„Colorăm împreună sufletul spitalului Matern” – declarația de DRAGOSTE a unor elevi talentați și frumos îndrumați față de cetățenii acestui oraș [FOTO]

acces arad 1
Distribuie:

 

Organizat de ONG-ul „Acces Arad” în parteneriat cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”,  proiectul intitulat „Colorăm împreună sufletul spitalului Matern” este în derulare la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Salvator Vuia”. 

Acțiunea, eminamente estetică și empatică, artistică și plină de culoare – de toate culorile în afară de „culoarea politică” – se derulează sub coordonarea profesoarei Iuliana Rotaru de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, un grup de elevi talentați realizând, în regim de voluntariat, picturi decorativ-tematice pe pereții interiori ai unei secții a Spitalul Matern.

„La acțiune participă și câteva eleve la Școala Populară de Arte, iar dincolo de rolul civic şi educativ «Colorăm împreună sufletul Spitalului Matern» constituie o declaraţie de dragoste faţă de  cetăţenii acestui oraş şi o celebrare a elementului matern în societatea noastră” – spun organizatorii.

„Promovăm creativitatea, respectul pentru valori și viața umană” 

„Acces Arad se dorește a fi o punte de comunicare și, în același timp, o platformă de acțiune civică. Orientată spre redescoperirea atributelor umaniste, organizația are menirea de a sensibiliza membrii comunității relativ la responsabilitatea colectivă față de climatul social și mediul înconjurător, reperele istorice și geografice și, nu în ultimul rând, față de acele valori perene, tradiționale, care ne definesc spiritual ca națiune și societate” – este declarația de intenție a ONG-ului care a gândit și organizat acest proiect.

Acțiunea continuă și în zilele următoare prin extinderea lucrărilor de decorare a secției.

 

Categorie: Știri
Etichete: Acces Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, Iuliana Rotaru, Spitalul de Obstetrică șiGinecologie „Salvator Vuia”, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Marius Copil a abandonat în disputa cu Cilic și a părăsit US Open din primul tur
Articolul următor
Zvon TARE, cu parfum puternic de credibilitate: deputatul Răzvan Prișcă este preferatul Bucureștiului la alegerile din 2020 pentru Primăria Municipiului Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie