Rezultate
A murit doctorul Zeno Moldovan
Domnul Dr. ZENO MOLDOVAN a fost nominalizat în lista personalităților arădene cărora în acest an li se va conferi Titlul…
Cei mai vizibili „dealeri-bombardieri” din zona Sebiș au fost arestați pentru o tâlhărie petrecută acum un an
E panică printre dealeri, bombardieri și consumatorii de „miau-miau” de pe Valea Crilșului Alb… „dacă se apucă ăștia să povestească,…
Autocamion în flăcări, pe Autostrada A1
DRDP Timișoara: autostrada #A1 km 525+000 (Orțișoara) sensul de mers Timișoara – Arad. Remorca frigorifică a unui autotren a luat…
Muzica clasică, un „chilipir” pe care altfel Primăria nu și l-ar fi permis – sau cât de mulți bani sunt dispuși să plătească oficialii pentru cultură
Concertele de la Zilele Aradului numără artiști din fiecare gen muzical, iar evenimentele sunt „pentru toate vârstele” după cum anunța…
Pianistul rus Eduard Kunz susține recitalul de inaugurare a proiectului „Arad International Masterclasses”
Arad, România – 13 august, ora 19:00 – Arad International Masterclasses, o nouă platformă dedicată cultivării talentului muzical și promovării…