Să ne înțelegem. Nu de alta, dar eu nu mai înțeleg nimic din nimic. Se schimbă moda așa de repede, că nu mă mai prind? Am îmbătrânit așa de repede, că totul mi se pare aiurea, ca pensionarilor care nu suportă nici măcar un sunet, în afară de cele pe care le scot ei pe dos? Am fumat ceva prea tare, și-am lipsit din lume o generație? Că nu mai înțeleg.
Adică, până foarte de curând, aproape toată presa asta, intelectualizată cu forcepsul, considera magistrații ca un fel de specie de mare angajament, ceva supraoameni, care sunt deasupra tuturor, care aduc binele și pacea pe pământ. Judecătorii, ei erau cei arătați cu degetul cel bun, curați și neprihăniți, judecata lor era perfectă, chiar și când se greșea. Ei băgau corupți în pușcărie, curățau România de rebuturi, ce mai, duceau țara înainte. Era o exaltare a presei, de aproape că-i vedeai masturbându-se mental când vedeau o robă. Iar când vorbeau de CCR, se ridicau în picioare și rosteau cuvintele mai rar și apăsat, de parcă erau toți clonele lui Klaus.
Și, deodată, bum. Și cine crede că judecătorii au devenit oi negre pentru o parte a presei, și ca urmare pentru o parte a societății civile, odată cu decizia CCR în ceea ce o privește pe Luluța, se înșeală. Prima bombă a fost achitarea lui Tăriceanu. Asta a fost primită dureros. Tăriceanu achitat e o palmă dată nu democrației, ci unei părți interesante și interesate a celor ce ne ascultă. Cineva, în mod evident, nu și-a făcut bine treaba. Așa că tipul, care oricum e pe un trend ascendent în sondaje, va crește și mai mult, în detrimentul partidului de opoziție, aflat în moarte clinică. După care vine și chestia cu decizia CCR, și împingerea implicită în corzi a președintelui. Care președinte nu prea are ce să facă, având în vedere faptul că a apăsat întotdeauna pe respectarea Constituției, și o spune în continuare. Rar și apăsat.
Așa că unii au protestat. Și îi salut, și le sprijin dreptul de a protesta, de a nu fi de acord. Chiar dacă nu schimbi nimic, ai dreptul să protestezi. Chiar și în Arad, unde nimeni nu-l poate schimba pe primar, dar pot protesta. Chiar dacă nu o fac. La urma urmei, e o alegere. Cu totul altfel stă situația la oamenii politici. Am văzut câteva glume umane din astea, infiltrându-se printre protestatari onești, iar asta se întâmplă de fiecare dată. Dar l-am văzut și pe Ludovic Orban, semețindu-se ca un cocoș gât golaș de vârstă medie spre perioada de senectute, spunând cum că deasupra Curții Constituționale stă poporul român. Exact. Acel popor a cărui decizie trebuie să o respecți. Și tu, și Lulu, și Klaus, și eu. Chiar dacă nu ne convine întotdeauna.
Pe același ritm populist, deasupra curții lui Orban se află fantoma lui Brătianu. Cuprinsă de greață.
