Capturi uriașe de țigări la Sântana, Caporal Alexa, Pâncota și Dud. Patru bărbați au fost reținuți după 9 percheziții domiciliare pornite de la un CAMION ABANDONAT

țigări netimbrate
Distribuie:

[BULETIN DE PRESĂ]

PESTE 1.633.000 DE ȚIGĂRI NETIMBRATE, CONFISCATE DE POLIȚIȘII S.I.C.E.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au desfășurat mai multe activități într-un dosar penal întocmit pentru deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate corespunzător.

În ziua de 21 decembrie a.c., polițiștii economici, împreună cu cei ai orașului Sântana și ai Postului de Poliție Olari, au indisponibilizat o autoutilitară transport marfă, abandonată în extravilanul orașului Sântana, în interiorul căreia au fost găsite aproape 80.000 de pachete de țigări netimbrate, de diferite mărci, conținând aproape 1.600.000 de  țigarete. Din cercetări a reieșit că vehiculul ar fi fost preluat de un bărbat de 35 de ani, Sântana, de la 4 bărbați din județul Dolj, cu vârste între 22-41 de ani.

În colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din I.P.J. Timiș, pe raza localității Lugoj, a fost oprit, în trafic, un autoturism în care se găseau cei 4 bărbați din județul Dolj. Asupra lor a fost găsiți 3.200 de euro, 7.570 de lei, forinți și dolari.

În continuarea cercetărilor, au fost efectuate 9 percheziții domiciliare în localitățile Sântana, Caporal Alexa, Pâncota și Dud (comunna Târnova), la persoane bănuie de implicare în aceste activități, unde au fost găsite alte 34.000 de țigarete netimbrate, de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă.

Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor 81.697 de pachete cu țigarete netimbrate, conținând 1.633.940 de țigarete, autoutilitara și autovehiculul, 3.200 de euro, 7.570 de lei, 1.000 de forinți și 5 dolari. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 1.120.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, față de cei 4 bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării de măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Olari, Zimandu Nou, Sântana, ai Serviciului de Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalist din cadrul I.P.J. Arad.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penal este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă prezumția de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
Agent șef de poliție Claudia Iuga

Categorie: Știri
Etichete: caporal alexa, dud, Pancota, percheziții, Postul de Poliție Olari, santana, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, tigari netimbrate, Zimandu Nou
Distribuie:
Articolul anterior
Poliția din Arad a ajuns la nivelul la care nu mai e curioasă nici măcar de un BMW 730 furat din fața Sălii Polivalente!
Articolul următor
O casă din Zărand a luat foc din cauza coșului de evacuare a fumului amplasat necorespunzător față de materialele combustibile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie