Bibarț profită de „locul gol” lăsat de Falcă și promite trei PARCURI: unul nou și două vechi…

1
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Primăria Arad va realiza un parc de 4,7 hectare în Micălaca 300

Primarul municipiului Arad, dl Călin Bibarţ, a semnat astăzi contractul de finanţare pentru realizarea unei zone de agrement şi de petrecere a timpului liber in cartierul Micălaca zona 300. Investiţia se va realiza pe malul Mureşului în zona podului spre Subcetate şi prevede realizarea de locuri de joacă pentru copii, locuri de socializare pentru vârstnici, terenuri de sport, locuri pentru picnic, alei pietonale, piste de biciclete, mobilier urban, parcări înierbate. Totodată, se vor planta arbori şi arbuşti ornamentali, gard viu, gazon şi se va realiza un sistem de irigaţii. Valoarea investiţiei este de peste 2 milioane euro din care 98% sunt foduri europene nerambursabile accesate prin Programul Operaţional Regional, axa 4.

„Am semnat astăzi contractul de finanţare prin care vom crea un parc de 4,7 ha în municipiul Arad. Arădenii se vor putea bucura de încă un loc de relaxare şi de petrecere a timpului liber. Continuăm investiţiile pentru Arad şi pentru creşterea confortului arădenilor” a declarat primarul municipiului Arad, dl Călin Bibarţ.

*****

[COMUNICAT DE PRESĂ – 05.08.2019]

Primăria Arad continuă investiţiile în zonele verzi din municipiul Arad

Primăria Municipiului Arad demarează lucrările pentru amenajarea parcului din centrul cartierului Gai şi a spaţiului verde din zona Străzii Poetului – Aleea Saturn din cartierul Aurel Vlaicu.

Răspundem astfel, numeroaselor solicitări venite din partea locuitorilor de a amenaja parcul din zona Gai şi zona străzii Poetului – Aleea Saturn. Prin acest proiect, municipalitatea doreşte să amenajeze zonele verzi cu gazon, mobilier urban si sistem de irigaţii, valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 486 896,47 lei cu TVA.

„ În sedinta Consiliului Local Arad din 1 August a fost adoptată hotărârea nr 396 prin care a fost introdus in domeniul public al municipiului Arad terenul aferent parcului Gai astfel că, astazi, am semnat autorizatia de construire nr 755 necesară pentru demararea investiţiei, iar în cursul acestei săptămâni vom preda amplasamentele pentru cele două locaţii, respectiv Parcul Gai şi zona verde aferentă străzii Poetului şi Aleea Saturn. Prin aceste lucrări continuăm să investim în spaţiile verzi din Arad astfel încat cetăţenii să beneficieze de un aer curat şi un mediu sănătos” a declarat primarul Municipiului Arad, Călin Bibarţ.

 

 

Categorie: Politice
Etichete: Calin Bibart, cartier Gai, investiţiile în zonele verzi, malul muresului, Poetului - Aleea Saturn
Distribuie:
Articolul anterior
Doi minori de 15 și 17 ani i-au smuls poșeta unei femei care aștepta autobuzul în CENTRUL ARADULUI, la 5 dimineața. Jandarmii i-au prins în FLAGRANT… și le-au luat un INTERVIU
Articolul următor
Fiica MONSTRULUI GHEORGHE DINCĂ zice că nu ținea legătura cu tatăl său, dar acum doi ani avea DOMICILIUL OFICIAL în Caracal, pe strada Craiovei nr. 169: CASA GROAZEI. Acum, „doamna Daniela are sute de proprietăți” – iar cea de la intrarea în Ineu pare ceva DIN ACELAȘI FILM cu PROXENEȚI [FOTO / VIDEO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie