„Bucurii din partea Guvernului” și pentru asociațiile de proprietari, începând de la 1 August

ulal arad
Distribuie:
Recent, mai precis în 15 iulie 2022, a fost emisă Ordonanța Guvernului nr. 16 din 15 iulie 2022, prin care se modifică și se completează Codul Fiscal. Pentru societățile comerciale mici și pentru asociațiile de proprietari, de exemplu, această ordonanță este una menită să le împovăreze și chiar să le îngroape în noul context macro-economic. Poate asta se și dorește…

Cum și-ar permite asociațiile de proprietari să aibă angajați cu normă întreagă, în condițiile în care cheltuielile suportate de populație sunt deja majorate excesiv și scăpate de sub control? Pentru că aceste obligații pentru angajați, la rigoare, ar presupune o majorare obligatorie a tarifelor către populație regăsite în cheltuielile lunare. Cheltuieli lunare pe care, la acest moment, populația abia le suportă.

[Comunicat de presă]

ULAL Arad informează asociațiile de proprietari din Arad care au angajați cu contracte individuale de muncă, cu timp parțial, privitor la modificările și completările Codului fiscal aduse de noua Ordonanță a Guvernului nr. 16 din 15 iulie 2022.

Conform ultimelor modificări și completări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal,

începând cu luna august 2022, pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă cu timp parțial, angajatorul datorează contribuții de asigurări sociale la același nivel ca pentru norma întreagă, aplicat la salariul de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.

Persoanele exceptate de la această obligativitate

sunt elevii și studenții, cu vârsta până la 26 ani, ucenicii cu vârsta de până la 18 ani, persoanele cu dizabilități, pensionarii pentru limită de vârstă, precum și persoanele care realizează, în cursul aceleași luni, venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, care cumulate sunt cel puțin egale cu salariul de bază minim brut pe țară.

Având în vedere forma de organizare și funcționare, asociațiile de proprietari și persoanele fizice angajate de acestea vor fi printre cele mai afectate de această Ordonanță de Guvern.

De exemplu, o persoană fizică angajată în calitate de administrator de condominii sau îngrijitor la mai multe asociații de proprietari, cu contracte individuale de muncă cu timp parțial, si obține salarii destul de mici, care tind să nu se cumuleze la nivelul salariului de
bază minim brut pe țară, în acest caz, toate asociațiile trebuie să plătească contribuțiile
sociale la nivelul normei întregi de 8 ore pentru angajatul cu normă parțială de muncă.

Devine din ce în ce mai clar că prin nouă ordonanță, Guvernul împovărează și descurajează asociațiile de proprietari în calitate de angajator să mai angajeze persoane fizice cu contract de individual de muncă cu timp parțial.

În ciuda faptului că Guvernul are la dispoziție datele în Revisal ale contractelor de muncă
înregistrate, plus ITM-urile care pot urmări respectarea contractelor individuale de muncă cu timp parțial, a ales să oblige angajatorii să plătească contribuții sociale pentru munca neprestată a angajaților săi.

ULAL Arad acordă sprijin asociațiilor de proprietari cu privire la aplicarea legislației muncii
în vigoare.

Dorina Lupșe – Președinte ULAL Arad

Categorie: Știri
Etichete: asociațiile de proprietari din Arad, Ordonanță a Guvernului nr. 16 din 15 iulie 2022, ULAL Arad
Distribuie:
Articolul anterior
ISU Arad: Analiza situației operative pe semestrul I al anului 2022: 7438 de intervenții în situații de urgență (asistență medicală SMURD – 5400; incendii – 344; alte intervenții – 1694)
Articolul următor
Raportul de activitate al Tribunalului Arad şi al judecătoriilor arondate în semestrul I al anului 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie