Colecția „Achiziții publice cu care vom intra în istoria shoppingului tâmpit”: CJA cumpără TREI MICROBUZE pentru Aeroportul „zero avioane – zero pasageri” Arad

aeroportul arad 2
Distribuie:

 

Priviți cu atenție această rampă goală. Contemplați aceste piste pustii ale Aeroportului Arad. Numărați câți oameni sunt în fața aerogării și câți în hala de așteptare. Așa. Acum: ce vi se pare că lipsește din acest peisaj? Avioane? Ce avioane, măi?… numai avioane aveți în cap! Oameni? Sunteți răi! Un cvartet de coarde? Hai, lăsați-mă cu estetica voastră de nișă! Mascații?! Să ce?… să aveți voi breaking news! – n-ai să vezi!
Nu, shuttle bus-uri lipsesc, fraiere! Nu un shuttle bus, nu două shuttle busuri, ci trei shuttle busuri! Cu bold.
Așa-i că nu te-ai fi gândit neam?!
No, de aia nu ești tu șef la CJA!

Așa or fi meditat Cionca, Bălăcel, Bîlcea, Ando gen și, în lipsă de alte idei și de cvorum din partea oricărei forme de opoziție, au pus-o pe Claudia Boghicevici responsabilă cu shoppingul.

A ieșit asta:

[COMUNICAT DE PRESĂ – CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD]

Trei shuttle bus pentru Aeroportul Arad!

Consiliul Judeţean va cumpăra trei microbuze, destinate Aeroportului Internaţional Arad, care vor circula în regim shuttle bus, pentru transportul pasagerilor din alte judeţe înspre aeroport. Cursele tip shuttle bus reprezintă, prin definiţie, un serviciu contracost şi reprezintă transportul călătorilor de la aeroport. Microbuzele vor circula, cel mai probabil, în regim de curse speciale.

„Achiziţia este necesară, ca o consecinţă a negocierilor purtate cu operatori aerieni interesaţi să opereze de la Arad, ca una dintre condiţiile de bază ale realizării unui parteneriat. În vară mai multe curse de tip charter vor opera de pe Aeroport, cu destinaţia litoralul turcesc. Cursele shuttle bus vor deservi şi aceste zboruri”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

În ultimele luni s-au făcut eforturi pentru a oferi serviciile Aeroportului Internaţional Arad celor mai importanţi operatori aerieni low-cost şi unor companii de linie. Consiliul Judeţean a negociat mai multe zboruri de pe Aeroportul arădean. „Suntem în discuţii şi pentru extinderea orarului charterelor care pleacă de la Arad. Să avem zboruri de acest tip şi în perioada iernii”, a mai precizat în şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Arad vicepreşedintele Claudia Boghicevici.

 

 

Categorie: Știri
Etichete: Aeroportul Arad, CJA, Claudia Boghicevici, shopping, shuttle bus
Distribuie:
Articolul anterior
Déjà Vu cu repetiție și cacofonie obligatorie la PNL Arad: „Gheorghe Falcă continuăm…”
Articolul următor
PAȘTI 2024 | Începe Postul Mare la ortodocși. Semnificație creștină și felul postirii

1 comentariu. Leave new

  • avatar of virgil florea
    Virgil Florea
    27 martie 2017 10:59

    Eu zic că e de bine. Doamna spune, și poate fi logică achiziționarea Altfel ar fi nevoie de zboruri în județele despre care se face vorbire. Doar n-o să ducă avionul la Tinca-Bihor sau Poienile de sub munte, dacă în avion sunt pasageri cu aceste destinații?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie