Cadrele medicale, parcarea pe locurile de joacă și nesimțirea în general fac casă bună la Spitalul Județean Arad

parcare_judetean
Distribuie:

Ne rezumăm la o singură imagine, pozată în această dimineață, ca să definim lipsa de bun simț a unor cadre medicale din cadrul Spitalului Județean. Este suficient cât să exprime disprețul acestora față de orice, mai ales față de copii și de munca altora… de propriul lor job, la urma-urmei.

Locul de joacă realizat nu cu mult timp în urmă, este funcțional ca… parcare pentru bizoni.

Locul de joaca din fata secției de Pediatrie 2 din incinta Spitalului Județean Arad, a fost transformat în parcare personală de către angajații secției, deși au parcare în spatele spitalului sub panourile solare și în spate la prelungirea secției UPU. Pacienții cu programări nu au dreptul de a intra în incinta spitalului cu autoturismele, astfel trebuind să parcheze pe calea Victoriei și pe alte străzi limitrofe.

parcare judetean

…asta în condițiile în care cadrele medicale au o parcare amenajată la 20 de metri distanță. tot în curtea SCJUA:

parcar1 scjua

parcare scjua

„Explicația” SCJUA este, cum ne așteptam…

„În fața clădirii care găzduiește Secția Clinică Pediatrie II este permisă parcarea ambulanțelor, a autoturismelor societăților cu care spitalul are încheiate contracte (de exemplu a societății care asigură hrana), precum și a autovehiculelor părinților, aparținătorilor care își internează sau externează copiii. Bariera amplasată la intrarea în acest perimetru nu poate să rămână tot timpul închisă. Astăzi au parcat și unii angajați ai instituției, în zona asfaltată din jurul clădirii. Acest lucru a fost posibil deoarece, datorită condițiilor meteorologice, copiii nu pot folosi acel spațiu, iar mașinile parcate nu afectează circulația pacienților, aparținătorilor sau a personalului medical”, a declarat ec. Florina Ionescu, managerul SCJUA pentru aradon.ro.

Categorie: Știri
Etichete: loc de joacă Pediatrie 2, nesimtire, spitalul judetean
Distribuie:
Articolul anterior
Se drege ce se mai poate. Consilierii locali dezbat, marți, trei proiecte de hotărâri care presupun (alte) investiții la Stadionul UTA în valoare totală 2,6 milioane de Euro. Toate cele trei proiecte sunt esențiale pentru funcționarea Stadionului
Articolul următor
Criza gunoiul a lovit tot județul. Plătim scump un serviciu prost gestionat. A.D.I DEȘEURI #REZISTĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie