Ce ar trebui să știe arădenii și la ce să se aștepte de la noul contract de salubrizare a municipiului începând din vara anului 2023

studiu salubrizare
Distribuie:

În data de 21.03.2022, începând de la ora 11:00, în sala mare a Consiliului Județean Arad a avut loc o dezbatere publică cu ocazia prezentării Studiului de oportunitate / Studiu de fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii serviciului de colectare, transport al deșeurilor municipale în județul Arad și de operare a stațiilor de transfer, sortare și compostare în județul Arad. Dezbaterea a fost de organizată de ADI SIGD Județul Arad.

„Datorită faptului că ULAL Arad, printr-o adresă, a trimis un set de propuneri care am dori să se regăsească în viitorul caiet de sarcini pentru următorul contract cu noul operator al acestui serviciu, ne-am trezit cu o invitație pe e-mail la dezbaterea publică doar cu câteva ore înainte ca ea să aibă loc.

Cum nu puteam să nu fim prezenți și să onorăm invitația,

chiar dacă materialul cu studiul a fost pus pe site-ul ADI SIGD foarte târziu, am constatat cu stupoare că această dezbatere, așa-zis publică, nu a fost mediatizată și la care presa nu a fost invitată și prezentă în sală. Dar mirarea a fost și mai mare când am constatat că sala era aproape goală.

În afară de reprezentanții ULAL Arad, în sala au mai fost prezenți reprezentații operatorului S.C. Retim Ecologic Service S.A., angajați ai ADI SIGD-lui și doar vreo doi-trei primari din județ.

A fost prezentat studiul de către firma RomActiv Business Consulting, motivând că acest nou studiu a fost necesar deoarece a trebuit actualizat cu situația recentă și că este un document obligatoriu în documentația care va sta la baza întocmirii noului caiet de sarcini.

După prezentarea studiului, a început dezbaterea și seturile de întrebări.

Din punctul nostru de vedere, acest nou studiu actualizat cu situația recentă este exact ca cel de acum 5 ani în urmă, adică maculatură.

Concluzia trasă de noi este că din studiu prezentat cât și din cele impuse de directivele Uniunii Europene nu se va realiza mai nimic. De altfel, așa cum s-a întâmplat cu foarte multe studii întocmite și neimplementate.

Aradul fiind cel mai „studiat” municipiu și județ din țară de către autoritățile sale locale, raportat la numărul de proiecte neimplementate și nefuncționale ca urmare acestor studii.

La capitolul colectare selectivă și infrastructură,

la întrebările adresate de noi despre cum se va realiza o colectare selectivă eficientă pentru a putea reduce costurile și despre cum se va îmbunătăți infrastructura actuală, răspunsul a fost că în continuare se va folosi infrastructura existentă, precum și pubelele de plastic.

La capitolul taxe/tarife,

acestea vor fi majorate în continuare, pe perioada contractului după un scadențar care va fi aprobat tot de către ADI SIGD, deci nici o îmbunătățire pentru eficientizarea colectării deșeurilor, doar bani mai mulți pentru viitorul operator.

La capitolul „favorizarea” operatorului,

firma câștigătoare a licitației, viitorul operator, se va bucura de un contract cu o perioadă prelungită, adică de 8 ani, probabil mai aveau varianta pentru veșnicie!

La această oră arădenii plătesc un tarif mare pentru acest serviciu, dar mai plătesc amenzi pentru nerealizarea implementări sistemului integrat și nerespectarea directivelor europene.

Această asociație pe lângă faptul că nu a dezvoltat și modernizat nimic în folosul cetățeanului, acum, împreună cu membri ei, votează decizii în defavoarea cetățenilor.

Ca totul să fie „perfect”, noul caiet de sarcini care va fi întocmit și aprobat de comitetul director al ADI SIGD Județul Arad, va fi transmis UAT-urilor fără ca acestea să aibă un cuvânt de spus ci doar obligația de a-l adopta. Astfel, cărțile par să fie făcute bine pentru cine trebuie.

Situația celor care locuiesc în municipiu

Arădenii, cel puțin cei din Zona 1, cei care locuiesc în municipiul Arad, și în special cei care locuiesc în condominii, asociațiile de proprietari, trebuie să se gândească foarte bine dacă este oportun să încheie noile contracte de salubrizare cu următorul operator.

Asigurările ULAL Arad

Asigurăm cetățenii că ULAL Arad va verifica documentația și caietul de sarcini care va putea fi contestat în instanță dacă va fi cazul.

De asemenea, la momentul respectiv vom verifica dacă noul contract propus de către operator va respecta contractul cadru aprobat de ANRE.

Studiul de oportunitate / Studiu de fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii serviciului de colectare, transport al deșeurilor municipale în județul Arad și de operare a stațiilor de transfer, sortare și compostare în județul Arad:

Studiu de Fundamentare / Op… by www.criticarad.ro

 

Lupșe Dorina – Președinte ULAL Arad

Comunicat de presă ULAL Arad 

Categorie: Administrație
Etichete: ADI SIGD Județul Arad, contract de salubrizare a municipiului, S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A, Studiu de oportunitate, ULAL Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Război în Ucraina – faliment pentru firmele românești?
Articolul următor
Familia cu CINCI COPII căreia i-a luat foc gospodăria din Caporal Alexa din neglijența unui vecin nu cerșește ajutor – dar s-ar bucura să îl primească [FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie