[COMUNICAT DE PRESĂ]
Poliţia Locală cu ochii pe biciclişti
Faleza Mureșului a fost locul de desfășurare al celei mai recente acțiuni întreprinse de polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice în vederea monitorizării modului în care bicicliștii arădeni se conformează prevederilor legale privind deplasarea exclusivă pe pistele special amenajate în acest sens. Bicicliștii surprinși circulând în zonele de acțiune a indicatorului „Accesul bicicletelor interzis” au fost sancționați contravențional, în conformitate cu prevederile HG 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În perioada următoare, polițiștii locali vor continua seria verificărilor care vizează respectarea de către bicicliști a prevederilor legale, atât pe Faleza Mureșului cât și în celelalte zone destinate circulației bicicletelor. Pentru a nu fi amendați, bicicliștii trebuie să nu se deplaseze pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”, să nu circule pe trotuare, decât atunci când pe acestea sunt amenajate piste speciale, să nu circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă. Potrivit prevederilor HG 1391/2006, sancțiunile contravenționale sunt cuprinse între 870 și 1.160 de lei.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad
1 comentariu. Leave new
Pe cand amenzi pentru pietonii care folosesc pistele de biciclete ? Intreb pentru un prieten… #SubtilDesigur
Eu zic ca si atunci se pot intampla accidente.