CULTURĂ

[Calendarul țăranului român] PANTELIILE – șapte zile înainte și șapte după Sântilie: ZILE ADUCĂTOARE DE FOC

 

Conform Calendarului popular, cu șapte zile înainte și șapte după Sântilie, Zeul Focului, se instituiau diferite interdicții de muncă, tocmai pentru a feri gospodăria și holdele de manifestările năprasnice ale acestuia. Alegerea zilelor nelucrătoare diferă de la zonă la zonă.

Panteliile- surorile lui Sântilie erau celebrate în Transilvania în 13 și 27 iulie. Dacă țăranii nu respectau aceste zile, Panteliile se supărau și distrugeau prin pârjolire holdele semănate.

Pe valea Nistrului, ziua nelucrătoare dedicată focului era sărbătorită în 15 iulie, când este celebrat în Calendarul ortodox Sfântul Mucenic Chiric și era dedicată divinității populare Chiric Șchiopul.

În Muntenia și Oltenia, ziua nelucrătoare era ținută tot pe 15 iulie și era dedicată ființei mitice Ciurica care, de ziua ei, dădea dreptul femeilor să-și pedepsească bărbații. În această zi trebuiau evitate loviturile de orice fel, certurile și neînțelegerile din familie, pentru a nu avea parte de ele tot anul și pentru ca Ciurica să nu pedepsească cu foc.

Timp de trei zile (16- 18) iulie, în Dobrogea și o parte a Munteniei se sărbătoresc Circovii de Vară, sărbătoare dedicată forțelor deavolești aducătoare de boli, grindină în holde, lupi la stână și incendii în gospodărie. În aceste zile se instituiau severe restricții de muncă, singurele activități permise fiind culegerea tulpinilor de pelin și peliniță pentru confecționarea măturilor. Circovii de vară indică miezul verii și împart împreună cu Circovii de iarnă (16- 18) ianuarie, anul calendaristic în două anotimpuri egale: vara și iarna.

Păliile, reprezintă o sărbătoare (17 iulie), respectată în special de femeile din Țara Hațegului, pentru a preveni incendiile, frecvente în satul vechi românesc, cu case confecționate din lemn și acoperite cu paie.

În Banat sunt prăsnuite în perioada 20- 22 iulie, Pârliile, trei divinități feminine, surorile lui Sântilie, care distrugeau recoltele oamenilor prin foc dacă nu erau respectate.

De sărbătoarea Sfântului Mucenic Foca (23 iulie), care a trăit în timpul împăratului Dioclețian, respectat ca patron al corăbiilor, în Moldova și nordul Dobrogei se prăsnuiește Foca (Opârlia), reprezentare mitică feminină care dacă nu este respectată, pedepsește cu foc și arșiță.

Foto: mesagerulneamt.ro

Petrică Vlase, 13 iulie 2020 6:51