Caius Parpală preia conducerea Administrației Bazinale de Ape Banat

caius parpala
Distribuie:

 

Politicianul – de departe – cel mai versat(il) din județul Arad, singurul „supraviețuitor la nivel înalt” din „garda veche” a practic tuturor partidelor care s-au succedat la putere din anii `80 încoace (astăzi, PNL), Caius Parpală (60 de ani) urcă o nouă treaptă în cariera sa pilitico-administrativă: de săptămâna viitoare este oficial directorul Administrației Bazinale de Ape Banat (ABAB).

Schimbare în conducerea ABA Banat

Schimbare în conducerea ABA Banat. Directorul general al instituției, Titu Bojin – un adevărat „dinozaur” al politicii județene – urmează să fie „retrogradat” din funcție de actualul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Arad (insituție din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș), Caius Mihai Parpală.” – scrie presa locală din județele Timiș și Caraș-Severin … care numai că nu plânge, tratând această știre drept un „atentat la orgoliul bănățenilor, presat de dușmanii tradiționali, arădenii” (VEZI AICI, de exemplu).
Pentru noi este la fel de banală ca și „după 12 urmează 13”…

Parpală îl înlocuiește astfel pe liderul PSD Timiș Titus Bojin 

(un dinozaur politic celebru în județele din sudul Aradului) care, tot de săptămâna viitoare, va fi trecut pe un post de director adjunct, „susținând că totul se face la cererea sa și motivând că urmează să intre în campanie electorală”  confost presei din Banat

În ultimii 8 ani (când a fot pe cât de invizibil în lumea politică, pe atât de căutat în culisele ei) a activat ca director al „Apelor Române” din Arad (cum o știe lumea), iar din iunie, 2019, activează și ca membru în Consiliul de Administraţie al companiei ROMGAZ.
Între 2000 și 2004, Parpală a fost președinte al Consiliului Județean Arad.

 

 

cv parpala

 

 

 

 

Categorie: Știri
Etichete: ABAB, Administrația Bazinala de Ape Banat, Caius Parpală, Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Arad
Distribuie:
Articolul anterior
De ce nu avem drumuri? Din cauza POLITICIENILOR. O explicație pe înțelesul tuturor
Articolul următor
RUSALIILE într-un vagon de marfă care duce NICĂIERI: Deportarea în Bărăgan din 1951, așa cum a rămas în memoria unui DEȚINUT POLITIC la 14 ani

1 comentariu. Leave new

  • avatar of radu constantin
    Radu Constantin
    7 iunie 2020 12:43

    Boss,stai linistit ca nu plange nimeni dupaBojin si nici dupa TRASEISTUL vostru….. :)))) Sa nu amestecam presa din Banat, cu PROSTITUATII care fac presa cu chilotii jos. :))))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie