CĂMAȘA LUI SORIN CÂMPEANU ÎN SPRIJINUL EDUCAȚIEI

Demnitarii au acceptat să se vaccineze, iar imaginile au ajuns publice. S-au apreciat mușchii lui Iohannis și fragilitatea mâinilor lui Cîțu, dar cel mai spectaculos a fost arta teatrală afișată de ministrul „educației”, care a lansat un nou model de cămașă cu buzunărel decupat pe mâneca stângă prin care asistenta a avut acces la deltoidul lui Sorinel. Cămașa poate deveni obiect de muzeu într-o casă de modă revoluționară, prin ineditul modului în care se poate evita dezgolirea brațului, în cazul în care purtătorul are de ascuns câte ceva.

Acum, dacă tot a dorit acest ministru să lanseze un model de cămașă pentru vaccinare, ne-a dat prilejul să reamintim că acest 4×4 (patru partide în patru ani) a fost de două ori ministru al educației, că are rețete pentru încălcarea numărului de mandate pentru rector, că și-a găsit, la un moment dat șef, într-un ONG al lui Cumpănașu, că dorește să pună ordine în educație și învățământ.

A început cu o afirmație grăbită despre desființarea claselor simultane, a lansat un proiect cu două variante de Plan de învățământ pentru licee și … cu „activitatea remedială” plătită pentru profesorii care nu și-au realizat norma didactică în perioada cursurilor școlare online. E un exemplu pentru ceilalți de a câștiga bani remediali.

Ministrul are intenția elaborării unei noi legi a educației. Sunt câteva probleme ce au nevoie de claritate în demersul schimbărilor fundamentale din învățământul românesc. În primul rând, e nevoie de o limpezire terminologică. Ministrul educației nu reprezintă „educația”, ci „învățământul”, iar cele două concepte nu pot fi confundate. Una este educația și alta învățământul, iar ministrul ar trebui să dea tonul diferențierii.

Educația are un conținut (morală, intelectuală, profesională, spirituală, psihomotrică, estetică, umanistă), iar
învățământul are alt conținut (cunoștințe, deprinderi, aptitudini, capacități, obișnuințe, numite la un loc „competențe”). De altă parte, folosirea termenului de curriculum pentru documentele normative nu este cea mai potrivită conceptualizare. S-a ajuns la înscrisuri de tipul curriculumului, curricula, curriculei, ceea ce exprimă o abatere de la normele limbii române corecte. Terminologia pedagogică, preluată după modele europene, este rebarbativă: strategii, evaluări, management, scenarii, brainstorming, fishball, philips 6×6, rol player, competențe transversale, subcompetențe, gândire laterală, antreprenoriat și multe altele.

Planurile de învățământ sunt configurate pe idealul educațional al „educației multilateral dezvoltate” și nu pe cel din actuala lege a educației, cu cele 66 de cuvinte și care vizează „dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru
angajare pe piaţa muncii (art.2 din LEN).

Proiectul Planului de învățământ, recent publicat de Ministru, nu răspunde cerințelor „idealului”, adică profilului de personalitate urmărit a fi realizat de școala națională pentru societatea românească, ci de o educație enciclopedică.

A doua problemă se referă la formarea cadrelor didactice în universități. Facultățile pregătesc specialiști în anumite domenii de activitate, adică economiști, istorici, filologi, ingineri, medici, fizicieni, ziariști, chimiști, artiști, juriști etc. Aceștia dobândesc titlul de profesori printr-un modul (seminar) pedagogic, care este o cenușăreasă benevolă în universități. Un medic, istoric, chimist etc., dacă urmează acest modul (cursuri de pedagogie, psihologie, metodici), are drept de a fi deopotrivă cadru didactic. Nu se asigură o suficientă pregătire pentru cariera didactică, iar rezultatele se văd în calitatea activității didactice din școli, licee și universități. Profesia didactică e la fel de importantă ca și mânuirea bisturiului.

Titularizarea pe viață a cadrelor didactice face imposibilă schimbarea planului de învățământ și raționalizarea acestuia, fiind sub presiunea asigurării catedrei pentru toți titularii. Aceștia, dacă vor, se pot „perfecționa” prin grade didactice, organizate prin examene colegiale și inspecții la clasă la fel de colegiale.

Pentru elaborarea unei noi legi a învățământului, o idee ar fi descentralizarea de la minister a deciziei. Pentru multe lucruri simple (ex., aprobarea unei comisii), este nevoie de implicarea funcționărească a ministreriatului.

În fine, pomenesc de evitarea numirilor politice, în actualele condiții în care pasiunile partinice capătă accente pasionale, iar politizarea actului de decizie afectează educația unei „Românii educate” și „normale”.

Ce poate face Domnul Ministru al Educației Naționale pentru Învățământul Național? Să schimbe fundamental filosofia educației, să renunțe la cosmetizări și să valorifice deciziile bune ale foștilor miniștri, Andrei Marga și Daniel Funeriu.

Acum, avem ministru vaccinat, așteptăm cu nerăbdare rapel-ul, pentru a-i vedea musculatura ori măcar motivul pentru care și-a forfecat mâneca de la cămașa de mătase albăstrită.