan hora, stiri arad, UTA Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Tânărul preot CIPRIAN-CORNEL ILICA de la Parohia Sintea Mică a trecut la CELE VEȘNICE după o luptă cumplită cu „boala secolului”
Articolul următor
Din seria „ce se mai întâmplă noaptea în Arad”: un Botășănean rupt de beat a fost tâlhărit de un „coleg” de din Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…