Campania civică de conștientizare a importanței apartenenței și identității etnice „Îmi asum identitatea, mândru că sunt rom!” a ajuns la INEU [FOTO]

nadlac partida romilor 6
Distribuie:

 

 

 [COMUNICAT DE PRESĂ]

„Îmi asum identitatea, mândru că sunt rom!”

Ținând cont de misiunea, scopul și obiectivele Asociației Partida Romilor Pro-Europa ( APRPE) prevăzute în Statut cu privire la apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor români aparținând minorității rome, cât și pentru păstrarea și promovarea culturii și identității etnice, Partida Romilor Pro Europa sucursala Arad a demarat în anul 2021 o amplă campanie civică de conștientizare a importanței apartenenței și identității etnice a minorității rome, sub deviza „Îmi asum identitatea, mândru că sunt rom!”.

Campania civică de informare cuprinde o serie de evenimente organizate după un calendar bine stabilit, atât în municipiul Arad cât și în localități din județ, iar la sfârșitul săptămânii trecute, Partida Romilor Pro Europa sucursala Arad prin președintele său Gheorghe Covaci (foto principal – n.red.) a organizat un eveniment din cadrul campaniei civice în orașul  Ineu din județul Arad.

Scopul principal al evenimentului a fost cel de educare și informare a membrilor comunităților de romi cu privire la drepturile, libertățile și îndatoririle cetățenești prevăzute în Constituția României. Totodată s-a urmărit și conștientizarea în rândul minorității rome a stimei de sine, a asumării identității și apartenenței etnice.

 Obiectivele campaniei au fost:

1.Creșterea nivelului de asumare în rândul etnicilor romi din localitate a stimei de sine și apartenenței etnice și identitare, în contextul respectării dreptului la identitate etnică garantat de Constituția României.

2.Conștientizarea asumării etnice.

3.Promovarea culturii, istoriei și tradițiilor minorității rome.

4.Promovarea importanței educației în rândul copiilor romi și al părinților/familiilor lor.

5.Stimularea asumării identitare prin organizarea unor concursuri și activități specifice la care să participe copiii și membrii comunității.

6.Identificarea principalelor probleme și dificultăți de natură culturală și socială ale comunității de romi din localitatea Ineu.

7. Consolidarea dialogului dintre APRPE și administrația publică locală, biserică și unitățile școlare.

Activitățile desfășurate în cadrul campaniei și al evenimentului de la Ineu:

1.Planificarea și organizarea unei campanii de informare și conștientizare a importanței asumării apartenenței etnice în localitatea Ineu.

2.Organizarea unui eveniment cultural-artistic de promovare a tradițiilor ca elemente de identitate a minorității rome, muzică, dans, teatru, port.

3.Elaborarea unui material video / film documentar despre istoria, cultura și identitatea minorității rome, diseminat în cadrul campaniei de informare.

4.Organizarea unor concursuri tematice pentru copii, cu premii pentru participare sub deviza „Îmi asum identitatea, mândru că sunt rom!”.

5.Organizarea unor ateliere pentru copii (desen, face-painting, pictură, jocuri și educație non formală).

Rezultatele obținute în urma evenimentului:

1.Comunitatea de romi din Ineu a fost informată și conștientizată cu privire la importanța asumării identității etnice.

2.Stima de sine crescută în rândul copiilor premiați în cadrul concursurilor.

3.Un dialog mai deschis și consolidat cu administrația publică locală și cu alte entități importante în plan social cum sunt biserica și școala.

 

Articole asociate:

Campanie civică de conștientizare a importanței apartenenței și identității etnice a minorității rome: „Îmi asum identitatea, mândru că sunt rom!”

Campanie civică de conștientizare a importanței apartenenței și identității etnice a minorității rome: „Îmi asum identitatea, mândru că sunt rom!”- Arad, Piața Sârbească

Categorie: Politice
Etichete: Gheorghe Covaci, Ineu, mândru că sunt rom!”, nadlac, Partida Romilor Pro Europa, politica arad, „Îmi asum identitatea
Distribuie:
Articolul anterior
O trăim și pe asta?!… „Fata de la pagina 5”, model 1998, vorbește despre Teatrul Clasic „Ioan Slavici” model 2021!
Articolul următor
DE CE NU RESPECTĂ ROMÂNIA RECOMANDĂRILE OMS Europa, UNESCO și UNICEF?! Școlile au fost transformate în agenți ai vaccinării, iar despre testare nu vorbește nimeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie